ACTUALITATE
Golofca, OUT de la CFR Cluj după meciul dezastruos împotriva lui Dinamo Zagreb
Cătălin Golofca, mijlocașul ofensiv al celor de la CFR Cluj, l-a enervat la culme pe Dan Petrescu după ce a ratat penalty-ul care îi putea trimite pe clujeni în turul III preliminar al Ligii Campionilor. Potrivit celor de la Gazeta Sporturilor, Golofca va fi împrumutat la FC Voluntari pentru restul sezonului.
De la 1 septembrie, Golofca va merge sub formă de împrumut la FC Voluntari, acolo unde a fost dorit cu insistență de antrenorul Mihai Teja. Cele două grupări s-au înțeles zilele trecute, informează surse din cadrul echipei ilfovene, pentru GSP.ro.
Cătălin Golofca a fost primul jucător de la CFR Cluj care a ratat la loviturile de departajare din meciul cu Dinamo Zagreb. Mijlocașul a fost desemnat să bată ultimul, iar dacă reușea să înscrie trimitea trupa din Gruia în turul III UCL. Penalty-ul a fost bătut extrem de prost, iar prestația acestuia a fost una slabă de când a fost introdus pe teren în minutul 68. Fanii CFR-ului l-au criticat la finalul partidei, iar plecarea acestuia de la club părea să fie doar o chestiune de timp.
FOTO: ProSport
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






