Connect with us

Editorial Opinii

În căutarea chioșcului pierdut de ziare și cărți

Publicat


Cât citește clujeanul? În anii 90 lucram la un ziar, pe care împreună cu alți tineri, recent liberi și romantic de săraci de atunci, speram să îl facem foarte bun și foarte citit. Deoarece nu creștea tirajul cum am fi vrut, s-a comandat un studiu pentru a vedea de ce citește, ce citește, cât citește, ce ar vrea să citească clujeanul.

Studiul a fost făcut prin cel mai mare specialist de la Facultatea de Sociologie, pe un eșantion reprezentativ, de către universitarii (mult mai tineri atunci) care îi învață pe studenți (și azi) cum se fac sondajele de opinie.

Clujeanul (ca unitate demografică medie) dintre toate marile orașe ale țării, citea cele mai puține cărți. Citea de 4-5 ori mai puțină presă locală!

Sufeream, fiindcă ziceam că nu e bună presa noastră din oraș, dar…clujeanul citea și de două ori mai puțină presă centrală.

Ce se citea mai mult totuși? Pe atunci, clujeanul citea cel mai mult anunțurile publicitare dar citea și anunțurile mortuare.

Sondaj științific. Nu am înțeles de ce. Cert era că nu se prea citește în Cluj, iar studiul nu a fost mediatizat, judecând atunci că ar fi fost adus la neplăcerea celor care…tocmai citesc.

Oare cum stau lucrurile azi? Că uite la TIFF și Untold mergea multă lume.

Aglomerație la film cu manele

Ce-i drept la filmul cu manele a fost cea mai mare aglomerație, iar cârcotașii spun că, în acest oraș universitar, candidat la titlul de Capitală Culturală, s-a reușit a se scoate chioșcurile de ziare și cărți, să se reducă numărul librăriilor și să nu se prea facă terenuri de sport.

Cum, terenurile de sport au legătură cu cât citește cetățeanul? Mare legătură! Se poate lua Islanda studiu de caz, adică cu cât se citește mai mult cu atât comunitatea înființează mai multe terenuri de sport și de joacă. Ar trebui deslușit de ce?

În Cluj nu e timp de citit

Unii explicau că dintre marile orașe, Clujul a fost ultimul expandat / urbanizat, iar grupurile de oameni dezrădăcinați de la țară nu s-au adaptat (așa repede). Alții nuanțează, dimpotrivă. Spun că au citit cel mai mult în localitățile lor de baștină și de când au ajuns în Cluj nu mai au timp de citit. Adică ei au venit cu cărțile citite, orașul mai mult îi secătuiește spiritual, nu i-a îmbogățit cu nimic.

Există studii și opinii ale unor personalități culturale despre caracteristicile regionale sau zonale ale populatiei. De exemplu, Adrian Marino susținea că tipic clujeanului este INFATUAREA. Prea mulți sunt importanți fiindcă viețuiesc într-un centru universitar, orașul lui Blaga, dar au uitat de când au citit vreo carte sau măcar un articol de ziar.

În plus, ce amprente ar lăsa această aglomerație, imagine stradală și poluare teribilă de gaze și fonică? Asupra mentalului și caracterului, fiindcă asupra corpului fizic nu mai are sens să explicităm.

Este normal să ne iubim orașul și să fim mândri de el. Visăm să ne întâlnim într-un Cluj mai curat, mai frumos, mai prietenos, cu oameni mai puțin stresați, mai sănătoși și care citesc mai mult. Este un interes comun.

Blocați în trafic

Totuși, cât timp de citit ar avea acești mii și mii de oameni care își petrec anotimpurile blocați în trafic, cu mii și mii de ore furate din viață, hăituiți că nu au unde parca, siliți să se claxoneze, să se înjure, să întârzie la serviciu și să își vadă copiii și soțiile/soții târziu, și atunci obosiți și epuizați. Cât timp pentru citit…

Am avut emoții să scriu aceste rânduri deși alt exmatriculat din manual spunea că ”mi-e prieten Platon dar mai prieten mi-e adevărul”. Ca să îndrepți un lucru trebuie în primul rând să recunoști, nu este bun sau este strâmb.

Doi excelenți jurnaliști au transmis că ”la un sondaj făcut pe distanța de 10 ani din aceeași sursă a rezultat același lucru. Atunci nu era public, acum e și mai relevant de ce: Audiența filmelor străine este cea mai mică la Cluj, dintre marile orașe. Cauză-trebuie citit”.

Al doilea, un get beget care sigur iubește urbea spune ”ăsta e orășelul nostru drag (nu o spun ironic), că ne place, că nu. În vremea când Monitorul de Iași vindea 60.000 de exemplare zilnic, la noi în Cluj toată presa (locală plus centrală) vindea 20.000. De ce? Pentru că zona aceasta este plină de snobi și intelectuali închipuiți”.

Snobism juvenil

Încă lui Socrate îi sunt atribuite cuvinte dure în care critica tineretul de azi, așa că nimic nou. Problema e veche da… dar, parcă în nici o generație nu s-a citit atât de puțin și nu devine atât de acută tendința de  a nu se citi. Pe lângă tradiția de a critica generația de azi mai există și un snobism juvenil.

De pildă, cândva, unii, de snobi, nu ascultau muzică disco, doar Beatles și rock adevărat. Nici Cenaclul Flacăra nu ascultau, ci doar muzică de la Europa Liberă noaptea… Citeau Kafka, Hegel, Joyce, doar din snobism. Snobismul juvenil se manifestă acum și altfel și exemplificăm în trei cuvine –TIFF, Untold și Bonțida.

Ar fi interesant să studiem amprenta asupra publicului/audienței lăsată de TIFF într-o sală de cinema (oriunde doriți) la un film bun (în cea mai largă accepțiune posibilă a termenului), în timpul oricărui anotimp, dar după ce TIFF (altfel minunat festival) a plecat.

Sălile sunt pustii….Untold și Noroicastel ne aduc aminte de vocea baritonală a lui Iosif Sava – ”doar tobele, doar tobele se aud în muzica lor”…

Cei care nu citesc nu sunt romantici

Oare cine poate să asocieze o declarație de iubire, să viseze, să se relaxeze pe o muzică de tobe? Nici măcar acelea naturale, ci doar electronice. Cine poate fredona o tobă?

Dar, niște oameni care nu mai citesc, nu mai sunt nici romantici sau relaxați sunt mult, mult mai ușor de manipulat. Și ne putem trezi în fotoliul de primar cu oameni care susțin că Einstein a furat teoria relativității de la Eminescu, iar nemții sunt daci, etc.

Oare alegerea acelui primar este o consecință a lipsei de lectură sau nu? Cine nu cunoaște istoria este condamnat să o repete, cum ar spune Shelly.

Sau nu?

Adrian Marian

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


Editorial Opinii

Falimentul şi administratorii lui

Publicat

Gestiunea politică a crizei sanitare e contestată, de multe ori violent, peste tot în Europa şi în întreaga lume. Au trecut opt luni de la lockdown-ul din martie şi, iată, vine noiembrie şi lucrurile se înrăutăţesc dramatic. Măsurile restrictive care au lovit economia în moalele capului nu au servit la nimic. Ni se cere să ne pregătim pentru alte 8-10 luni de închidere în casă, de muncă la distanţă (cine poate !), de şcoală cu ţârâita sau deloc, cu sistemul sanitar pe cale de a fi depăşit, de-a nu mai putea răspunde la valul de internări, justificate sau nu.

Eşecul politicului de aproape pretutindeni e patent, iar dezastrul economic abia începe. Lipsa de viziune, de anticipare va produce curând foamete, suferinţă, afecţiunile psihice se pot înmulţi exponenţial. Ca să nu mai vorbim de catastrofala gestionare a celorlalte boli, multe foarte grave. Cele mai multe dintre ţările atinse serios de pandemie au în frunte politicieni de toată jena, arivişti, impostori, corupţi. Nu aveau cum să decidă măsuri mai bune în interesul întregii populaţii.

„Va fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie”

Noiembrie va aduce unele clarificări în Statele Unite, după votul de marţi 3, sau, dimpotrivă, criza americană se poate adânci. Alegerile prevăzute pentru începutul lui decembrie în România, indiferent de rezultatele lor, nu au cum să aducă vreo ameliorare, vreo speranţă. Va fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Ce ajutor au primit de la stat familiile modeste şi foarte modeste în ultimele opt luni ?

Dar întreprinderile mici şi mijlocii ? În schimb, îngâmfarea, umflarea în pene a politicienilor de la putere şi din opoziţie – „aceşti bolnavi care ne conduc”, după titlul unei cărţi celebre – au atins cote ameţitoare. Se pretind salvatorii noştri. Cum ne-au salvat ei de fapt ?

Lunile care urmează se anunţă mult mai periculoase. Dr Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID), profeţeşete prelungirea pandemiei până la începutul lui 2022. Se va impune o administrare mult mai serioasă, responsabilă, cu luarea în grijă a celor mai săraci şi, până la urmă, a întregii populaţii. Ministerele de forţă, mari cheltuitoare de fonduri, şi, mai larg, aşa-zisele ministere „regaliene” (Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe, dimpreună cu serviciile secrete) vor fi obligate să-şi asume răspunderi directe, să se implice.

Supa populară se va impune, foarte probabil, în toate cartierele sărace, dar nu numai. Singurele măsuri care şi-au dovedit eficacitatea au fost cele foarte severe de la Wuhan, din China. Oamenii au fost izolaţi, testaţi, trataţi, hrăniţi şi aprovizionaţi cu toate cele necesare, şi cu adevărat protejaţi. Pretenţiile sforăitoare, „democratice” din UE şi SUA, după obiceiul marilor ţări care dau lecţii la toată lumea, nu vor mai fi de nici un folos.

„Manipulările grosolane pentru multe miliarde de dolari sunt la ordinea zilei”

Situaţia cea mai dramatică se înregistrează în cele mai dezvoltate ţări occidentale. În schimb, cea mai bună situaţie e raportată în Africa (1,5 miliarde de oameni), poate şi pentru că africanii sunt de multă vreme mari consumatori constanţi de hidroxiclorochină împotriva malariei. Prognozele catastrofiste ale lui Bill Gates pentru Africa (a anunţat peste 10 milioane de morţi în februarie) nu s-au confirmat deci deloc.

Nici comparaţia de ansamblu între Occident şi Asia nu-i este favorabilă Occidentului – la o populaţie mult mai mare, Asia are mult mai puţine victime decât Europa de Vest şi SUA. Manipulările grosolane pentru multe miliarde de dolari sunt la ordinea zilei, pentru medicamente cum e Remdesivir (produs de Gilead) sau pentru vaccinuri miraculoase (inutile din moment ce există tratamente ieftine şi eficace).

Cel mai rău lucru care se poate întâmpla e că, până la urmă, vom ajunge să ne salvăm fiecare individual, cu ajutorul familiei şi al prietenilor. Guvernul, în afară de a îngrămădi lumea în spitale „specializate” în Covid şi a o închide în casă pe multe luni, în afară de achiziţii faraonice de echipamente medicale şi de medicamente, multe scumpe şi inutile, nu dă semne că ar fi capabil să vină în ajutorul populaţiei grav descumpănită, speriată de moarte. Şi nimeni nu poate evalua amploarea falimentului care ne aşteaptă. (Petru Romoşan)

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

Citește mai departe

Editorial Opinii

File din Istoria Ungariei: câțiva Evrei și Decebal

Publicat

Motto: ”Ce părere să am despre antisemitism? Să fim cinstiți domnilor. Iisus Hristos nu este din Fălticeni!” Petre Țuțea

În câteva versuri, Marin Sorescu face o pledoarie copiilor pentru Istoria României mai frumoasă decât multe serbede manuale contemporane.

Mircea cel Bătrân îmbrăcat în zale. /Alexandru cel Bun îmbrăcat în zale. / Ștefan cel Mare îmbrăcat în zale / Mihai Viteazul îmbrăcat în zale./ Ion Vodă cel Cumplit îmbrăcat în zale. / Și aici, în Oltenia, Tudor Vladimirescu / Primenit și el cu zale / Peste cămașa morții./ Mie-mi vine să mă așez pe genunchii lor / Și să-i trag de mustăți/ Și să-i întreb, de ce sunt toți /Îmbrăcați în zale? ” (versuri exmatriculate din clasele actuale).

Într-un asemenea manual de istorie, din România, se constată că de exemplu, zonei Islamice într-o perioadă i se acordă un spațiu mai mare decât zonei europene. Tot respectul pentru Islam, dar culmea, despre istoria vecinilor noștri mai nimic! De ce bulgarii au Institut de Tracologie ? De ce ucrainenii și polonezii se urăsc ? De ce este limba română persecutată în Timoc sau Ținutul Herței ? Poate, ce este mai important, un termen care ar vaccina de nostalgii comuniste, ce este HOLODOMORUL (masacrele făcute de ruși în timpul colectivizării care au dus la acte de canibalism și în interiorul familiei).

Și poate, cei mai vecini dintre toți, externi și interni cu ”tendințe de externalizare” maghiarii. Știm, cred, despre istoria lor, mai ales din șoapte, după colțuri sau din răbufneli cu miasme politice.

Starea aceasta de interogație (Chiar toți?) a celui mai mare poet român contemporan (părere subiectivă ) ne inspiră când voit, sau mai adesea nu, dăm de ilustre personalități ale culturii universale care sunt evrei-maghiari, sau americani de origine maghiară și religie iudaică.

Cântărețul Paul Simon, din familie de evrei-maghiari

Încercam să conving niște copii de frumusețea muzicii cu melodie și versuri, dând exemplu ”Condor el pasa” compus de Paul Simon. Am căutat rapid date despre si am aflat că provine (și el?) dintr-o familie de evrei -maghiari.

A ajuns faimos prin duetul Simon & Garfunkel, dar a compus toate cântecele  trupei, celebre fiind “The Sounds of Silence”, “Mrs. Robinson” și “Bridge over Troubled Water“.

Aflăm că pentru evoluțiile sale artistice, Paul Simon a câștigat 13 premii Grammy printre care marele premiu pentru întreaga activitate.  În 2001 a fost inclus în Rock and Roll Hall of Fame.

De unde aflăm? Aflăm din Google, Wikipedia și alte surse internautice ”nedemne de încredere” cum spun unii, mai mult sau mai puțin snobi, dar care ne-au acaparat existența.  Chiar dacă aflăm și reproducem (mai jos) de acolo, putem să fim impresionați de numărul și valoarea excepțională a unor personalități culturale care sunt evrei – maghiari.

Câțiva evrei –maghiari laureați ai Premiului Nobel

Dennis Gabor – fizician și inventator maghiar de origine iudaică, celebru pentru inventarea holografiei, pentru care a primit Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1971.

Róbert Bárány – medic neurolog și fiziolog austro-ungar, de origine evreu,  stabilit ulterior în Suedia, care, pentru cercetările sale privind fiziologia și patologia urechii interne primește Nobel pentru Medicină.

George Charles de Hevesy – chimist maghiar de origine evreiască, care a trăit și lucrat în Austria, Anglia, SUA, și mai ales în Germania, Danemarca și (vreme de 18 ani) în Suedia, laureat Nobel pentru chimie.

Imre Kertész – scriitor, romancier, jurnalist, traducător maghiar de religie iudaică, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2002.

Eugene Paul Wigner – fizician evreu-maghiar, naturalizat american în anul 1936, laureat Nobel în anul 1963.

Chiar toți, în spiritul întrebării de la început au fost iudaici? Desigur că nu! Doar cinci din opt laureați Nobel maghiari, conform surselor menționate, au fost și evrei.

Foarte interesant, din cei trei rămași mai este și George Andrew Olah, chimist american de origine maghiară, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie re se declară AGNOSTIC. Nu suntem specialiști, dar predispune la meditație, Olah și agnostic.

Marțienii – evrei maghiari

 Deloc nu se sfiesc maghiarii cu excepționalii lor evrei. I-au promovat și au inventat și un termen care li se aplică, marțienii. Există și o carte  Marțienii științei de Istvan Hargittai. Lucrarea istorisește viața captivantă a cinci oameni de știință maghiari celebri – Theodore von Kármán, John von Neumann, Leó Szilárd, Edward Teller și Eugene Wigner – care au avut un impact extraordinar asupra profesiei lor și asupra evenimentelor mondiale din secolul al XX-lea. Alți savanți au spus despre ei prin anii 1930 că  „erau cu adevărat vizitatori de pe Marte”.

Al doilea popor din lume cu sânge evreiesc

Aceleași tip de surse dă publicității o analiză recentă de teste ADN, strânse din mai bine de 100 de țări. Blogul MyHeritage dezvăluie un secret al țării foarte vecine pe care îl bănuiam de mult, care arată că maghiarii sunt al doilea popor din lume în privința numărului de persoane cu rădăcini evreiești.

Cred că acesta este un mare avantaj național prin calitatea indivizilor adusi în interiorul neamului, dacă ar fi doar să mai trecem în revistă alte câteva personalități.

Creatorul sionismului. Theodor Herzl, ziarist și dramaturg evreu din Ungaria, trăit în Austria, inițiatorul luptei pentru autodeterminare al evreilor. A inventat termenul de ”sionism politic” și a fondat Organizația Sionistă pentru renașterea statală a evreilor în Pământul Făgăduinței.

Joseph Pulitzer, unul din cei mai faimoși maghiaro, evrei  -americani (1847 – 1911, născut Politzer József, al cărui nume îl poartă Premiul Pulitzer.

În escaladarea nucleară, Edward Teller (1908 – 2003),  creatorul nefastei ”Bombe cu hidrogen”,

Cinematografia mondială, în special la începuturi, s-a bucurat de contribuția vizionară a unor producători și artiști evrei maghiari (unii transilvăneni, clujeni chiar).

La Hollywood, pe pereții unui studio, unul dintre patronii americani proveniți din Ungaria scria exasperat că ”stupina” rudeniilor nu lucrează eficient a scris cu litere imense: Nu este totul să fii maghiar  Când treceau pe acolo, angajații americani șopteau: Nu, dar ajută foarte mult!

Unde este cea mai mare sinagogă?

Cea mai mare sinagogă din Europa este în Budapesta pe str. Dohany. Ea este a doua în lume după Templul Emanu – El din New York.

De unde au fost exterminați evreii cel mai eficient din Europa?

Această informație nu am prea găsit-o în rețelele internet. Nici nu am prea căutat-o deoarece pare tendențioasă. Ca să folosesc un termen la modă, ”în variante print”  se poate afla că maghiarii si-ar fi  exterminat cel mai eficient evreii?

Maghiarii au recunoscut tragediile produse atunci (împotriva evreilor) și au realizat unul dintre cele mai emoționante monumente din lume. Expoziția papucilor (de bronz) de toate vârstele și din toate păturile sociale pe malul Dunării, în Budapesta, unde au fost multe pogromuri. În România au fost mult mai puține, mult mai puține victime, dar nu prea le-am recunoscut.

Decebal și evreii maghiari

De ce au fost atât de mulți evrei în Ungaria? Potrivit surselor de informare ale Internetului care repetăm, ne copleșesc, (sau si mai precis spus –wiki/History_of_the_Jews_in_Hungary), regele Decebal (pentru unii tineri contemporani  rege al Daciei( 87-106 d.H.) este primul și cel mai mare vinovat al prezenței evreilor pe teritoriul actual al Ungariei. El ”a permis evreilor care l-au ajutat în războiul său împotriva Romei să se stabilească pe teritoriul său.” ( cf. sursei anterior menționate).

Vor fi în măsură istoricii să deslușească o asemenea tărășenie dacică, dar indiferent de verosimilitatea informației, indiferent de ce a făcut Decebal, în secolele XIX și XX existența unui număr atât de mare de evrei maghiari, artiști și savanți înseamnă că în acea etnie și în acea țară s-a prețuit și s-a apreciat școala, educația la un nivel foarte înalt. Ceea ce ar trebui să reținem, să învățăm din Istoria Ungariei, veche și contemporană, care susțin, este prea puțin cunoscută la noi. Ar fi productiv, poate excepțional.

Sigur, este important și că în România s-au ridicat monumente și însemne în memoria victimelor românești pentru atrocitățile făcute de maghiari în 1940. Invităm să vedeți intrarea lui Horthy la Cluj în 1940!

Singurul lucru care nu poate fi luat este școala

Vorba cuiva, noi am ridicat monumente, tablouri, am vopsit bănci în parcuri, ei ne-au luat patrimoniul, retrocedat de mai multe ori, ne-au cumpărat în neștire teritorii și clădiri. Neștire – adică fără știre, fără să ne dăm seama și imens? Atenție, achiziționarea imobiliarelor este un procedeu folosit cu mare succes în relația Israel- palestinieni. Cât despre antisemitism ridiculizat atât de inspirat de Petre Țuțea ar fi greu de adăugat ceva.

Icoanele dragi la care ne închinăm în biserici reprezintă oameni din neamul ales.

În acel neam există o vorbă ” Copiii pleacă, soția te poate și ea părăsi, sănătatea se degradează, casa se prăbușește, banca se închide, afacerea îți dă faliment, dar singurul lucru pe care nu ți-l poate lua nimeni, este școala, educația din capul tău!”.

Impactul unui număr cât mai mare de oameni foarte bine educați și școliți într-o comunitate nu trebuie explicat.

Parafrazând un proverb românesc ”Cine nu are evrei să își cumpere !”

Sau cel puțin să nu îi vândă …

Adrian Marian

(Adrian Marian este ofițer de poliție, premiant al unor concursuri de cultură generală televizate și campionate de șah. A urmat în perioada antedecembristă studii la Politehnică și Știinte Economice, iar în anii de după Decembrie 1989 a fost jurnalist în presa locală și corespondent al unor publicații centrale. În Poliție a activat în structuri operative, dar a fost și realizatorul mai multor publicații, Politia clujeană, Poliția transilvană, Poliția monitor.  În prezent este la Școala de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan ” Cluj-Napoca și  lector al unei Facultăți de Drept. A fost laureat național în 2007 în competiția ”Polițistul anului”).

 

Citește mai departe

Editorial Opinii

OPINIE/ America şi lumea la răscruce de epoci

Publicat

Alegerile americane din 3 noiembrie 2020 pot deveni cele mai importante din ultima sută de ani, de la primul război mondial încoace. Cel puţin aşa crede celebrul geopolitican rus Aleksandr Dughin, cum vom vedea mai jos.

Ruptura dintre cele două Americi, dintre americanul mărunt şi mediu, reprezentat de conservatorii republicani, mai ales în partea centrală, de la Nord la Sud, partea „de pământ” (heartland), şi progresiştii democraţi, mai ales pe cele două Coaste, de Est şi de Vest, partea „de apă”, cu marile oraşe din Est – New York, Philadelphia, Washington, Boston – şi cele din Vest – Los Angeles, San Francisco, Seattle –, deci ruptura e totală, fără nici o posibilitate de conciliere, de negociere. Consensul imperial (imperialist) reprezentat bipartit prin CFR (Council on Foreign Relations), construit după primul război mondial, nu mai există.

„Primele atinse de depresiunea economică americană vor fi însă Europa de Vest şi UE”

Revoluţia culturală din America, criza economică, exacerbată de pandemie, anunţata cădere a dolarului (a pierdut deja 10 % din valoare, iar după unii analişti economici va pierde până la 35 % până la sfârşitul anului 2021) vor avea un impact indirect, întârziat poate, dar foarte puternic şi asupra economiei româneşti şi a clasei politice băştinaşe (foarte pro-americană), care poate fi chiar măturată violent.

Primele atinse de depresiunea (depression) economică americană vor fi însă Europa de Vest şi UE în întregime, UE a cărei monedă euro e foarte legată şi foarte dependentă de dolar. UE este şi primul creditor al SUA, înaintea Japoniei şi Chinei.

România va fi lovită mai ales de ceea ce se va întâmpla în UE, în Germania, Franţa, Italia şi Spania, în Marea Britanie, unde trăiesc mulţi români, peste 3 milioane : 1,3 milioane în Italia, 665 000 în Spania, 650 000 în Germania, 434 000 în Marea Britanie, 118 000 în Franţa, 92 000 în Belgia, etc.

„Spre sfârşitul lui ianuarie 2021, SUA ar avea trei preşedinţi şi trei vicepreşedinţi”

Alegerile americane din 3 noiembrie pot aduce surprize peste aşteptări. Între 3 noiembrie şi 20 ianuarie, SUA pot avea nu doar un preşedinte, ci doi : Donald Trump în statele tradiţional republicane şi Joe Biden în statele tradiţional democrate. Iar după 20 ianuarie, SUA pot avea chiar trei preşedinţi.

Pentru că nu se va putea decide noul preşedinte, Nancy Pelosi, preşedinta actuală a Camerei Reprezentanţilor, poate fi declarată preşedinte interimar, cu un al treilea vicepreşedinte, care poate fi Pete Buttigieg sau Michelle Obama.

Astfel, spre sfârşitul lui ianuarie 2021, SUA ar avea trei preşedinţi şi trei vicepreşedinţi. Cum s-ar putea încheia o asemenea nebunie fără precedent e greu de imaginat.

Pelosi în California

Dacă dezintegrarea sau confuzia va ajunge în acest punct, e de presupus că fiecare dintre cei trei preşedinţi se va refugia în statul pe care-l reprezintă sau în care are domiciliul. Nancy Pelosi reprezintă, după soţ, Paul Pelosi, om de afaceri multimilionar, San Francisco.

Deci, Nancy Pelosi va deveni într-un fel, pentru o vreme, preşedinta Californiei. California (cu o populaţie de 39,5 milioane de locuitori), cel mai mare stat american, are o economie şi un PIB comparabile cu marile state europene (3 200 de miliarde de dolari).

Joe Biden se va refugia în Delaware, cel mai mare paradis fiscal din SUA, pe care l-a reprezentat mai bine de 35 de ani. Donald Trump şi-a schimbat recent rezidenţa de la New York în Florida, unde are o imensă proprietate.

Deocamdată nu e clar dacă alegerile vor putea fi reluate în cazul în care nu poate fi decis un nou preşedinte. Totuşi, Constituţia prevede că Senatul (dominat de republicani) şi Curtea Supremă pot să hotărască noul preşedinte.

„Revoluţia culturală deja angajată nu va face decât să arunce în aer economia americană şi dolarul”

După Doug Casey, economist celebru, autor de bestseller-uri (începând cu The International Man, 1976), adevărata problemă se va pune după alegeri, indiferent de rezultatul lor, care, oricare ar fi, nu va face decât să mărească prăpastia dintre conservatorii republicani şi stângiştii neomarxişti conduşi de Partidul Democrat spre o revoluţie culturală, care ar putea fi comparată cel mai bine cu Revoluţia Culturală de aproape 10 ani din China lui Mao.

O revoluţie culturală care nu mai poate fi oprită, ci doar amânată cu patru ani dacă Donald Trump rămâne preşedinte.

Revoluţia culturală deja angajată nu va face decât să arunce în aer economia americană şi dolarul. Urmările pandemiei vor fi, atât în SUA, cât şi în Europa de Vest, foarte dependentă de SUA, mai dramatice decât în alte părţi ale lumii.

Cu un nou lockdown deja aplicat în unele ţări sau aflat la orizont pentru altele, e foarte probabil că nici Bursele nu vor mai putea fi ţinute sub perfuzie de băncile centrale şi de tiparniţă. Cu o economie scăpată de sub control, viitorul preşedinte american, oricare ar fi el, va deveni, oricum, aproape irelevant.

Singura soluţie de ieşire din criză propusă de economistul francez Thomas Piketty este creşterea până la cer a impozitării marilor averi. Care e de mirare că nu e încă pusă în aplicare. Anul electoral american poate fi explicaţia principală a întârzierii. Modelul există, e cel al faimosului New Deal al lui F.D. Roosevelt ca urmare a Marii Crize din 1929-1933.

„Proiectul fiscal actual al lui Thomas Piketty […] constă în creşterea impozitului pe venit atât în valoare, cât şi în progresivitate prin adăugarea unor tranşe marginale mergând până la 90 %, prin creşterea substanţială a taxelor pe succesiune pentru cei mai bogaţi şi prin reintroducerea unei fiscalităţi anuale progresive pe întregul patrimoniu care ar putea urca şi ea până la 90 % pentru miliardari !” (Nathalie MP Meyer, „Au secours, Thomas Piketty veut encore taxer les riches”, contrepoints.org, 14.10.2020).

Deosebirile dintre un alt doilea mandat Donald Trump şi un prim mandat Joe Biden

Care ar fi deosebirile dintre un alt doilea mandat Donald Trump şi un prim mandat Joe Biden ? Iată-le, din perspectiva lui Aleksandr Dughin :

„ – arhitectura ordinii mondiale (tranziţie spre naţionalism şi multipolaritate reală în cazul lui Trump, continuarea agoniei globalizării în cazul lui Biden)

– strategia geopolitică globală a SUA („America First” în cazul lui Trump, un salt disperat spre guvernul mondial în cazul lui Biden)

– destinul NATO (dizolvarea sa în favoarea unei structuri care reflectă mai strict interesele naţionale ale Statelor Unite – de această dată în calitate de stat, iar nu ca un sprijin al mondializării în ansamblul său (în cazul lui Trump), sau menţinerea blocului atlantic ca instrument al elitelor liberale supranaţionale (în cazul lui Biden)

„Economia chineză a depăşit deja economia americană în al treilea trimestru 2020”

– ideologia dominantă (conservatorsimul de dreapta, naţionalismul american în cazul lui Trump, globalismul de stânga, eliminarea definitivă a identităţii americane în cazul lui Biden)

– polarizarea democraţi-republicani (continuarea creşterii în influenţă a paleoconservatorilor în sânul guvernării în caz de victorie a lui Trump) sau întoarcerea la consensul bipartit (în cazul lui Biden, împreună cu o nouă creştere a influenţei neoconferinţelor (neoconservatorilor – n.n.) în sânul guvernării)

-până şi soarta celui de-al 2-lea Amendament (dreptul de a purta armă – n.n.) – menţinerea lui în cazul lui Trump şi eventuala sa abrogare în cazul lui Biden” (Aleksandr Dughin – „Géopolitique des élections américaines”, reseauinternational.net, 22.10.2020).

După cifrele FMI, economia chineză a depăşit deja economia americană în al treilea trimestru 2020. Economia chineză va avea în 2020 o creştere moderată dar consistentă, în timp ce economia americană va încheia anul pe un minus serios.

Deci, mecanic, China va depăşi SUA, lucru foarte important pentru investiţiile pe Bursă, care se vor reorienta spre Hong Kong, Shenzhen şi Shanghai. Mulţi pretind că actuala conducere politică a Chinei l-ar prefera net pe democratul Joe Biden, cu care ar putea face comerţ as usual şi astfel China şi-ar putea continua în linişte atât creşterea internă, cât şi cea globală.

Petru Romoşan

Cine este Petru Romoșan

Poet, editor, negustor și expert de artă. S-a născut la 30 martie 1957 în comuna Orăştioara de Sus (Hunedoara). A absolvit în 1976 Liceul “George Coșbuc” din Cluj-Napoca, după trei ani la Liceul “Ady Şincai”.

Activează pentru început în cenaclul literar “Lucian Blaga” din Cluj-Napoca. Din 1972 devine membru al grupului de scriitori format în jurul revistei culturale “Tribuna” (seria Dumitru Radu Popescu). În anii ’80 se stabileşte în București și lucrează în comerțul de artă ca galerist al Fondului Plastic. Urmează Şcoala de Comerţ de artă a UAP.

Între 1988 și 1998 trăiește la Paris, unde își deschide o galerie şi activează pe piaţa de artă pariziană. Revine în țară în 1998, tot la București. Debutează publicistic în 1972 cu poezie în revista “Tribuna” (Cluj-Napoca). Debutul editorial are loc în 1977 cu volumul de versuri “Ochii lui Homer”, publicat la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Au urmat alte două volume de poezie.

A alcătuit cinci antologii de poezie românească, printre care şi cea intitulată “Cele mai frumoase 100 de poezii ale limbii române” (Ed. Compania, 2001). Este deținătorul premiului pentru poezie acordat de revista “Tribuna” din Cluj-Napoca (1976) și al premiului pentru debut în poezie acordat de Uniunea Scriitorilor din România (1977).

Este administrator și editor al Editurii Compania din București, împreună cu soţia sa, Adina Kenereş, scriitoare şi editoare la rândul său.

Citește mai departe

Editorial Opinii

Acești regizori polonezi și români și cu totul alte regii naționale

Publicat

Este greu să nu ai cuvinte de apreciere faţă de capacitatea de mobilizare a snobilor de toate vârstele și în toate generațiile, pe care reuşesc să le declanşeze festivalurile. De mult a fost și cazul Cenaclului Flacăra, accentuat pe atunci că nici nu aveai ce alege…

Cu mult mai puțină vreme în urmă, la Cluj, o ediţie TIFF  a  programat  filmul lui Andrzej Wajda, Walesa, pentru o singură proiecţie în Piaţa Unirii, dar ploaia şi un frig neaşteptat au impus rularea filmului la Casa de Cultură a Studenţilor la o oră apropiată de miezul nopţii.

Sala a rămas arhiplină până la terminarea spectacolului pe la ora două dimineaţa. La câteva zile după TIFF, acelaşi film, Walesa, a fost planificat la Cinema Victoria ( Reclamă meritată: sala cu cele mai bune selecții de filme din țară !) şi în ziua în care am revăzut filmul, erau 12 oameni în sală !

Andrzej Wajda, dincolo de fluctuaţiile publicului, rămâne uriaşul cinematografiei poloneze care acum, la patru ani de la dispariție ( 2016, la 90 de ani), mai poate isca emoţii şi lansa întrebări, teme de meditaţii prin filmele sale, în orice colţ al mapamondului. Şi prin acel film Walesa din 2013.

Angajament cu Securitatea, printre bâte

La aproape 90 de ani, a ales ca fond sonor un rock sănătos, modern, care te ţintuieşte în scaun. Intrăm montaţi în film. Loviturile cu bastonul şi picioarele în cap date de securişti şi miliţieni muncitorilor grevişti de la Gdansk (1971) aduc tensiunea la paroxism. Bastoanele și bocancii ni se par suspect de cunoscute celor din generația noastră…

Unul dintre muncitori, un mustăcios încerca să-şi calmeze camarazii, dar luat la grămadă, îi imploră pe securişti să îl lase acasă pentru că soţia lui a fost dusă de urgenţă la spital să nască.

Nici măcar nu ştie ce are, băiat sau fată. Printre bâte este pus să semneze angajamentul cu Securitatea. Disperat fuge la maternitate. În alt plan se face linişte, senin, iar securistul zâmbeşte. Atunci în Polonia.

Cu ochii minţii vezi peste ani, peste ţări, în România, într-o linişte greţoasă, „Vă rog, linişte tovarăşi !” zâmbetul larg al unui “emanat” al nostru. Emanatul nu are copii, nici nu a înfiat vreun copil. Cu câtă generozitate a sacrificat copiii altora, împuşcaţi în haosul decembrist  pentru a justifica legitimitatea, liniştea lui şi a tovarăşilor. Liniște, tovarăși!

Subiectul Walesa nu este inedit în filmografia regizorului polonez Andrzej Wajda. Din cele 4 (patru) filme ale lui propuse pentru Oscar, unul dintre ele Omul de fier (1981), îl mai are printre teme.

Şi în Omul de fier ca şi în Walesa se intercalează excelent în film secvenţe din scene reale care îl au ca protagonist pe electricianul polonez. În altă ordine de idei, una din glumele de la Cannes care circula în perioada premiilor, era că lui Lech Walesa ar trebui să i se dea premiul pentru rol secundar. A jucat foarte bine.

Trei zile până la Crăciun

Acelaşi procedeu al intercalărilor între scene reale și scene din studioul cinematografic, l-a folosit cu succes regizorul Radu Gabrea în filmul despre decembrie 1989, Trei zile până la Crăciun. Străinii care au vizionat acest din urmă film, au apreciat că este  neîndemânatec și prost jocul prestat de Victor Stănculescu, Petre Roman, Ion Iliescu, Cazimir Ionescu, Brateș, etc.

A trebuit să li se explice că acelea erau de fapt filmările reale ale evenimentelor. Se înţelege că am avut parte de falşi actori în scenele cu pricina. Se simte şi azi. Actori slabi, submediocri care au produs un spectacol jalnic. Spectacolul este însă real. Este ce a ajuns viața noastră.

Alt film al lui Andrzej Wajda propus pentru Oscar a fost Katyn (2007), despre masacrul ofiţerimii şi intelectualilor polonezi de către ruşi în 1940. Aproape nimic important din Istoria Poloniei nu a scăpat lui Wajda şi apare ispita unei comparaţii cu un alt regizor român, cel mai prolific și cel mai controversat, Sergiu Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu a uitat de Fenomenul Pitești

Nici lui Sergiu Nicolaescu nu i-a scăpat aproape nimic din Istoria României. Fenomenul Pitești și tortura tinerilor intelectuali români, totuși, ca un făcut, iacă pozna, i-au scăpat desigur. Sergiu Nicolaescu a realizat filme cu teme din toate epocile istorice, antică, medievală şi contemporană. În toate a elogiat conducătorul, genialul, tătucul, de multe ori partidul.

Există multe elemente  de analogie între cei  doi regizori. Andrzej Wajda și Sergiu Nicolaescu au regizat mult, peste 50 de filme. Altă dimensiune poate fi şi mai sugestivă. Regizorul român este nepotul colonelului Cambrea, făcut de Stalin general, şi intim al Anei Pauker, numit de NKDV șef al Diviziei de prizonieri români bolșevizați ”Tudor Vladimirescu”, poreclit „generalul roşu”.

Tatăl lui Wajda a fost ofiţer polonez şi împuşcat din ordinul lui Stalin la Katyn. Contează ? Da, dar nu din cauza aceasta a fost laureat Andrzej Wajda cu Premiul Oscar (1999), cu Palme d ` Or (1981) ş.a.  Și Sergiu a luat  diploma Festivalului de la Mamaia. Festivalul fimului românesc. A avut mulți spectatori în schimb. Mai ales în schimburile culturale cu Rusia și China, cca 99 % din spectatori.

Propunere de Oscar

Speculaţiile temporale pot constitui o istorie în sine. Se pot face însă, comparaţii între Andrzej Wajda si alţi regizori români. Astfel, anul 1974, este anul în care un film de-al lui Wajda, Ţara promisă (despre iluzia deşartă a comunismului), este promovat şi propus pentru Oscar. De către Polonia comunistă ! S-a vorbit mult despre subiectivitatea acordării premiilor Oscar.

Nici unul dintre cele patru filme propuse de-a lungul anilor nu a fost laureat, iar regizorul a luat marea distincţie a Academiei de Film doar pentru întreaga activitate, iar cu o motivaţie asemănătoare i s-a acordat şi Legiunea de Onoare în Franţa.

Revenind la anul 1974 şi la spaţiul cultural românesc, trebuie menţionat că acesta este anul în care regizorul Liviu Ciulei este demis din funcția de director al Teatrului Bulandra pentru că a permis regizorului Lucian Pintilie să pună în scenă piesa Revizorul,  scrisă de Gogol în 1836, într-un fel periculos pentru societatea socialistă.

Încă de atunci, Gogol își propunea probabil să saboteze comunismul din România peste 138 de ani. Pintilie a fost apoi încurajat în acelaşi an să părăsească România pentru mai multă linişte. Marii noştri regizori s-au născut la câte zece ani distanţă, Ciulei 1923, Pintilie 1933, Andrei Șerban 1943 dar de plecat, au plecat din ţară la intervale mult mai scurte, Șerban 1971, Pintilie 1974, Ciulei 1980. Din România comunistă.

S-a făcut, şi din această cauză, multă linişte în spaţiul nostru cultural. Ne dor urechile și azi de atâta liniște. Și sufletele. Liniștea emanatului, liniște tovarăși să putem guverna…

Bărbat, creștin și polonez

În filmul despre care vorbim, Walesa, nu este linişte deloc, iar acordurile rock mai subliniază odată disperarea mustăciosului polonez, arestat de Securitate cu copilul în cărucior şi bătut la miliţie. Un anonim îi duce căruciorul cu copilul acasă. Liniştea este dată şi de singurătate, dar alături de Walesa este credinţa fermă catolică, dragostea supusă a soţiei chiar şi în momentele de revoltă, curajul intelectualilor şi ceea ce a dat nume celei mai de admirat mişcări sociale din lagărul socialist –  Solidaritatea.

Platon mulţumea în antichitate zeilor că s-a născut atenian, liber şi bărbat. Walesa a avut puterea să arate lumii că s-a născut bărbat, creştin şi polonez. Şi lumea întreagă nu l-a lăsat singur…

Premiul Nobel pentru Pace

Cât de mult ne regăsim vieţile în imaginile din filmul lui Wajda! Când i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, nu a mers personal ci, a fost delegată soţia lui pentru a-l ridica, de frică să nu mai fie lăsat să se întoarcă în ţară (procedeu aplicat în România comunistă lui Paul Goma și mulți ani în România postcomunistă Regelui Mihai).

Când s-a întors cu Premiul Nobel în ţara ei, securiştii la graniţă pentru a o umili, au pus-o să se dezbrace în pielea goală şi au cercetat-o în zonele intime pentru a vedea dacă nu introduce materiale subversive. Pe lângă premiul Nobel !

Geniul lui Andrzej Wajda constă în aceea că reuşeşte, precum în filmul despre ororile de la Katyn, să le prezinte fără patimă, fără ură şi mai ales fără miştocăreala din vreun film românesc. Stilul lui narativ este ostentativ obiectivat, imparţial, ca la un colocviu de legislaţie financiară.

Nu jocul actoricesc emoţionează în sine, măiestria tehnicii individuale a vreunui actor ci realitatea transpusă pe ecran. Măiestria constă în a te convinge că ceea ce vezi a fost aidoma. Dostoievski spune că arta adevărată este mai reală decât realitatea însăşi.

Securitatea putea să umilească oricât

Îl credem pe Wajda. Ne cutremurăm, amintindu-ne că Securitatea putea să ne umilească oricât, oricând, iar acum în spatele unor pensii liniştitoare manipulează oamenii, oare în favoarea cui ? Sau la ce şantaje erau supuşi cei torţionaţi pentru a semna angajamente cu Securitatea…

Sau la zâmbetul securistului torţionar din filmul lui Wajda şi de oriunde, care ştia că îşi poate şantaja victima la nesfârşit. Pentru a fi linişte în ţară. Tovarăşii au lucrat doar pentru ţară !

Muzica rock continuă. Lech Walesa este arestat de mai multe ori. Dumnezeu îi binecuvintează familia cu opt copii. La fiecare arestare numărul celor care îl susţin devine mai mare.

Reformele lui Gorbaciov şi forţa Solidarităţii determină guvernul comunist polonez să negocieze cu el. Arată mereu că este bărbat, catolic şi polonez. Nu a cedat nici ameninţărilor, nici şantajelor cu angajamentul. Cu intelectuali curajoşi în spate, a impus alegeri libere care au măturat comuniştii de la putere.

Walesa în SUA

Muzica se transformă într-o baladă rock. Aduce cu balada sfâşietoare din finalul filmului Omul de fier. Walesa este primit cu urale în Congresul american, cu urale de mulţimile de polonezi, cu urale peste tot. Apar ochii lui îngânduraţi, în prim plan, în acordurile baladei rock. Şi-a riscat viaţa şi familia pentru aceste alegeri peste 20 de ani. La noi, alţii au riscat doar vieţile copiilor altora…

Directorul celei mai importante publicaţii din Polonia, istoricul Adam Michnik, fost dizident, spune despre trecerea de la socialism la capitalism că toată lumea ştie cum se face din acvariu ciorbă de peşte, dar nimeni nu ştie cum se face din ciorbă de peşte acvariu.

Polonezii au învăţat cel mai bine. Polonia este primul stat fost comunist în care PIB-ul pe cap de locuitor a depășit pe cel al unei țări vest-europene (Portugalia).

Walesa, cântecul de lebădă al lui Wajda

Muzica se tânguie. Când Papa (polonez) apare la televizor familia lui Walesa se pune în genunchi şi se roagă. Lech este anchetat. Un ofiţer de Securitate îşi face cruce pe ascuns. Este văzut şi mustrat de un superior. Înţelegem că erau pe acolo totuşi, mulţi bărbaţi, catolici şi polonezi.

Balada rock se termină. Am sperat să nu fie filmul Walesa, cântecul de lebădă al lui Andrzej Wajda. Nu ne arăta deloc cei 88 de ani. La ce istorie și ce bărbaţi a găsit în Polonia a meritat să trăieşti mult pentru a face filme mari despre ei.

Mulţumim TIFF şi Cinema Victoria pentru Walesa !  Despre ce bărbat ar merita să se facă un mare film la noi? Se pare că suntem încă mult prea tineri să putem răspunde.

Adrian Marian

 

 

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate