Connect with us

EVENIMENT

Furtunile au făcut ravagii în județul Cluj. Intervenții în lanț ale pompierilor: arbori căzuți, acoperișuri smulse de vânt

Publicat


ISU Cluj anunță că, sâmbătă, până la ora 21:30, echipajele de intervenție au fost solicitate în mai multe localități din județ, pentru îndepărtarea copacilor doborâți, a stâlpilor căzuți sau pentru asigurarea zonelor afectate de avarii la firele electrice. 

Județul nostru se află sub incidența unei avertizări meteorologice cod portocaliu de vreme rea, astfel că s-au primit numeroase solicitări în dispeceratul integrat ISU-SAJ Cluj. Din fericire, nu există victime sau animale afectate de fenomenele meteorologice din ultimele ore, a informat ISU Cluj.

Bilanțul intervențiilor pompierilor

Pe de altă parte, pompierii clujeni se află și în aceste momente pe teren, fiind gestionate, până la ora 21:30, următoarele intervenții:

  • Degajarea unui stâlp de lemn căzut pe carosabil pe DN 16, la ieșire din comuna Apahida.
  • Degajare arbore căzut peste un autoturism pe strada Oașului din municipiul Cluj-Napoca.
  • Degajare arbore căzut peste firele de înaltă tensiune pe strada Maramureșului din Cluj-Napoca.
  • Degajare arbore căzut peste un autoturism în localitatea Vad.
  • Asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor în urma unei avarii la firele de înaltă tensiune în localitatea Cojocna.
  • Asigurarea zonei, după ce acoperișul unei cabane a fost smuls de viijelie în localitatea Pata, comuna Apahida. Tot în localitatea Pata a fost primită o solicitare după ce o bucată de tablă a căzut peste firele de înaltă tensiune.

  • Degajarea arborilor căzuți pe carosabil pe DN 1R, între Beliș și Poiana Horea.
  • Degajarea unui stâlp căzut pe o alee în localitatea Sava, comuna Pălatca.
  • Asigurare măsuri de prevenire și stingere a incendiilor în urma unei avarii la firele de înaltă tensiune în localitatea Vișea.
  • Asigurarea zonei, după ce o tablă a fost smulsă de pe un acoperiș în localitatea Câmpenești.

„Totodată, am fost sprijiniți de către serviciile voluntare pentru situații de urgență, care au intervenit prompt în localități precum Țaga, Apahida sau Căianu. Pompierii clujeni sunt la datorie, pregătiți să răspundă oricărei solicitări, dinamica din teren fiind monitorizată prin Centrul Operațional”, a transmis ISU Cluj.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate