Connect with us

ACTUALITATE

GREVĂ generală în școli, ziua 1. Ce activități se desfășoară. IȘJ Cluj: Participarea la grevă este LIBERĂ

Publicat

Publicitate
greva 2

Luni, 22 mai 2023, este prima zi a grevei generale din unitățile de învățământ. Conflictul de muncă a fost declanșat de sindicatele din învățământ din țară ca urmare a nesoluționării revendicărilor acestora. IȘJ Cluj a transmis condițiile în care se va desfășura această grevă în județ.

greva 1

Citește și: IȘJ: Ce se întâmplă în școlile clujene luni, când e GREVĂ GENERALĂ

„În conformitate cu informarea primită de la cele două Sindicate reprezentative la nivelul județului Cluj, precum și a datelor centralizate de la nivelul fiecărei unități de învățământ, privind participarea la greva generală a angajaților din sistemul de educație, începând cu data de 22 mai 2023, rata de participare la grevă, în județul Cluj, este de 68%.

Precizăm că, potrivit Legii nr.367/2022, privind dialogul social „greva se desfășoară cu prezența greviștilor în incinta unității (…), participarea la grevă este liberă. Nimeni nu poate fi constrâns să participe sau să nu participe la grevă (…). Angajații/ lucrătorii care nu participă la grevă își vor continua activitatea.”

În condițiile în care numărul participanților la grevă este diferit la nivelul fiecărei unități de învățământ, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj a recomandat directorilor unităților de învățământ preuniversitar să efectueze o analiză atentă a situației fiecărei grupe/clase și să transmită informări părinților referitoare la posibilitatea asigurării supravegherii copiilor/elevilor, în funcție de datele specifice.

Recomandăm părinților să fie în permanentă legătură cu educatorii/ învățătorii/diriginții, pentru a fi informați cu privire la evoluția conflictului de muncă declanșat”, a comunicat IȘJ Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate