Connect with us

EVENIMENT

Glumele inadecvate sau GESTURILE indecente, INTERZISE pentru preoți la SPOVEDANIE. Decizii ale Sfântului Sinod al BOR

Publicat


preot biserica pixabay.com

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunt în ședință de lucru după ce un nou scandal sexual a apărut în spațiul public. Astfel, au fost aprobate mai multe recomanndări de care preoții vor trebui să țină seama la spovedanie.

Comisia pastorală, monahală şi socială privind Spovedania şi duhovnicia a aprobat mai multe propuneri de care preoții Bisericii Ortodoxe vor trebui să ia act, printre care evitarea gesturilor sau cuvântelor interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu persoana care se spovedește.

Recomandările Sfântului Sinod al BOR

Propunerile făcute în comisie și aprobate privesc, în special, Sfânta Spovedanie. Acestea sunt:

  • Sfânta Spovedanie se săvârşeşte în biserică, în faţa unei icoane a Mântuitorului Hristos, pentru ca persoana care se mărturiseşte să aibă conştiinţa cât mai vie a prezenţei lui Dumnezeu alături de ea şi de duhovnic în timpul mărturisirii;
  • Preotul duhovnic are în primul rând datoria să asculte şi apoi să întrebe cu delicateţe, doar pentru a-l ajuta pe penitent să fie cât mai sincer în mărturisirea sa;
  • Taina Spovedaniei nu poate fi condiţionată de vreun interes material sau de altă natură;
  • Orice duhovnic trebuie să aibă şi el un părinte duhovnic la care să se spovedească în mod constant;
  • Preotul duhovnic trebuie să fie un cleric cu viaţă duhovnicească matură, care s-a eliberat de robia patimilor trupeşti şi cultivă virtutea sfinţeniei;
  • Respectarea cu stricteţe a cadrului adecvat Spovedaniei, adică săvârşirea ei în lăcaşul de cult sau, în mod excepţional, într-un spaţiu deschis şi vizibil, adiacent bisericii;
  • Evitarea oricărui gest sau cuvânt interpretabile ca familiaritate nepotrivită cu penitentul (glume inadecvate sau gesturi indecente).

„Sfântul Sinod solicită eparhiilor ca în fiecare protopopiat să se organizeze periodic consfătuiri cu preoţii, referitoare la săvârşirea corectă a Sfintelor Taine, precum şi cateheze cu credincioşii, privind rânduiala şi semnificaţia duhovnicească a acestora”, se arată într-un comunicat de presă al BOR.

Preot acuzat de agresiune sexuală, pus sub control judiciar

În urmă cu o săptămână, preotul Visarion Alexa a fost reţinut de poliţişti sub acuzația de agresiune sexuală.

Tribunalul Bucureşti a respins, luni, cererea procurorilor de arestare preventivă a preotului care a fost acuzat că a agresat sexual o femeie, acesta urmând să stea sub control judiciar pentru 60 de zile, cu mai multe interdicţii.

În vârstă de 46 de ani, Visarion Alexa a fost suspendat de la slujire și retras din funcția de paroh al Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din București. Și alte femei l-au ascuzat de agresiune sexuală.

Foto: pixabay.com




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate