Ignatul, străvechi ritual de sacrificare în satele clujene tradiționale. Tăierea porcului era o sărbătoare a familiei

Străvechiul ritual de sacrificare a porcilor, numit Ignatul, este un obicei întâlnit și astăzi, cel puțin în zona rurală.

La sate, în aceste zile se făceau ultimele pregătiri în vederea întâmpinării Crăciunului. Curțile erau curățate, casele văruite, iar fiecare membru al familiei avea pregătite haine noi, arată specialiștii de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT) Cluj.

Ignatul, străvechi ritual de sacrificare în satele clujene tradiționale. Tăierea porcului era o sărbătoare a familiei

La origine, acest obicei, care avea loc strict în zorii zilei de 20 decembrie, avea o funcție pur ritualică, ceremonială, căreia, în timp, i s-a pierdut semnificația, arată etnologul Maria Bocșe în volumul „Obiceiuri tradiționale românești din Transilvania”.

În vechime, sacrificarea porcilor era urmată de pârjolirea lor pe un rug imens, aprins din paie de grâu și de secară. Sângele porcului sacrificat nu era aruncat. Și acum, ca în vechime, se prepară un produs numit „sângerete” sau cartaboș, care se servește, în ziua de Crăciun, alături de alte bucate, se arată în volumul publicat de CJCPCT Cluj .

Tatăl era cel care tăia porcul

Tăierea porcului la Ignat era o sărbătoare a familiei, tatăl era cel care sacrifica porcul, iar ceilalți membri ai familiei străjuiau focul. Se îndătina ca, după tăierea porcului, să se facă o masă de pomană, ca ofrandă adusă celor plecați.

Deoarece această zi cade întotdeauna în post, „gustarea de dulce” era îngăduită doar după noaptea Crăciunului și doar rar, în satul tradițional, oamenii mâncau de dulce la Ignat, arată specialiștii clujeni.

Slănina și cârnații erau puși la fum

„Nu mâncam atâta carne ca amu’”, își amintește Ana Popa din Podeni, județul Cluj.

„După ce tăiem porcu’, slănina și cârnații îi punem la fum. Slănina o lăsam în covată, cu sare, cam o săptămână, și apoi o afumam. Era țânută în pod cam o lună. Din când în când să deschidea ușâța hornului ca să iasă fumu’ în pod, că era mai bună așa, decât la afumătoare. Apoi spălam slănina și o agățam în cămară”, își mai amintește Ana Popa.

Foto: CJCPCT Cluj