EVENIMENT
Guvernul a aprobat o procedură prin care persoanele cu handicap care dețin permis de conducere vor putea fi VERIFICATE
Joi, guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care vizează creșterea calității serviciilor sociale. Una dintre măsuri are ca obiect verificarea situației persoanelor încadrate într-un grad de handicap incompatibil cu deținerea permisului de conducere auto.
„Acest act normativ vine în continuarea întăririi reformei sistemului de asistență socială pe care am realizat-o. Niciun furnizor de servicii sociale din sistemul public nu va fi finanțat din bugetul de stat dacă nu deține licență de funcționare, scrie Alba24.
Guvernul a aprobat o procedură prin care persoanele cu handicap care dețin permis de conducere vor putea fi VERIFICATE
Respectarea standardelor de calitate în asistentă socială este o obligație. Este fundamentală protejarea drepturilor persoanelor vulnerabile și îmbunătățirea calității vieții acestora”, a declarat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu.
Conform reprezentanților ministerului, pentru soluționarea problemelor complexe din asistența socială este nevoie de evaluare, decizie și implementare integrată, iar un comitet interministerial va realiza acest lucru.
Mecanismul prin care se verifică dacă persoanele cu handicap pot conduce autovehicule în siguranță
Ordonanța introduce și un mecanism prin care se verifică dacă persoanele încadrate într-un grad de handicap pot conduce autovehicule în siguranță.
„În cazul în care diagnosticul medical este incompatibil cu șofatul, vor fi luate următoarele măsuri: Suspendarea prestațiilor sociale până la reevaluarea medicală; Recuperarea sumelor încasate necuvenit”, arată ministerul.
Ordonanța creează posibilitatea ocupării posturilor vacante printr-un memorandum inițiat de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Finanțelor, în domeniul asistenței sociale pentru asigurarea serviciilor în centrele pentru copii, persoane cu dizabilități sau persoane vârstnice.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






