ECONOMIE
Guvernul a alocat peste 1 miliard de lei din fondul de rezervă pentru proiectele locale

Guvernul a alocat peste 1 miliard de lei din fondul de rezervă pentru proiectele locale. O parte din sumă va acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor.
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a anunțat că Guvernul a alocat peste 1 miliard de lei, din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, pentru proiectele locale.
O parte din sumă va acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și de protecție a copiilor, plătite de consiliile județene – a precizat ministrul.
Conform propunerii formulate de MDLPA și adoptate miercuri de Executiv, din suma de peste 1 miliard de lei, 177.159.000 de lei au fost alocate consiliilor județene și sunt destinate, în mare parte, pentru a acoperi costurile privind serviciile de asistență socială și protecție a copiilor.
„Statul a transferat această sarcină, aceste costuri, administrațiilor publice județene. Acum asigurăm susținerea financiară legată de această responsabilitate a Consiliilor Județene. Decizia de astăzi asigură finanțarea necesară pentru copii”, a spus ministrul.
Cseke Attila a arătat că 2.756 de administrații locale din România (aproape toate cele care au depus cereri în acest sens), indiferent de culoarea politică a primarilor, au primit finanțare în valoare totală de 1.010.966.000 lei, incluzând cele 41 de județe ale țării. ”Proiectele locale trebuie finalizate, ele trebuie să servească aceste comunități locale. Prin măsura adoptată astăzi, ne asigurăm că investițiile pentru care au fost cheltuiți bani publici nu vor rămâne neterminate”, a spus ministrul.
Astfel, 2.514 comune din România au primit o finanțare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 orașe – 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocați pentru 48 de municipii. Fondurile acoperă necesarul de finanțare a autorităților publice locale, în funcție de execuția bugetară a acestora și de necesități. Ministrul a arătat: fondurile sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.
(sursa: Mediafax)
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
Peste 4.000 de elevi din județul Cluj vor susține simularea examenului de Bacalaureat săptămâna aceasta

În județul Cluj, 4.146 elevi ai claselor a XII-a/a XIII-a vor susține, începând de luni, 24 martie 2025, simularea Examenului Național de Bacalaureat, sesiunea martie 2025.
Simularea examenului național de bacalaureat începe luni, 24 martie 2025, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 25 martie 2025, va avea loc proba obligatorie a profilului, urmată de proba la alegere a profilului și a specializării care se va desfășura miercuri, 26 martie 2025. Joi, 27 martie 2025, elevii claselor a XII-a, care studiază în limba minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă.
63 de centre de examen, în județul Cluj
Simularea probelor scrise în cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea martie 2025, pentru cei 4.136 de elevi se desfășoară în 63 de centre de examen, organizate la nivelul județului Cluj.
În conformitate cu legislația în vigoare, O.M.E. nr.6.481/2024, privind organizarea simulării probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, comunicată unităților de învățământ preuniversitar, rezultatele obținute la simularea examenului național de bacalaureat, sesiunea martie 2025 nu se contestă, nu vor fi publice și nu vor fi afișate. Acestea vor fi comunicate direct elevilor, de către cadrele didactice care predau la clasă, în data de 8 aprilie 2025, conform calendarului Ministerului Educației și Cercetării.
Notele, trecute în catalog doar la solicitarea părinților
La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele pot fi trecute în catalog. Nota fiecărei lucrări din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2025 se stabilește în conformitate cu prevederile art.12, alin. (1) și (2) din O.M.E., nr. 6481/2024, privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat, în anul școlar 2024-2025.
Și în această sesiune a simulării examenului național de bacalaureat, la finalul fiecărei probe scrise, lucrările elevilor vor fi scanate și încărcate pe platforma națională destinată evaluării digitalizate a lucrărilor scrise, urmând ca acestea să fie distribuite, aleatoriu, unor profesori evaluatori, din alte județe, decât cel de proveniență a lucrărilor.
Cum se desfășoară probele?
Probele încep la ora 9:00, iar accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Elevii vor fi așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe tip de subiect.
Timpul alocat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de clasă în care se vor susține probele scrise din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2025 sunt dotate cu sisteme de supraveghere video și audio.
Pentru rezolvarea subiectelor, elevii claselor a XII-a/a XIII-a vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor vor utiliza numai creion negru.
În acord cu prevederile legale în vigoare, comisiile din unitățile de învățământ preuniversitar în care se desfășoară simulările examenelor naționale îndeplinesc atribuții specifice și asigură organizarea și desfășurarea optimă a întregului proces.
Rezultatele, discutate cu elevii
Rezultatele obținute de către elevi la simularea examenului național de Bacalaureat, sesiunea martie 2025 sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.
Cazurile speciale, existente la nivelul județului Cluj, vor fi gestionate la nivelul unităților de învățământ preuniversitar, centre de examen din județul Cluj, potrivit Procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale, care conține cadrul procedural unitar pentru asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare (tulburare de spectru autist cu sau fără tulburări de sănătate intelectuală asociate, tulburări specifice de învățare, tulburări cu deficit de atenție/hiperactivitate, tulburări de dezvoltare intelectuală și alte tulburări de neurodezvoltare), care susțin examenele naționale.
Subiectele și baremele se afișează la ora 15, în ziua probei
Simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat 2025 se organizează la următoarele disciplinele: limba și literatura română, limba și literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale), matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie și filosofie.
Subiectele sunt elaborate pe baza conținuturilor şi a competențelor asociate acestora, conform programelor de examen valabile pentru simularea examenul național de bacalaureat, sesiunea martie 2025, aprobate de Ministerul Educației și Cercetării. Subiectele și baremele se afișează în fiecare zi a probelor de examen, la ora 15:00, pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.
Alte detalii suplimentare pot fi consultate accesând site-ul I.Ș.J. Cluj.
EVENIMENT
Ce averi au candidații la alegerile prezidențiale: case și terenuri în țară și străinătate, ceasuri de lux și bijuterii

Vile și terenuri în țară și străinătate, bijuterii, tablouri, ceasuri de lux, conturi la bănci din România sau din afară și venituri mari din activități de consultanță se regăsesc în declarațiile de avere depuse de cei 11 candidați la alegerile prezidențiale din luna mai, scrie Agerpres.
Spre deosebire de alegerile precedente, candidații independenți „conduc” în fața celor „de partid” în privința averilor. Astfel, la capitolul proprietăți iese în evidență omul de afaceri româno-american John-Ion Banu-Muscel cu vile și apartamente în România și Statele Unite ale Americii, 74 hectare de teren în țară, dar și o fermă în America, pe o suprafață de 135 de hectare.
El este urmat de Victor Ponta – trei apartamente în București, Istanbul și Emiratele Arabe Unite și de Daniel Funeriu – două apartamente în România, o casă în Germania și 50 de hectare de teren în Timiș.
Independenții, în top în privința averilor
Când vine vorba de venituri, tot independenții se situează în top, urmați de candidații susținuți de partidele „mici”: John-Ion Banu-Muscel – peste 300.000 de dolari, Daniel Funeriu – peste 150.000 de euro (în principal din activități de consultanță), Cristian Terheș – 99.000 de euro, Lavinia Șandru – peste 300.000 lei (mai ales drepturi de autor).
În schimb, primii clasați în sondaje nu stau atât de bine la avere.
Crin Antonescu nu are venituri, soția lui având numeroase proprietăți și sute de mii de euro în conturi. Nicușor Dan stă cu chirie, dar are un teren valoros la Predeal. George Simion nu are niciun fel de proprietăți și se bazează pe salariul de parlamentar și darurile primite la botezul copilului, în timp ce Elena Lasconi are credite de returnat la bănci.
Averile celor 11 candidați la alegerile prezidențiale din luna mai, în ordinea prezentată de pe site-ul Biroului Electoral Central:
Nicușor Dan stă în chirie în Capitală
Actualul primar general al Capitalei deține un teren de 7.460 mp la Predeal, cumpărat în anul 2007, dar locuiește în București cu chirie. Mai deține o mașină veche din anul 1986, marca Citroen, un cont bancar cu suma de 439.000 lei și a acordat unei persoane un împrumut de 20.000 de euro.
În schimb, Nicușor Dan a contractat trei împrumuturi bancare în sumă totală de 152.000 de euro.
În declarația de avere, el a menționat și donații primite de la zeci de persoane pentru susținerea campaniei electorale, în sumă totală de aproximativ 1,2 milioane lei, la care se adaugă 659.000 lei primiți de la Autoritatea Electorală Permanentă, reprezentând rambursarea cheltuielilor efectuate în campania pentru alegerile locale din 2024.
La capitolul venituri, Nicușor Dan a trecut venitul încasat anul trecut pentru funcția de primar al Capitalei – 296.000 lei.
Crin Antonescu nu are niciun venit
Candidatul Alianței România Înainte (PSD – PNL – UDMR) a trecut în declarația de avere două apartamente în București (96 mp și 205 mp) și un loc de parcare (31 mp), alte două case în județul Prahova (84 mp și 43 mp), la care se adaugă trei terenuri în județul Prahova (3.942 mp, 250 mp și 713 mp), însă doar apartamentul de 96 mp este al lui, restul fiind ale soției, Adina Vălean, sau deținute împreună.
Familia mai are trei autoturisme (BMW, Mercedes, Kia), iar Adina Vălean o colecție de bijuterii – evaluată la 18.000 de euro, dar și conturi în bănci din România și Belgia, cu aproximativ 335.000 de euro și titluri de stat în valoare de 98.000 de euro.
În ultimul an, Crin Antonescu nu a avut niciun venit, însă Adina Vălean a încasat sume consistente ca fost comisar european (153.000 euro) și europarlamentar (46.000 de euro), plus 20.000 de euro (diurne), 15.000 de euro (misiuni).
Victor Ponta, proprietăți în Istanbul și Emiratele Arabe
Fost premier și lider al PSD, Victor Ponta candidează la alegerile prezidențiale din postura de independent. Deține un apartament în București (95 mp), un apartament cumpărat în anul 2021 la Istanbul – Turcia (200 mp) și altul achiziționat în 2022 în Emiratele Arabe Unite (82 mp), un autoturism marca Smart, dar și ceasuri în valoare de 20.000 de euro dobândite în perioada 2023 – 2024.
Ponta are mai multe conturi bancare, cu aproximativ 130.000 de euro și a acordat organizației PSD Dâmbovița un împrumut de 190.000 lei (38.000 euro).
La capitolul venituri, el a trecut un salariu de 240.000 lei încasat de la Camera de Comerț (fără să menționeze funcția pe care a avut-o) și un salariu de 19.295 lei, fără să spună entitatea de la care a primit acești bani, cel mai probabil din consultanță, el deținând firma SC VP Projects Advisers SRL (conform declarației de interese).
Elena Lasconi, șapte terenuri și trei apartamente
În declarația de avere Elena Lasconi a menționat șapte terenuri (două agricole – 57.500 mp, un teren forestier – 2.500 mp, trei terenuri intravilan – 6.700 mp și un teren extravilan de 500 mp), trei apartamente (65 mp, 70 mp, 58 mp), o casă de locuit de 98 mp, dar și un autoturism marca Opel fabricat în anul 2007.
Lasconi are de returnat două împrumuturi bancare de peste 388.000 de lei.
La capitolul venituri, Elena Lasconi a precizat salariul încasat ca primar al municipiului Câmpulung – 141.000 lei, iar soțul a câștigat în ultimul an fiscal 82.000 de lei, fiind consilier la Camera Deputaților.
Cristian Terheș, conturi în California
În prezent europarlamentar, Cristian Terheș a menționat în declarația de avere cinci terenuri intravilan situate în județele Sălaj și Bihor, trei apartamente (53 mp, 81 mp și 53 mp), două autoturisme (Toyota Camry și Mitsubishi Eclipse Cross), șase conturi bancare ale lui (aproximativ 560.000 lei și 50.000 de euro) și șase ale soției (90.000 de dolari), o parte fiind deschise la bănci în statul american California.
Terheș a acordat patru împrumuturi Partidului Național Conservator Român, cu o valoare cumulată de 220.000 lei, 45.000 euro și 95.000 USD, menționând și hârtii de valoare deținute de soție la Treasury Direct – 50.000 dolari.
La capitolul venituri, Cristian Terheș a declarat un salariu anual de la Parlamentul European în valoare de 99.000 de euro, iar soția are un salariu anual de 50.000 de dolari ca ‘AR and compliance manager’ la compania General Orthocare, Irvine, California, SUA.
Lavinia Șandru, bijuterii și obiecte de artă de zeci de mii de lei
Deputată PD în perioada 2004 – 2008 pe vremea mandatului lui Traian Băsescu, fosta soție a lui Darius Vâlcov candidează din partea Partidului Umanist Social Liberal, fondat de Dan Voiculescu.
În declarația de avere, Lavinia Șandru a menționat un apartament în București (98 mp), două autoturisme (Jeep și Skoda), bijuterii și obiecte de artă în valoare de 12.000 euro, mai multe conturi bancare cu aproximativ 41.000 euro și 700.000 lei, plus 90.000 euro plasați într-un fond de investiții. La acestea se adaugă titluri de stat ‘tezaur’ în valoare de peste un milion de lei și titluri de stat ‘Fidelis’ – 100.000 de euro.
La capitolul venituri, Lavinia Șandru a trecut în declarația de avere sume importante: 165.000 lei – drepturi de autor de la Antena 3, 24.000 lei – drepturi de autor la Teatrul Național ‘Mihai Eminescu’ Timișoara, 12.690 lei – drepturi de autor și 10.716 lei – salariu restant ca președinte la Inițiativa Ecologistă Europeană, 10.000 lei – drepturi de autor de la Tonique Entertaiment București, 55.000 lei – drepturi de autor și 26.616 lei – salariu pentru funcția de director general la Stratcom Media & Film București, 10.000 lei – drepturi de autor de la firma Movingframe SRL.
De asemenea, ea a primit 114.430 lei – dividende de la Stratcom Media & Film și 99.504 lei de la Movingframe SRL.
George Simion, cadouri de 60.000 de euro la botezul copilului
Liderul AUR nu are proprietăți, menționând în declarația de avere doar suma de 60.000 de euro primită la petrecerea de botez organizată în orașul Gura Humorului, județul Suceava, precum și o donație primită de la o persoană, pentru campania electorală, în valoare de 50.000 de euro.
Anul trecut, a deschis un cont bancar unde are 250.000 de lei. A încasat de la Camera Deputaților un salariu de aproape 137.000 lei, în timp ce soția a beneficiat până acum de o indemnizație pentru creșterea copilului în cuantum de 15.000 lei, iar anterior a primit un salariu de 8.000 lei de la Ministerul Educației.
John-Ion Banu-Muscel, cel mai bogat dintre candidați
Banu-Muscel se prezintă ca om de afaceri româno-american și candidează independent la alegerile prezidențiale. Potrivit declarației de avere, are în proprietate un apartament în București (80 mp) și în Florida – SUA (110 mp), o casă de 380 metri pătrați în orașul McCormick din statul american Carolina de Sud și o altă casă de 410 mp în Florida, la care se adaugă patru terenuri: 15 hectare intravilan – județul Giurgiu, 9 hectare pădure în județul Argeș, o pășune de 135 hectare în McCormick și 50 hectare intravilan în Argeș.
Deține trei autoturisme (BMW, Porsche și Deer), un tablou evaluat la 30.000 de dolari și o colecție de statuete și obiecte din bronz evaluate la 25.000 de dolari.
John-Ion Banu-Muscel are în conturi bancare aproximativ 400.000 de dolari și 300.000 de lei, dar și active financiare în SUA de 248.000 dolari.
La capitolul venituri, Banu-Muscel a avut în ultimul an un salariu de 75.000 dolari ca manager la compania Ocean Test și 180.000 de dolari în calitate de doctor.
În plus, el beneficiază de o pensie anuală în SUA de 21.000 dolari și a încasat 48.000 dolari de la o fermă pe care o are în orașul McCormick.
Silviu Predoiu, pensie de 21.000 lei/lună
Fost director adjunct și director interimar al Serviciului de Informații Externe până în anul 2018, Silviu Predoiu candidează din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale. Are în proprietate două apartamente în București (73 mp și 77 mp) și o casă de vacanță cu o suprafață de 115 mp, două terenuri intravilan (14 mp și 1.162 mp) și 5 hectare de teren agricol în județul Constanța.
El mai deține două autoturisme (Mazda CX5 și Fiat 850), ceasuri în valoare de 7.000 de euro și șapte conturi bancare cu 100.000 lei, 35.000 euro și 20.000 dolari.
La capitolul venituri, Silviu Predoiu a menționat o pensie de serviciu de 260.000 lei (Casa de pensii a MApN), iar soția o pensie de serviciu de 100.800 lei (Casa de pensii a SRI).
Daniel Funeriu, cinci mașini
Fost ministru al Educației în Guvernul Emil Boc, Daniel Funeriu candidează ca independent. Deține două apartamente în Timișoara (124 mp și 55 mp) și o casă în Germania (230 mp) cu o curte de 838 mp, dar și două terenuri agricole în județul Timiș de mari dimensiuni – 30,5 hectare și 19,5 hectare.
Funeriu mai are cinci mașini (Jaguar XJ6, Jaguar S, Mazda CX5, Audi A6 și Renault Twingo), o colecție de bijuterii evaluată la 15.000 de euro, conturi bancare, depozite și fonduri de investiții de aproximativ 360.000 de euro și 1,3 milioane yeni.
În ultimul an a raportat venituri importante: 138.000 euro – consultanță la compania GOPA Pace, 56.000 lei de la Universitatea București, 20.000 lei – consultanță la Infomart, 8.700 euro – consultanță la Oriensys, plus 25.000 lei reprezentând arendă pământ, în timp ce soția lui a avut un salariu de doar 7.000 euro de la UMC.
Sebastian Constantin Popescu, 14 terenuri dobândite prin „contract de întreținere”
Candidează pentru a doua oară la alegerile prezidențiale, din partea Partidului Noua Românie. În declarația de avere nu a menționat niciun venit în ultimul an, în schimb are o casă de 78 mp în localitatea Făurești (județul Vâlcea), un teren intravilan de 2.426 mp și alte 13 terenuri agricole în aceeași comună, având o suprafață cumulată de peste 18.000 mp, la rubrica „mod de dobândire” fiind menționat „contract de întreținere”.
EVENIMENT
Bătaie în Parcul Feroviarilor din Cluj-Napoca. Un tânăr de 28 de ani, agresat de familia concubinei sale

Un conflict a izbucnit sâmbătă seară, în zona Parcului Feroviarilor din Cluj-Napoca. Un tânăr de 28 de ani și concubina sa au fost atacați chiar de membrii familiei fetei.
Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, seara trecută, cu privire la o bătaie între mai multe persoane, în zona Parcului Feroviarilor. La sosirea echipajului de poliție, persoanele implicate nu se mai aflau la fața locului.
Tânăr de 28 de ani, agresat de familia concubinei sale
Duminică dimineață, polițiștii au fost informați că un tânăr de 28 de ani s-a prezentat la spital, având urme vizibile de agresiune. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi fost agresat de tatăl și fratele concubinei sale, în vârstă de 44 și 18 ani, pe fondul unui conflict spontan. De asemenea, și tânăra ar fi fost agresată de proprii părinți, tatăl de 44 de ani și mama de 43 de ani.
„La data de 22 martie, în jurul orei 22:50, Poliția Municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată prin apel 112 cu privire la un conflict fizic între mai multe persoane, în zona Parcului Feroviarilor. La sosirea echipajului, persoanele implicate nu se mai aflau la fața locului.
În dimineața zilei de 23 martie, polițiștii au fost informați că un tânăr de 28 de ani s-a prezentat la spital cu urme vizibile de agresiune. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta ar fi fost agresat fizic de tatăl și fratele concubinei sale, în vârstă de 44, respectiv 18 ani, pe fondul unui conflict spontan. De asemenea, și tânăra ar fi fost agresată de părinții săi, tatăl de 44 de ani și mama de 43 de ani”, a transmis IPJ Cluj.
Ordin de protecție pe numele bărbatului
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului de 44 de ani, care nu mai are voie să se apropie de fiica sa și de partenerul acesteia.
„Având în vedere cele constatate, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 44 de ani, având interdicția de a se apropia de fiica sa și de partenerul acesteia.
Persoanele vătămate au fost informate cu privire la drepturile lor și posibilitatea solicitării unui ordin de protecție extins.
A fost întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și violență în familie pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și luarea măsurilor legale necesare”, a mai arătat IPJ Cluj.
EVENIMENT
VIDEO. Un bărbat a fost surprins fumând într-un autobuz din Cluj-Napoca. Imaginile au ajuns pe TikTok

Scenă surprinsă într-un autobuz din Cluj-Napoca. Un bărbat a fost filmat fumând nestingherit într-un autobuz al Companiei de Transport Public, deși acest lucru este interzis.
Un incident revoltător a fost surprins într-un autobuz de pe linia 9 din Cluj-Napoca. Un bărbat a fost filmat fumând o țigară, deși acest lucru este strict interzis în mijloacele de transport în comun. Scena a fost surprinsă de un alt pasager, care a postat imaginile pe TikTok.
În clipul video, bărbatul pare relaxat, fără să fie preocupat de prezența celorlalți călători sau de regulile companiei de transport public. La un moment dat, el chiar se fotografiază în acestă ipostază.
Momentan, reprezentanții CTP Cluj-Napoca nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la incident.