ACTUALITATE
Gâşte canadiene la Cluj. Au prăbuşit un avion. Controlor de trafic: „Sunt aceleaşi gâşte. Păsările-cauză de accidente aviatice”
Tipul de câşte canadiene care au apărut în aceste zile pe lacul de la Chios, Cluj-Napoca, au fost cauza unui celebru caz de avion prăbuşit în SUA, în 2009. Atunci a fost considerat un miracol faptul că n-au fost morţi . Ulterior, a fost făcut un film despre eveniment, cu Tom Hanks.
Controlor de trafic: Sunt aceleaşi gâşte
Un controlor de trafic aerian clujean a declarat pentru Cluj24 că tipul de gâşte canadiene care au apărut la Chios este acelaşi cu cele care au doborât un avion în SUA, în 2009.
„Sunt aceleaşi gâşte care au doborât avionul care a amerizat pe Hudson River. Migrau dinspre Canada. Dupa eroarea umană şi defecţiunile mecanice, condiţiile meteo împart locul trei ca şi cauze ale accidentelor aviatice cu păsarile. Acestea din urmă rămân un pericol constant pentru aviaţie, în special la decolare şi aterizare”, a precizat controlorul clujean de trafic aerian.
Miracolul de pe râul Hudson. 155 de supravieţuitori
Zborul 1549 al US Airways din ziua de 15 ianuarie 2009 a fost un zbor comercial regulat de pasageri cu plecarea din Aeroportul LaGuardia din New York cu destinația Charlotte Douglas International Airport din Charlotte, Carolina de Nord, care s-a încheiat la aproximativ 6 minute după decolare prin aterizarea forțată pe suprafața râului Hudson.
După ce aeronava atinsese o altitudine de aproximativ 975-1.000 metri, la circa 2 minute și 30 de secunde de la decolare, a intrat în coliziune multiplă cu un cârd de păsări (gâște canadiene), care a provocat pierderea rapidă a compresiei ambelor motoare, apoi a vitezei și a portanței, ceea ce l-a determinat pe căpitanul aeronavei, Chesley Sullenberger, să ia decizia de a ateriza forțat pe suprafață râului Hudson.
La bordul aeronavei Airbus A320 se aflau 155 de persoane, dintre care 150 de pasageri și 5 membri ai echipajului. Nu s-a înregistrat niciun deces, deși 78 dintre cei aflați la bord au fost răniți.
Pe baza evenimentului, în 2016 a fost realizat şi un film de succes, Miracolul de pe râul Hudson, cu Tom Hanks
Filmul se axează pe foarte scurtul zbor și aterizarea de urgență a aeronavei en Zborului 1549 al companiei US Airways, al cărei căpitan fusese Sullenberger. Zborul încheiat foarte repede și aterizarea de urgență pe apele râului Hudson, au constituit o acțiune remarcabil condusă de căpitanul Sullenberg, o acțiune de salvare plină de succes întrucât toți cei 155 de pasageri și toți membri echipajului au supraviețuit în foarte bune condiții, unii având doar răni minore.
Ornitologul Sandu Stermin: Nu sunt de la noi, cred că au scăpat dintr-o grădină zoologică
Pe lacul de la Chios au fost fotografiate (în imagine) gâşte canadiene, zburătoare de chiar peste 7 kilograme, care provin din America de Nord. Arealul nostru nu le este caracteristic, dar în câţiva ani s-ar putea să devină o obişnuinţă pentru clujeni. Reputatul ornitolog clujean, Sandu Stermin, a declarat pentru Cluj24, că este foarte posibil ca gâştele canadiene să fi scăpat dintr-o grădină zoologică sau dintr-o crescătorie.
„Gâştele canadiene nu sunt de la noi, arealul lor natural este în America de Nord. Au ajuns în Europa prin grădini zoologice şi prin tot felul de menajerii, au scăpat de acolo şi au făcut populaţii sălbatice şi sunt populaţii sălbatice prin ţările de nord şi prin Germania. În partea aceasta a Europei ajung foarte, foarte rar şi de obicei atunci când scapă dintr-o grădină zoologică. Din ce am văzut eu, gâsca aceasta nu are inel, deci cred că a scăpat dintr-o grădină zoologică sau dintr-o crescătorie, chiar dacă nu el.
Ce e aparte la aceste gâşte este că preferă zonele acestea antropizate, le place acolo unde este agitaţie, unde sunt oraşe, unde sunt ruine, mlaştini, le place să stea pe lângă oameni. Încet-încet, în vreo 20 de ani, o să fie o specie destul de comună, pentru că populaţiile acestea din Germania se răspândesc în toată Europa”, a spus Sandu Stermin.
Gâşte canadiene de 7 kilograme
Gâsca canadiană (Branta canadensis) este o pasăre acvatică din familia gâștelor, iar arealul ei originar de răspândire este America de Nord. Este o pasăre migratoare care în perioada de migrație zboară în stoluri în forma literei „V” – toamna zboară spre locurile de iernare iar primăvara spre locurile de cuibărire, ea fiind simbolul american al anotimpurilor. În Europa gâsca canadiană a fost introdusă în parte în Marea Britanie, Irlanda, Scandinavia și Olanda. Din anul 1970 ea a început să cuibărească și în Germania, fiind una dintre cele mai mari specii de gâște din Europa.
Capul și gâtul sunt de culoare neagră cu o pată albă care se întinde pe partea ventrală a capului și sub ochi. Lungimea corpului este între 90 și 100 de cm, iar lungimea aripilor deschise este de 160 – 175 cm. Masculul cântărește 3,5 – 6,5 kg iar femela 3 – 5,5 kg. Subspecia „Ranta canadensis maxima” atinge o greutate de 7,5 kg.
Foto: Sergiu Răzvan
știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






