EDUCATIE
FutureUp, proiectul care lansează cariera tinerilor din Cluj-Napoca, inițiat de studenții UBB

FutureUp, proiect organizat de Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai (OSUBB), revine cu cea de-a treia ediție dedicată studenților și tinerilor absolvenți dornici să-și înceapă cariera în cele mai importante domenii de activitate din Cluj-Napoca.
Între 24 martie și 7 aprilie, peste 100 de tineri vor avea ocazia să își îmbunătățească cunoștințele, să dobândească experiență și să își dezvolte abilitățile personale și profesionale într-un mediu de lucru real.
Ediția cu numărul 3 a proiectului FutureUp se bucură de susținerea a 6 companii partenere, lideri în domeniile lor de activitate: Emerson, MDPI, ARRK, Relevo Digital, Zynk și Capital Imobiliare. Împreună cu aceste companii, FutureUp își propune să ofere tinerilor interesați de domeniile IT, Științe, Business, Marketing, Finance și Sales oportunități unice de dezvoltare și integrare pe piața muncii.
Participanții vor fi pregătiți pentru ocuparea postului dorit prin intermediul trainingurilor și workshopurilor organizate de companiile partenere, care le vor delega sarcini de lucru pentru a-i ajuta să-și îmbunătățească abilitățile profesionale.
FutureUp oferă, de asemenea, oportunități de dezvoltare în afara programului de pregătire profesională, inclusiv conferințe, workshopuri, consultări de tineret și activități de socializare.
Orientare profesională
În data de 2 martie, tinerii din Cluj-Napoca au putut participa la Career Talk, un eveniment de orientare profesională construit pe modelul unei biblioteci vii, ce oferă oportunitatea unică de a discuta în mod direct cu reprezentanții celor mai proeminenți actori de pe piața muncii și de a dobândi cunoștințe valoroase despre diverse domenii de activitate.
Motto-ul proiectului FutureUp, „Skyrocket your future!”, subliniază angajamentul proiectului de a ajuta tinerii să-și atingă obiectivele de dezvoltare profesională și să își lanseze cariera în cele mai promițătoare domenii de activitate.
Înscrierile se desfășoară între 22 februarie și 15 martie, procesul de selecție și repartizare a participanților constând în completarea unui formular de înscriere și participarea la un interviu.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Avertizare Cod GALBEN și portocaliu în Cluj și în alte județe. PLOI abundente și VÂNT puternic

ANM a emis, joi dimineață, o avertizare cod galben și pe alocuri portocaliu de ploi și vânt, valabilă până vineri dimineață în Cluj și în alte județe.
Potrivit ANM, în intervalul 30 noiembrie, 0ra 17.00 și până vineri, 1 decembrie, ora 21.00, în Crișana, Maramureș și în nordul Transilvaniei va ploua, iar în grupele nordice și centrale ale Carpaților Orientali și în Munții Apuseni, la început vor fi precipitații mixte, apoi predominant ploi, care vor determina topirea stratului de zăpadă.
Avertizare Cod galben și portocaliu în Cluj și în alte județe. PLOI abundente și VÂNT puternic
Se vor acumula cantități de apă în general de 25…40 l/mp.
Local și temporar, în regiunile vestice vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar în toată zona montană înaltă rafalele vor depăși 80…100 km/h.
Intensificări ale vântului vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Potrivit meteorologilor, în intervalul, 30 noiembrie, ora 20:00 – 1 decembrie, ora 15:00, în județul Maramureș și în zona montană a județelor: Bistrița-Năsăud, Mureș, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Sălaj și Satu Mare se vor acumula cantități de apă de 50…70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.
EVENIMENT
FOTO. Posibil SINUCIGAȘ în cartierul clujean Mănăștur. Amenință că se-aruncă de pe un bloc

Joi, în jurul prânzului, un bărbat amenința că se-aruncă de pe un bloc de pe Calea Mănăștur, în Cluj-Napoca.
La fața locului s-au deplasat un echipaj al poliției și o ambulanță.
FOTO. Posibil SINUCIGAȘ în cartierul clujean Mănăștur. Amenința că se-aruncă de pe un bloc
Pe surse, am aflat că în urma intervenției unui negociator de la SRI, bărbatul ar fi renunțat la gestul extrem și ar fi fost preluat de polițiști care l-au dus la ambulanță.
„Echipajele noastre s-au deplasat alături de colegii de la Poliție pe Calea Mănăștur, pentru a asista o persoană care prezenta agitație psihomotorie. Aceasta va fi transportată la spital de către un echipaj SAJ”, a transmis ISU Cluj.
Bărbatul în vârstă de 29 de ani are probleme psihice și a mai avut tentative de sinucidere.
CULTURA
VIDEO. Clujul, orașul CONTRASTELOR. Un videoclip de promovare ATIPIC, realizat de câțiva tineri atipici

Trei tineri creativi din Cluj-Napoca au decis, acum ceva vreme, să realizeze un video independent, atipic, despre Cluj, pe care l-au botezat „Clujul – orașul contrastelor”.
Florin Păușan, fost inginer si manager în domeniul IT, de aproximativ 2 ani creator de conținut, împreună cu Ionuț Rusu de la Miez Advertising și Sergiu Răzvan, sunt cei „trei crai” care și-au pus creativitatea la treabă și-au obținut un produs care a strâns multe aprecieri în mediul virtual.
VIDEO. Clujul, orașul CONTRASTELOR. Un videoclip de promovare ATIPIC, realizat de câțiva tineri atipici
„Am descoperit pasiunea de a spune povești autentice prin videourile pe care le creez. Acum sunt pe drumul meu de viitor antreprenor în domeniul media, un drum care este cu multe provocări. Noroc că îmi plac provocările. Așa am ajuns să realizez și acest video de promovare a Clujului. O provocare creativă, un proiect independent.
Ne-a luat 7 luni să punem cap la cap acest video. Împreună cu Ionuț Rusu de la Miez Advertising și cu Sergiu Răzvan, care au fost de mare ajutor, am reușit să facem un video de promovare a Clujului cu o notă mai realistă. Am dorit să fie un video de impact, un video care pune în centru oamenii. Un video creat împreună cu oamenii Clujului.
„Sunt foarte mulți oameni faini în Cluj”
Pe această cale doresc să le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat în gândirea conceptului și realizarea acestui video. Pe parcursul celor 7 luni, am abordat oameni pe stradă și i-am rugat să descrie Clujul într-un cuvânt. De la Pata Rât, Scump, Haotic, la Mândrie, Influenceri și alte cuvinte care dau jos arama aia de Silicon Valley de România.
Pe baza cuvintelor culese am ajuns să filmăm la multiple evenimente, festivaluri (Jazz in the Park, Smida Jazz, Color Run) și companii (Porsche Engineering) și să obținem susținerea și implicarea mai multor grupuri de persoane publice pe care le admirăm, cum ar fi echipa de la Epic Show cât și echipa Mircea Bravo.
„Mno, nice”
Sunt foarte încântat de colaborarea avută și plăcut surprins de deschiderea pe care toți participanții din video au avut-o față de această colaborare. Asta mi-a demonstrat că sunt foarte mulți oameni faini în Cluj.
Cluj-Napoca, cu bune și cu rele, cu clădiri vechi înconjurate de clădiri noi de birouri, cu zone verzi și cu poluare, cu calmul specific al oamenilor de aici și cu traficul haotic din oras, este un oraș al contrastelor, un oraș pe care îl iubim”, a spus pentru Cluj24 realizatorul Florin Păușan.
Comentariile postate pe YouTube au mers de la Fain, Genial, Original, până la Cel mai tare video și Mno, nice…

Primăria Cluj-Napoca anunță restricții de circulație cu ocazia sărbătorii de „1 Decembrie – Ziua Naţională a României”, astfel:
– în data de 1 decembrie 2023, pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est) – Bulevardul Eroilor – Piața Avram Iancu, în intervalul orar 8.00 – 9.30. De asemenea, parcările de pe Bulevardul Eroilor vor fi eliberate din data de 30 noiembrie 2023, ora 00.00.
Primăria Cluj-Napoca anunță RESTRICȚII de circulație de Ziua Națională a României
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Mihai Viteazul, platoul pietonal, în intervalul orar 8.00 – 10.00, cu restricţionarea circulaţiei rutiere pe latura de Nord a Pieţei Mihai Viteazul, de la Podul Traian, până la intersecţia cu str. Bariţiu şi restricţionarea circulaţiei rutiere pe latura de Sud a Pieţei Mihai Viteazul, de la intersecţie cu str. Regele Ferdinand, până la intersecţie cu str. David Ferenc, în intervalul orar 8.30 – 9.30, (cu excepția CTP , în intervalul orar: 8.30 – 8.45).
– în data de 1 decembrie 2023, Piaţa Unirii, platoul pietonal și Bulevardul Eroilor, pietonal, în intervalul orar 8.00 – 22.00.
– din data de 30 noiembrie 2023, ora 6.00, până în data de 2 decembrie 2023, ora 23.00, restricționarea circulației rutiere pe banda trei de pe latura de Est a Pieței Unirii, când situația o impune.
– în data de 1 decembrie 2023 restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. Napoca, Bulevardul Eroilor, Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est), în intervalul orar 9.00 – 12.00, pentru defilarea tehnicii militare (când situaţia o impune) şi eliberarea parcărilor de pe Bulevardul Eroilor din data de 1 decembrie 2023, ora 00.00.
– în data de 1 decembrie 2023, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), pe următorul traseu: str. Napoca – Piaţa Unirii (latura de Sud şi Est) – Bulevardul Eroilor, în intervalul orar 15.00 – 22.00.
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Avram Iancu, platoul pietonal, în intervalul orar 8.00 – 21.00.
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Avram Iancu, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), în intervalul orar 10.00 – 12.00, cu eliberarea parcărilor de pe latura de Vest a Pieţei Avram Iancu și a Pieței Ștefan cel Mare din data de 30 noiembrie 2023, ora 22.00.
Eliberarea parcărilor
– în data de 1 decembrie 2023, restricţionarea circulaţiei rutiere în Piața Avram Iancu (latura de Sud), în intervalul orar 12.00 – 14.45.
– în data de 1 decembrie 2023, în Piaţa Avram Iancu, restricţionarea circulaţiei rutiere (când situaţia o impune), în intervalul orar 19.00 – 21.00.
– eliberarea tuturor parcărilor de pe str. Dorobanţilor (până la Tribunal Militar Cluj), din data de 30 noiembrie 2023, ora 22.00, până în data de 1 decembrie 2023, ora 13.00.
Recomandăm participanților la trafic să respecte noile restricții de circulație pentru buna desfășurare a evenimetelor.