Connect with us

CULTURA

Ignatul, străvechiul ritual de sacrificare a porcilor în satele clujene. „Sângeretele”, produs servit în ziua de Crăciun

Publicat


Ignat, tăierea porcului

La sate, în aceste zile se făceau ultimele pregătiri în vederea întâmpinării Crăciunului. Curțile erau curățate, casele văruite, iar fiecare membru al familiei avea pregătite haine noi.

În zorii zilei de 20 decembrie, era păstrat străvechiul ritual de sacrificare a porcilor, numit Ignatul, obicei întâlnit și-n zilele noastre, postrivit specialiștilor de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Ignatul, străvechiul ritual de sacrificare a porcilor în satele clujene. „Sângeretele”, produs servit în ziua de Crăciun

La origine, acest obicei avea o funcție pur ritualică, ceremonială, căreia, în timp, i s-a pierdut semnificația, scrie Maria Bocșe în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”.

În vechime, sacrificarea porcilor era urmată de pârjolirea lor pe un rug imens, aprins din paie de grâu și de secară. Sângele porcului sacrificat nu era aruncat. Și acum, ca în vechime, se prepară un produs numit „sângerete” sau cartaboș, care se servește, în ziua de Crăciun, alături de alte bucate.

Slănina și cârnații, puși la „fum”

Astfel, tăierea porcului la Ignat era o sărbătoare a familiei, tatăl era cel care sacrifica porcul, iar ceilalți membri ai familiei străjuiau focul. Se îndătina ca, după tăierea porcului, să se facă o masă de pomană, ca ofrandă adusă celor plecați.

Deoarece această zi cade întotdeauna în post, „gustarea de dulce” era îngăduită doar după noaptea Crăciunului și doar rar, în satul tradițional, oamenii mâncau de dulce la Ignat.

„Nu mâncam atâta carne ca amu’”, își amintește Ana Popa din Podeni, județul Cluj. „După ce tăiem porcu’, slănina și cârnații îi punem la fum. Slănina o lăsam în covată, cu sare, cam o săptămână, și apoi o afumam. Era țânută în pod cam o lună. Din când în când să deschidea ușâța hornului ca să iasă fumu’ în pod, că era mai bună așa, decât la afumătoare. Apoi spălam slănina și o agățam în cămară”, mai spune Ana Popa.

Foto: CJCPCT Cluj

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate