Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Vijelia a lăsat în urmă prăpăd, la Țaga. Un acoperiș a fost smuls de vânt și a căzut peste o mașină

Publicat


Avertizare de vijelii la Cluj

O vijelie puternică a făcut ravagii sâmbătă, în localitatea clujeană Țaga. Rafalele de vânt au smuls un acoperiș care s-a prăbușit peste o mașină parcată, iar mai multe crengi de copac au fost doborâte la pământ.

Județul Cluj se află sub cod portocaliu de vreme severă, emis de Administrația Națională de Meteorologie. Potrivit avertizării, până la miezul nopții, vor fi vijelii cu viteze ale vântului de 70–90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari (2–5 cm), descărcări electrice frecvente și averse torențiale. Cantitățile de apă pot ajunge la 25–40 l/mp, iar local chiar peste 50 l/mp.

ISU Cluj, intervenții punctuale

Reprezentanții ISU Cluj au transmis că, deși județul a fost afectat în mai multe zone de fenomene meteo periculoase, intervențiile pompierilor au fost punctuale.

„Au fost anumite intervenții punctuale, nimic de amploare. Am fost ajutați în cele mai multe locuri de către serviciile voluntare pentru situații de urgență”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj.

În cazul incidentului din Țaga, intervenția a fost gestionată de autoritățile locale: „La Țaga au intervenit cei de la primărie”, au precizat reprezentanții ISU.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate