ACTUALITATE
Guvernul PRELUNGEȘTE măsura plafonării prețurilor la energie până anul viitor

Guvernul prelungește măsura plafonării prețurilor la energie până anul viitor, la 31 martie, o ordonanță de urgență în acest sens urmând să fie aprobată săptămâna viitoare, potrivit ministrului Virgil Popescu.
Potrivit unui draft al proiectului de ordonanță de urgență consultat de HotNews.ro prețul plafonat la energie electrică depinde de consum în cazul consumatorilor casnici. Nu se mai vorbește însă de compensare.
Potrivit documentului, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 30 – 100 KWh;
b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.
Prețul plafonat la gaze, încă în discuție pentru clienții casnici
În privința gazelor, draftul de proiect vorbește despre un preț plafonat pentru vânzarea către clienții casnici, dar acesta nu este încă stabilit. Gazele ar trebui să provină exclusiv din producția internă.
„În perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, producătorii de gaze naturale care desfăşoară atât activităţi de extracţie onshore și/sau offshore, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale, au obligaţia să vândă, cu preţul de XXX lei/MWh, cantităţi de gaze naturale rezultate din activitatea de producţie internă curentă, către furnizorii clienţilor casnici (CC) şi ai producătorilor de energie termică, numai pentru cantitatea de gaze naturale utilizată la producerea de energie termică în centralele de cogenerare şi în centralele termice destinată consumului populaţiei (PET), sau direct către acești clienți, după caz, pentru a asigura, în perioada 1 noiembrie 2022 – 31 martie 2023, întregul necesar de consum al acestor clienți din producţia curentă şi din depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale”, se arată în document.
Proiectul prevede un preț plafonat la gaze pentru clienții non-casnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 28.000 MWh. Prețul final facturat de furnizori este în acest caz de maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus.
Depozite de înmagazinare și stocuri minime pentru furnizorii de gaze
Furnizorilor li se impune, totodată, să constituie depozite de înmagazinere și să aibă stocuri minme.
„În perioada 1 aprilie 2022 – 31 octombrie 2022, furnizorii de gaze naturale au obligația de a constitui în depozitele de înmagazinare subterană a gazelor naturale un stoc minim de gaze naturale pentru asigurarea continuităţii și siguranței în alimentarea clienţilor săi finali şi suportabilităţii preţului de către aceştia”, se arată în draft.
„Cantităţile de gaze naturale reprezentând stocurile minime ce urmează a fi înmagazinate de fiecare furnizor vor reprezenta minim 30% din cantitatea de gaze naturale necesară consumului clienților finali din portofoliul propriu”, se arată în document.
Virgil Popescu: Săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat pe 10 martie că săptămâna viitoare va fi aprobată ordonanţa de urgenţă cu privire la schema de ajutor la energie electrică şi gaze naturale ce urmează să fie aplicată de la 1 aprilie.
„Astăzi (10 martie -n.r.), la Guvern, am avut o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire la care au participat Autoritatea de Reglementare în Energie şi actorii din piaţă – furnizorii şi distribuitorii”, a spus Popescu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că în acest weekend vor fi finalizate consultările „cu toţi actorii din piaţă”.
„Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanţă de urgenţă cu privire la măsurile pe care premierul le-a şi prezentat. Până mâine aşteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanţa de urgenţă nişte lucruri care se referă la tarifele de reglementare. Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toţi actorii din piaţă, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcţiune noua schemă de ajutor pentru români la preţul energiei electrice şi a gazelor naturale”, a precizat ministrul Virgil Popescu.
Sursa: Hotnews
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
AUR: Fără precedent – pentru a ascunde lovitura de stat, actuala guvernare lasă România fără reprezentare la APCE!

Pentru prima dată, Camera Deputaților nu va fi reprezentată la lucrările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se desfășoară între 22 și 27 iunie. Motivul? Actuala conducere a Camerei Deputaților a decis, fără nicio explicație, să blocheze deplasarea delegației românești.
Este un gest fără precedent, un sabotaj instituțional deliberat, care aruncă în derizoriu rolul României într-una dintre cele mai importante instituții parlamentare europene.
AUR: Actuala guvernare lasă România fără reprezentare la APCE!
În timp ce Senatul României a aprobat în mod firesc decontul și plecarea delegației sale, Camera Deputaților, sub controlul PSD-PNL-USR-UDMR, a refuzat fără nicio justificare oficială să facă același lucru pentru membrii delegației din această Cameră.
Refuzul nu este întâmplător. El este un act politic cu scop precis: partidele sistemului vor să-și țină parlamentarii acasă, pentru a garanta voturile necesare în vederea învestirii unui nou Guvern.
În același timp, se dorește blocarea prezenței parlamentarilor AUR, care, ca membri titulari în APCE, ar fi putut vota, ar fi putut vorbi, ar fi putut devoala în fața Europei adevărul despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în România, să spună totul despre lovitura de stat care a fost dată în România.
Prin această decizie arbitrară li se ia dreptul de a participa, de a vota, de a respinge anumite directive sau memoranduri periculoase pentru suveranitatea României membrilor titulari ai delegației. Este o încălcare gravă a mandatului acestora și un atentat la legitimitatea reprezentării noastre internaționale.
“Blocaj premeditat, cu scop politic”
Să fie clar: niciodată până acum nu s-a întâmplat ca România să nu-și trimită delegația completă la APCE din cauza refuzului de a aproba o procedură banală. Acest blocaj este unul premeditat, cu scop politic, și arată, o dată în plus, disperarea unei puteri care a girat o lovitură de stat și încălcarea drepturilor și libertăților românilor, și care își sacrifică reprezentarea externă pentru calcule interne meschine.
Partidele din noua majoritate parlamentară trebuie să înceteze această politică rușinoasă de intimidare și obstrucționare. Acești oameni vor să ne reducă la tăcere nu doar în țară, ci și în afara ei, acolo unde adevărul despre abuzurile lor ar putea răsuna mai puternic ca niciodată.
Cerem urgent acreditarea membrilor titulari în delegația Camerei Deputaților la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) din această sesiune!
EVENIMENT
Adrian Axinia: Europarlamentarii AUR și ECR au votat pentru prelungirea perioadei de implementare a PNRR cu 18 luni

Adrian Axinia, liderul europarlamentarilor AUR, parte a Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), a salutat aprobarea de către Parlamentul European a Raportul privind implementarea Mecanismului de Redresare și Reziliență, care ar permite astfel prelungirea termenelor pentru anumite proiecte finanțate prin PNRR.
Axinia atrage însă atenția că Puterea politică de la București este total ruptă de realitățile de la Bruxelles și Strasbourg, România fiind în situația de a-i fi înghețate atât fondurile structurale din cauza deficitului bugetar excesiv, cât și PNRR-ul din cauza nerespectării calendarului de reforme.
“Aprobarea de către Parlamentul European a respectivului Raport este un lucru bun, pentru că, măcar în felul acesta, avem șansa teoretică de a absorbi mare parte din banii prevăzuți pentru PNRR. Reamintesc că, în Comisia pentru transport și turism (TRAN), eu propusesem chiar o perioadă de grație de doi ani pentru marile proiecte de infrastructură: autostrăzi, căi ferate, poduri.
S-ar putea însă să ne trezim în situația absolut penibilă în care, într-un final apoteotic, Comisia Europeană să prelungească perioada de implementare și noi să nu putem să absorbim efectiv banii pentru că nu am redus deficitul bugetar și nu sunt promovate reformele care au venit la pachet cu PNRR-ul.
Este halucinant faptul că președintele Nicușor Dan nu are nici până acum, la o lună de la alegeri și la 45 de zile de la demisia lui Ciolacu, o soluție guvernamentală care să poarte un dialog cu Bruxelles-ul pentru a evita acest scenariu catastrofal”, a declarat Axinia.
Festivism PSD-PNL
De altfel, europarlamentarul ECR taie din festivismul cu care PSD și PNL au împachetat votul de la Strasbourg. Adrian Axinia a explicat că mai sunt multe proceduri de parcurs: întâi, Comisia Europeană trebuie să inițieze o propunere legislativă în acest sens, apoi, sunt necesare noi voturi în Parlamentul European și în Consiliul UE. Având în vedere că e nevoie de unanimitate în acest ultim for și există precedentul blocajului aderării la Schengen, nu e deloc evident că această procedură va fi dusă la bun sfârșit.
“Realitatea este că, dincolo de triumfalismul unor europarlamentari PPE și PES care vor neapărat să se împăuneze, suntem departe de o soluție finală. România este una dintre puținele țări aflate în mare întârziere cu PNRR-ul și, implicit, s-ar putea să se trezească niște țări care s-au poziționat constant împotriva noastră, spre exemplu Austria, să blocheze această prelungire a implementării.
Oricum, această procedură declanșată acum este una de durată și vom afla deznodământul cu puțin timp înainte de dead-line-ul privind implementarea PNRR. Evident că asta nu împiedică Guvernul de la București de a face lucrurile necesare astfel încât chiar să folosim timpul pe care am putea să-l câștigăm printr-o astfel de prelungire.
Având în vedere track record-ul PSD, PNL, USR și UDMR, eu cred că ar trebui să ne temperăm mult așteptările. La fel ca în cazul alegerii lui Nicușor Dan, le recomand românilor să nu-și facă iluzii, pentru că vor avea mari deziluzii”, a concluzionat Adrian Axinia, șeful delegației AUR din Grupul ECR al Parlamentului European.

Femeia de 50 de ani, grav rănită în accidentul care a avut loc joi, pe DN16, la ieșirea din Apahida spre Corpadea, a murit la spital, anunță IPJ Cluj.
În același accident, un bărbat, care se afla la volanul mașinii, a murit pe loc.
Femeia rănită în accidentul de la Apahida a murit la spital
În urma accidentului rutier petrecut astăzi, pe DN16, între localitățile Corpadea și Apahida, Serviciul Rutier a fost informat de către unitatea medicală că, din nefericire, femeia în vârstă de 50 de ani, aflată în calitate de pasager în autovehicul, a decedat, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Femeia a fost găsită de echipajele medicale inconștientă și cu o leziune gravă la un membru inferior.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 54 de ani, din localitatea Gădălin, aflat la volanul unui autoturism care circula în direcția Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul mașinii într-o curbă la stânga, din motive care urmează a fi clarificate în urma cercetărilor.
Autoturismul s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar cei doi ocupanți au fost proiectați în afara vehiculului.
Decesul șoferului, în vârstă de 54 de ani, a fost declarat la locul accidentului.
EVENIMENT
FRF trage un semnal de alarmă în legătură cu jucătorii români. Echipa din Cluj care respectă regula

Minutele de joc acordate fotbaliștilor români în Superliga României sunt în continuă scădere, arată o analiză publicată de Federația Română de Fotbal (FRF).
Universitatea Cluj se află printre puținele echipe care respectă această regulă.
FRF trage un semnal de alarmă în legătură cu jucătorii români
În sezonul 2024-2025, jucătorii cu cetățenie română au bifat doar 50,8% din totalul minutelor disputate în campionat, o scădere semnificativă față de sezonul 2019-2020, când procentajul era de 62,2%, arată analiza FRF.
România ocupă astfel locul 14 din 19 ligi europene analizate, fiind devansată de campionate precum cele din Slovenia, Danemarca, Ungaria sau Slovacia.
Universitatea Cluj, printre puținele echipe care respectă regula
Pe fondul acestui trend îngrijorător, doar câteva cluburi se remarcă pozitiv. Printre ele se numără și Universitatea Cluj, care, alături de Petrolul, Hermannstadt, FCSB și Farul Constanța, a respectat în toate partidele regula 5+6, ce prevede folosirea a cel puțin cinci jucători eligibili pentru echipa națională în primul unsprezece și minimum șase pe foaia de joc.
Mai mult, Farul a depășit chiar aceste cerințe, utilizând minimum șapte jucători români în fiecare meci. La polul opus, Oțelul Galați nu a respectat regula în niciun meci din sezonul trecut, iar Poli Iași, Dinamo și UTA Arad au încălcat-o în cel puțin 30 de partide.
Evoluția în timp a minutelor jucate de români în Superligă:
- 2019/2020: 62,2%
- 2020/2021: 60,7%
- 2021/2022: 61,3%
- 2022/2023: 57,7%
- 2023/2024: 53,0%
- 2024/2025: 50,8%
„Regula 5+6 are un rol esențial în dezvoltarea fotbalului românesc pe termen lung. În lipsa aplicării riguroase, există riscul ca jucătorii români să fie marginalizați în favoarea străinilor, ceea ce afectează calitatea și competitivitatea fotbalului românesc la nivel internațional”, subliniază FRF în analiza publicată.