EVENIMENT
Hagi: E normal să fiu DEZAMĂGIT

Fotbalistul echipei naţionale de fotbal a României, Ianis Hagi, a declarat, vineri seara, după înfrângerea cu Germania, scor 2-1, din preliminariile CM 2022, că este normal să fie dezamăgit pentru că la pauză prima reprezentativă conducea cu 1-0.
Nu vreau să mă gândesc dacă e cel mai frumos gol
‘Nici nu vreau să mă gândesc dacă este cel mai frumos gol din cariera mea pentru că plecăm din Germania fără niciun punct. Obiectivul nostru era să luăm cel puţin un punct aici. E normal să fiu dezamăgit pentru că atunci când conduci cu 1-0 la pauză te gândeşti să ţii de scor, să încerci să joci pe contraatac şi să mai marchezi.
Noi însă nu am reuşit să marcăm al doilea gol. Când vii într-o deplasare de genul acesta e clar că e greu să scapi fără gol. Eu spun că şi un rezultat de egalitate era bun pentru noi, dar din păcate am primit acel gol din fază fixă şi am pierdut cele trei puncte. Suntem trişti, dar acum trebuie să ne gândim la meciul de luni, trebuie să ne concentrăm doar pe ce avem de făcut la următorul meci’, a spus Hagi la postul Pro Tv.
Depindem de rezultate
‘Suntem o generaţie nouă, vin în continuare jucători tineri care îşi fac debutul şi uşor-uşor grupul acesta devine mai puternic. Să spunem că am pierdut cu Germania doar cu 1-0 şi 2-1 în aceste preliminarii şi că e mai bine, putem, dar cred că depindem de rezultate, depindem de calificări, acolo se ţine cont. Viitorul va spune dacă avem o altă faţă. Dar cred că în seara asta s-a văzut că deşi suntem jucători cu multă tehnică avem şi puterea să ne apărăm’, a adăugat Ianis Hagi.
Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de reprezentativa Germaniei, cu scorul de 2-1 (0-1), vineri seara, pe Volksparkstadion din Hamburg, în Grupa J a preliminariilor Cupei Mondiale din 2022.
În următoarea partidă din preliminariile CM 2022, prima reprezentativă a României va juca împotriva Armeniei, luni, de la ora 21:45, pe Stadionul Steaua din Capitală. AGERPRES
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Diana Șoșoacă, președintele S.O.S. România, a declarat luni că va candida la alegerile prezidențiale și că a strâns aproape toate semnăturile necesare pentru a-și depune candidatura.
„Voi continua, la noi se strâng semnături, am adunat aproape toate semnăturile, voi candida la Președinția României, iar dacă CCR mai îndrăznește, mai ales acum la schimbările care sunt la nivel mondial, să îmi interzică să candidez, vor avea exact cea ce merită și ei, și Ciolacu, și Simion, și toți cei care se perindă din partea sistemului și încearcă să prostească, să manipuleze opinia publică”, a spus Șoșoacă la Palatul Parlamentului.
Diana Șoșoacă va CANDIDA la Președinția României. A adunat aproape toate semnăturile
Ea le-a mulțumit colegilor săi din partid „că rezistă la toate amenințările și șantajele”.
„Acum ați înțeles ce face Puterea și ce a fost și cu cei șase trădători care stau pe aici pe la baruri că nu îi primește nimeni pe nicăieri. Trădătorii sunt trădători pentru toți, chiar și pentru cei care îi plătesc, așa că în acest moment dacă vreți schimbare, nu aveți decât partidul S.O.S. România și pe Dumnezeu cu care suntem”, a menționat Șoșoacă.
EVENIMENT
DJS Cluj: A scăzut numărul DIVORȚURILOR în luna decembrie 2024, în Cluj, în schimb s-au NĂSCUT mai puțini copii ca în noiembrie

Direcția Județeană de Statistică Cluj a prezentat un studiu din care reiese că luna decembrie 2024 a fost una cu o rată mai scăzută a divorțurilor în Cluj însă cu o scădere a natalității față de luna noiembrie a aceluiași an.
În luna decembrie 2024 numărul naşterilor înregistrate în judeţul Cluj a scăzut faţă de luna noiembrie 2024 și a crescut față de luna decembrie 2023.
DJS Cluj: A scăzut numărul DIVORȚURILOR în luna decembrie 2024, în Cluj, în schimb s-au NĂSCUT mai puțini copii ca în noiembrie
Numărul deceselor a fost mai mare față de luna noiembrie 2024 și s-a diminuat față de luna decembrie 2023.
Sporul natural a fost negativ în luna decembrie 2024.
În luna decembrie 2024 s-a înregistrat nașterea a 469 copii, cu 12 copii mai puțini decât în luna noiembrie 2024 și cu 41 copii în plus față de luna decembrie 2023.
Numărul deceselor consemnate în luna decembrie 2024 a fost de 686, cu 42 decese mai multe decât în luna noiembrie 2024 și cu 7 decese în minus față de decembrie 2023.
Sporul natural, adică diferenţa dintre numărul născuţilor-vii şi numărul persoanelor decedate, s-a menținut negativ (-217 persoane), numărul persoanelor decedate fiind de 1,5 ori mai mare decât cel al născuților vii.
În luna decembrie 2024 au fost 5 decese la copiii cu vârstă sub 1 an.

Universitatea Cluj s-a calificat, în premieră în play-off, după victoria cu 3-2 în fața Unirii Slobozia. Ioan Ovidiu Sabău a mulțumit tuturor celor din club pentru acest succes, menționând că acesta este un rezultat al muncii colective.
„Nu a fost ușor, nici nu este, mai ales în situația în care ne aflăm noi. Sunt mândru de acești jucători. Și suporterii pot fi de această performanță extraordinară. Le mulțumesc tuturor celor care au fost implicați în etapele de construcție, este și meritul lor, de la femeia de serviciu, la magazioner.
Sabău („U” Cluj), după calificare în play-off: Am reușit ceva EXTRAORDINAR
Ceea ce mă bucură și îmi dă putere este caracterul jucătorilor. Vreau să creadă în ceea ce am construit împreună și să fie convinși că ne putem realiza obiectivul. La foarte mulți dintre jucători s-a renunțat foarte ușor și au avut dorința de a arăta că sunt jucători de valoare, rămâne să îi conving că se poate mai mult”, a declarat Sabău.
„Le mulțumesc tuturor, inclusiv celor care au jucat mai puțin. Unii au jucat mai puțin, au fost nemulțumiți, însă un antrenor nu îi poate mulțumi pe toți. Am reușit ceva extraordinar. Pentru foarte mulți de aici, o calificare în play-off este echivalentă cu câștigarea unui titlu.
Vrem să fim mai curajoși, să revenim la jocul bun. Se observă o oarecare teamă, însă am revenit în repriza a doua, asta înseamnă forță, voință și calitate. Mă simt foarte bine că ne-am făcut suporterii fericiți și astăzi”, a mai spus Sabău.

Louis Munteanu, atacantul de la CFR Cluj, s-a accidentat, duminică, la încălzirea dinaintea meciului cu Poli Iași, terminat la egalitate, 1-1. El a suferit o ruptură musculară și va sta pe bară o perioadă.
Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a vorbit la Fanatik despre starea de sănătate a lui Louis Munteanu. El a dat de înțeles că accidentarea nu este una foarte gravă, însă atacantul are nevoie de o perioadă de recuperare.
Vești proaste pentru CFR Cluj. Louis Munteanu are RUPTURĂ musculară
„Are o leziune musculară minoră. Terenurile sunt cauza principală. Și la Cluj, în toată această perioadă, am suferit din ceea ce înseamnă calitatea suprafețelor de antrenament. Încarci, încarci, încarci și apare o oarecare tensiune la nivel muscular.
La Iași, la ultimul șut de la încălzire, a simțit ceva la gambă și s-a luat decizia să fie protejat pentru a nu mări leziunea musculară. E programat la un RMN și vom vedea.
Cred că recuperarea va fi rapidă, dar contează și localizarea leziunii. Este o leziune musculară, o ruptură musculară. Noi sperăm să fie de gradul 1, ca recuperarea să fie cât mai rapidă. Depinde foarte mult ce va spune RMN-ul. După ce vom avea rezultatul, vom vedea.
Rămâne de văzut. Nu vreau să mă hazardez. El e și tânăr. Nu prea a avut accidentări. Și Marijana (Marijana Kovacevic) tratează doar anumite accidentări. Ea tratează doar anumite tipuri de accidentări. Uneori nu poate să intervină”, a explicat Cristi Balaj.
Louis Munteanu ar putea rata următoarele două jocuri din Superliga României. CFR joacă acasă cu Petrolul Ploiești și în deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe. Rămâne de văzut dacă atacantul va fi apt măcar la jocul cu covăsnenii.