FOTOREPORTAJ. Înviere în vremea coronavirusului

„Hristos a Înviat!”, a rostit mitropolitul Andrei, parcă cu vocea-i precum o frunză în rafale de vânt. I-a răspuns în valuri ecoul care s-a izbit de pereţii Catedralei Mitropolitane. Şi, poate, glasul neauzit al lui Dumnezeu…

Hristos a Înviat! Adevărat a Înviat!

„Hristos a Înviat!”, s-a auzit iar vocea parcă şi mai tremurândă a mitropolitului, în timp ce oficia Slujba de Înviere în Catedrala pustie…

„Hristos a Înviat!”, a mai îngânat, pentru a treia oară, mitropolitul, aşa cum a făcut de fiecare dată, de zeci de ani, când a oficiat slujba prin care anunţa întoarcerea din morţi a Mântuitorului.

Acum e altfel. Aşa cum n-a mai văzut nimeni vreodată! În locul sutelor de voci care altădată făceau să vibreze vitraliile catedralei, de această dată s-au auzit câteva glasuri sfrijite ale preoţilor care-l însoţeau pe mitropolit la slujbă: „Adevărat a Înviat”.

Micul David

Catedrala Ortodoxă din Cluj n-a mai fost niciodată aşa de goală la slujba din noaptea de Înviere. Niciun credincios nu e acum în faţa mitropolitului, care -aşa cum s-a obişnuit în atâtea rânduri de când ţine predici-, caută să-şi fixeze ochii în ochii câte unui evlavios. Lumina din ochii săi nu mai întâlneşte lumina din alţi ochi. Pare un pic dezorientat. Dar -instinctiv, poate-, îşi agaţă privirea de feţele sfinţilor de pe pereţi. Iar sfinţii stau cuminţi şi-l ascultă.

„Doamne, păzăşte-ne de noua epidemie”, a mai spus, rugându-se, mitropolitul, în Slujba de Înviere 2020. Cine şi-ar fi închipuit că gângania asta mică, noul coronavirus, se poate aşeza, după aproape 2.000 de ani, alături de Hristos, în Slujba de Înviere?! Şi că urâtania asta neînsemnată, de două milioane de ori mai mică decât omul, se poate pune cu cel făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu?!

“Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o”

„Veniţi de luaţi Lumină”, a spus mitropolitul, afară, pe treptele Catedralei. Sutele, poate miile de credincioşi de altădată n-au mai fremătat. Poate priveau slujba la televizor, comozi, dintr-un pat sau dintr-un fotoliu. Poate făceau altceva. Vibraţia lor spirituală era înlocuită acum de vibraţia fibrelor musculare ale câtorva jandarmi trimişi de superiori să-şi facă datoria, în caz de ceva. N-au avut cu cine. Piaţa Avram Iancu era goală. Nici veşnicii porumbei nu s-au mai sinchisit să facă mătănii pe lângă oamenii şi aşa absenţi.

La sfârşit a fost Cuvântul

Slujba de Înviere s-a încheiat. Preoţii pleacă spre casele lor, poate cu gândul misiunii îndeplinite, tot aşa cum pleacă, probabil, şi de la vreo îngropăciune.

Clujul e pustiu şi tace adânc. Nu mai nechează caii motoarelor supraturate, au muţit claxoanele, tac glasurile ascuţite ca briciul.

Oraşul e-nfăşurat de-o tăcere din străfunduri. Pe ici, pe colo mai vlăguiesc câteva lumânări topite, şi zbaterea flăcărilor lor tot zornăie în pale de vânt. E-o linişte de nesfârşit cavou… Parcă acum se aude mai bine Cuvântul lui Dumnezeu…

(Marius Avram)