Connect with us

ACTUALITATE

FOTO VIDEO. Despre MODĂ în pandemie. Designeri români celebri au defilat la Cluj, în cadrul festivalului City Fashion Week

Publicat


Multe domenii au fost afectate în ultimii doi ani, unul în mod special, cel al fashion-ului. Să ne gândim doar la faptul că nu s-au mai organizat banchete, nunți sau petreceri. Mai mult, atunci când lucrezi de acasă, oricât de pasionată de modă ai fi, nevoia de articole speciale de îmbrăcat se reduce considerabil.

Și totuși, viața merge înainte, iar cei 40 de designeri care au participat la City Fashion Week, aflat la cea de-a 10-a ediție, parcă s-au străduit mai tare, astfel că producția video rezultată este una de excepție.

moda 2

Directorul festivalulului și CEO Colours Models, Ștefan Farell, spune că după ediția din acest an, realizată fără public și aplauze, a luat decizia ca, pe viitor, acest festival de modă din Cluj să se desfășoare doar în fața camerelor de filmat.

Invitații speciali ai acestei ediții au fost Cătălin Botezatu, Romanița Iovan, George Hojbotă, Mihai Cîrlugea și,
în premieră, Margareta Tighinean, cu o colecție specială cu tematică rusească.

moda 1

Farell a declarat pentru Cluj24.ro că pregătește un eveniment nou pe piața de fashion, Cluj Fashion Week care va avea premiera în vara anului viitor și că își propune ca noul eveniment să devină un brand nou pentru oraș, mai ales pentru că mulți creatori de modă din țară vin cu plăcere la Cluj.

moda 4

moda 5

În cei 25 de ani de activitate, agenția condusă de el a lansat peste 10.000 de modele, atât în țară, cât și în străinătate. Producția video rezultată în urma celor două zile de defilări pe podium va fi difuzată în următoarea
perioadă pe mai multe posturi de televiziune naționale.

Cristina Șendrea




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate