Când viața învinge boala. Povestea Paulei, studenta cu dizabilități din Cluj, care a reușit să scrie 2 cărți

Există povești care nu doar emoționează, ci zguduie și rescriu percepții. Povești care nu cer compasiune, ci respect. Povești care demonstrează că, în fața voinței omului, medicina poate calcula ore, dar nu poate determina destin. Povestea Paulei Elena Briciu aparține acestei categorii rare.

La 27 de ani, Paula este studentă la Cluj, autoare a două volume de poezii, deținătoare a trei premii literare și un exemplu viu de determinare.

Dar înainte de toate acestea, a fost un bebeluș condamnat să nu supraviețuiască.

Un început de viață marcat de un verdict imposibil

La doar 9 luni, un vaccin administrat greșit i-a schimbat definitiv existența. Complicațiile severe au dus la un diagnostic crunt: tetrapareză spastică, o formă gravă de paralizie care i-au afectat o mână și un picior.

Verdictul medicilor a fost unul neîndurător, doar „72 de ore de trăit.”

Pentru orice familie, o astfel de sentință ar fi fost devastatoare. Pentru Paula, a fost începutul luptei. Cele 72 de ore s-au transformat în zile, zilele în ani, iar anii într-o viață plină de sens, creație și ambiție.

„Am continuat să lupt. Asta cred că mă caracterizează cel mai mult”, a declarat tânăra pentru Cluj24.ro

De la Câmpeni la Cluj: dorința de a fi văzută ca om

Paula a crescut în Câmpeni, județul Alba, într-o familie care a protejat-o, a susținut-o și i-a insuflat încredere. Dar dorința ei cea mai mare era să pășească într-un oraș în care oamenii văd înainte de toate persoana, nu diagnosticul.

„Nu m-au adus studiile la Cluj. M-a adus nevoia de a nu mai fi văzută ca un copil ‘handicapat’. M-a adus dorința de a fi percepută ca omul din spatele dizabilității”, a transmis Paula.

Mutarea la Cluj a fost un act de curaj. Fără planuri clare, fără facultate începută încă, însă cu o determinare profundă. A început prin a căuta un loc de muncă, iar mai târziu a găsit oportunitatea care avea să-i definească direcția profesională.

A lucrat cu persoanele cu dizabilități

La Asociația Derzelas, Paula a fost angajată pentru sarcini administrative, cu roluri de natură economică. Dar destinul a avut alte planuri pentru ea. Managera asociației, Liana Sălcudean, a văzut potențial în Paula.

Tânăra a fost atrasă tot mai mult de activitățile dedicate persoanelor cu dizabilități, de poveștile lor, de nevoile lor, de umanitatea lor.

Și, foarte repede, ei s-au deschis față de Paula într-un mod unic.

„Pentru ei am fost de-a lor. Dizabilitatea m-a avantajat, pentru că s-au deschis mult mai repede. Am lucrat un an întreg ca un mic psiholog, înainte de a deveni unul în acte”, a declarat tânăra.

Ulterior, a început să coordoneze tineri cu dizabilități în cadrul unei săli de sport OH din Mănăștur, ajutându-i în procesul de integrare pe piața muncii. În cadrul procesului de integrare a tinerilor, Paula a fost încurajată să continue de către managera sălii de sport, Gabriela Pasc.

A fost o etapă care i-a confirmat vocația: să lucreze cu oameni, să creeze punți, să aducă soluții reale.

Psihopedagogie specială, profesia în care destinul și pasiunea se întâlnesc

Vara trecută, Paula a făcut pasul firesc: a dat admitere la Psihopedagogie Specială la Universitatea Babeș-Bolyai. A intrat și astăzi este studentă în primul an.

„Clujul are cadre didactice extraordinare. Profesori care înțeleg în profunzime nevoile persoanelor cu dizabilități. Centrul pentru Suportul Studenților cu Dizabilități face imposibilul posibil.”

Universitatea nu doar că a integrat-o, dar i-a și valorificat sensibilitatea artistică. O poezie de-a ei a devenit afișul oficial al Zilei Persoanelor cu Dizabilități.

Scrisul, moștenirea bunicii și vocația care vindecă

Poezia o însoțește de-o viață. Paula își amintește cu drag cum bunica ei o așeza la geam și o încuraja să citească naturii.

„Bunica era psihologul meu. Ea m-a învățat să dau ton și sens cuvintelor”, a adăugat Paula.

Procesul de creare a poeziei este intens, profund și încărcat de emoție. Versurile ei sunt interpretabile, filozofice, sensibile.

Prima carte, „Misteriile timpului”, i-a fost făcută cadou la 18 ani, când o prietenă i-a trimis poeziile la editor fără ca Paula să știe. A doua, „Universul Cuvintelor”, a fost un proiect complet gestionat de ea.

Scrisul este, pentru Paula, nu un hobby, ci un mod de a respira.

Noul proiect: „La braț cu dizabilitatea în mediul academic”

Pregătește acum un volum curajos, necesar și profund: „La braț cu dizabilitatea în mediul academic”.

Cartea își propune să aducă în lumină realitățile sociale, educaționale și emoționale ale studenților cu dizabilități. Vor fi incluse interviuri, experiențe reale, reflecții personale și analize.

„Vreau să trag un semnal de alarmă. Să fim empatici, nu doar educați. Să găsim soluții reale. Să validăm vocea acestor tineri. Ei există. Și merită să fie văzuți. Imboldul cu titlul cărți a fost dat de reprezentata de an, Beatrice Hiriza, care își dorește să integreze persoanele cu dizabilități în fapte concrete”, a declarat aceasta.

Cartea este un proiect de suflet, dar și unul de responsabilitate. Paula speră ca volumul să genereze o schimbare reală în universități și în societate.

Provocările unui student cu dizabilitate în România

Deși Clujul este un oraș-model în ceea ce privește incluziunea, Paula știe că realitatea nu este aceeași peste tot.

„Noi, persoanele cu dizabilități, uneori ne victimizăm. Societatea, în schimb, nu are încă educația necesară pentru a comunica cu noi. Mai sunt multe de învățat de ambele părți”, a transmis Paula.

Lipsa formării profesorilor, lipsa infrastructurii adaptate în unele centre universitare, lipsa empatiei sunt obstacole reale.

Ce ar deveni scena principală a filmului vieții ei?

„Scena principală ar fi citatul construit cu bunica: transform dizabilitatea în abilitate”, a adăugat scriitoarea.

Este esența identității ei, motto-ul cu care merge în lume.

Momentul decisiv care i-a schimbat viața

„Clipa în care am înțeles că dacă nu depun eu efort, nu se va întâmpla nimic. Nu vreau să fiu toată viața victima unui diagnostic.”

Acesta este momentul care a transformat-o dintr-o persoană care suferă în una care acționează. Dintr-o poveste spusă de alții, într-un capitol scris de ea însăși.

Planuri de viitor: să dea voce celor care încă nu o au

Pe lângă finalizarea cărții dedicate mediului academic, Paula își dorește să devină un profesionist implicat în comunitățile mici, acolo unde accesul la resurse este limitat.

„Vreau să găsesc strategii reale de integrare, indiferent cât de gravă este dizabilitatea”, a încheiat tânăra.