Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Trupa Daoud din Franța, marea câștigătoare a Jazz in the Park Competition 2024 de la Cluj-Napoca

Publicat


Daoud

Trupa Daoud din Franța este marea câștigătoare a celei de-a șaptea ediții a Jazz in the Park Competition, organizată în 5-7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca. Considerată ”copilul problemă al jazzului francez”, aceasta a adus o nouă energie și forță pe scena jazzului. Inspirați din hip-hop, house italian și jazz modern, membrii trupei au reușit să creeze o muzică plină de groove, iar la Cluj au făcut senzație.

Trupa a primit un premiu de 5.000 euro și un contract la festivalul Jazz in the Park din acest an, așa că vor putea fi ascultați din nou, în 30 august-1 septembrie 2024, în Parcul Etnografic din Cluj-Napoca.

Daoud

Locul doi a fost ocupat de Lyder Røed Quintet  din Norvegia, care au câștigat 3.000 euro, iar locul trei de cu un premiu de 1.000 euro, de MAGRO  din Germania. Premiul pentru cea mai bună formație din românească a mers către Nonconformist Anthology,  iar cel pentru cea mai valoroasă compoziție către: Jazz Family Trio „ShekBand” (Ucraina).

Anul acesta, și fanii au votat, iar premiul publicului a mers către: Zouratie Kone Trio din Belgia, o trupă centrată pe personalitatea lui Zouratié Koné, liderul grupului, maestru percuționist, cântăreț-compozitor și fabricant de instrumente muzicale.

Zouratié și ansamblul său au oferit o fuziune unică dintre groove-ul african și armonia jazzului și un vibe unic în Parcul Central din Cluj-Napoca.

Mențiuni speciale acordate anul acesta:

–          Brice Ndjana, basistul Zuratie Kone Trio;

–          Pianista Shekband, Anna Shekera;

–          Raffael Auer Tobar – Abel Marton band;

–          Alexandru Ciocan, clarinet – Nonconformist Anthology;

–          Mențiune specială a juriului: David Luca Quartet.

Juriul festivalului

Câștigătorii fost anunțați duminică, la ora 21.00, pe scena principală a concursului. Finaliștii au fost notați după calitatea interpretării, coeziunea trupei, interacțiunea cu publicul, respectarea timpilor alocați și originalitatea muzicii.

Juriul a fost format: vocalista și compozitoarea Elena Mîndru, jurnalistul de radio Bogdan Roșca-Zăsmencu, liderul și pianistul formației JazzyBIT, Teodor Pop și stage managerul Jazz in the Park, Horea Marc.

În total, 11 formații de jazz au ajuns în finala concursului internațional de jazz organizat la Cluj, dintr-un număr record de formații înscrise: 246 de trupe din 39 de țări.

Trupele au avut șansa nu doar de a performa în fața unui juriu, ci și de interacționa cu un public numeros și de a experienta atmosfera de festival.

Ce spune Elena Mîndru

Elena Mîndru, membru juriu Jazz in the Park Competition: ”O competiție matură și intensă anul acesta. Un line-up foarte variat, lucru ce a făcut dificilă jurizarea, dar s-a cristalizat în final o idee unanimă despre câștigători. Eu aș da și un premiu publicului clujean care e superb!

Au ASCULTAT! Și cu siguranță au descoperit voci noi, precum și noi cei din juriu. A fost atât de plăcut să văd atâția oameni cu copii dansând și ascultând muzică live în parc. Atmosfera asta faină și creativă a transformat Parcul Mare într-un Wonderland, parcă nici nu eram în centrul Clujului. Sunt tare mândră de Jazz in the Park Competition 2024.”

Peste 67.000 de participanți la Jazz in the Park Competition 2024

Pe lângă concertele susținute de finaliști, Jazz in the Park Competition a adus pe scena mare a festivalului invitați speciali care au făcut serile de jazz cu totul speciale: Elena Mîndru, o voce unică în lumea jazzului românesc, Roberto Fonseca, celebrul pianist și compozitor cubanez care a transformat parcul în Buena Vista Social Club și trupa Klawo, câștigătorii Jazz in the Park Competition 2023 care au revenit cu drag la Cluj, după un an de la unul dintre cele mai importante momente ale carierei lor. Pe lângă aceștia, pe scena invitaților speciali au mai cântat: Corto.Alto, 7th SENSE și Răzvan Florescu Quartet.

Fondatorul Jazz in the Park

Alin Vaida, fondator Jazz in the Park Competition: ”Acum 7 ani când am pornit acest concurs, el era o scenă mică din festivalul nostru.

Nu mi-aș fi imaginat că într-un timp atât de scurt, nivelul artiștilor și al evenimentului va crește atât de mult. Competiția noastră este un festival în adevăratul sens al cuvântului, cu zeci de mii de participanți și aduce aminte de ce făceam în parcul central prin 2019.

Mulțumesc publicului că ne susține și alege să facă parte din comunitatea noastră, mulțumesc sponsorilor care ne susțin, echipei din spatele întregului proiect și promit că nu va mai trece mult timp până acest eveniment va fi unul de referință în Europa.”

Alte evenimente

Pe lângă concerte, în Parcul Central din Cluj-Napoca au fost amenajate mai multe zone interactive și de relaxare, între care: lecții de muzică și jam sessions, ateliere de pizza, lecții de dans african, circle dance, ateliere de ritm și tobe africane, tiroliană, panou de cățărare, târg de viniluri, play area și multe jocuri pentru copii, LEGO Corner, spațiul creatorilor IARMAROC.COM și ateliere pentru copii. Nu a lipsit ”line-up-ul gastronomic” delicios și unul al vinurilor, precum și mai multe zone special amenajate pentru servirea lor.

Intrarea la eveniment a fost gratuită, însă participanții au putut să susțină Fondul Jazz in the Park cu clasicul bilet neobligatoriu în valoare de 30 de lei. Fondurile strânse vor merge către susținerea unui proiect cu totul special: deschiderea primul club de jazz din oraș.

Jazz in the Park Competition a revenit în 2023 după câțiva ani de pauză, ca un eveniment matur care își propune să descopere trupe talentate de jazz din toată lumea și să le facă cunoscute.

Cea de-a șaptea Jazz in the Park Competition a avut loc în perioada 5-7 iulie, în Parcul Central din Cluj-Napoca.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. Primarul Emil Boc a alergat la Crosul Regina Maria pentru o cauză nobilă

Publicat

Primarul Emil Boc, alături de mai mulți angajați ai Primăriei Cluj-Napoca, au alergat, sâmbătă dimineață, la Crosul Regina Maria. O parte din banii strânși în cadrul crosului vor fi donați pentru o cauză nobilă.

Primarul Emil Boc a alergat, alături de mai mulți angajați din administrația locală, în cadrul crosului caritabil Regina Maria. Peste 750 de clujeni au participat la evenimentul organizat sâmbătă dimineață, pe platoul Sălii Polivalente din Cluj-Napoca.

Alergare pentru o cauză nobilă

O parte din banii strânși din taxa de înscriere va fi dedicată unei cauze nobile.

„Mișcare pentru sănătate și pentru un eveniment caritabil. Peste 750 participanți au alergat la Crosul Regina Maria.

Alături de colegii mei din Primăria Cluj-Napoca am alergat la Crosul Regina Maria, ce s-a desfășurat în această dimineață pe Platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” şi în zona pietonală a malurilor râului Someş.

Crosul a fost organizat de Runners Club cu sprijinul Regina Maria – Rețeaua Privată de Sănătate. 20% din taxa de înscriere a fost donată unei cauze nobile”, a transmis primarul Emil Boc, pe rețelele de socializare.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Accident cu două mașini, în localitatea Călata, Cluj

Publicat

Două mașini s-au ciocnit sâmbătă după-amiază, în apropierea localității Călata din județul Cluj. Din fericire, nu au fost persoane rănite.

Un accident s-a produs sâmbătă după-amiază, în comuna Călata, județul Cluj. Pompierii din Huedin au intervenit cu o autospecială, la fața locului fiind prezentă și o ambulanță.

Accident cu două mașini, în localitatea Călata, Cluj

Din fericire, nu au existat persoane rănite în urma tamponării.

„Din primele date, accidentul a avut loc pe raza localității Călata. În accident au fost implicate două autoturisme, însă din fericire au rezultat numai pagube materiale. La misiune au luat parte pompierii de la Detașamentul Huedin, cu o autospecială cu modul de descarcerare. Partea medicală a fost asigurată de un echipaj SAJ”, a transmis ISU Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Tânăr prins cu droguri, în timpul unei razii pe Piezișă. Acțiunea s-a soldat cu zeci de amenzi și un permis auto reținut

Publicat

Razie a polițiștilor clujeni pe „strada studenților”, Piezișa, în primul weekend al noului an universitar. Poliția a dat zeci de amenzi, a reținut un permis auto și a depistat o persoană cu droguri.

Polițiștii din Cluj au desfășurat, vineri noapte, o acțiune cu efective mărite pe strada Piezișă din Hașdeu, alături de jandarmi, polițiști locali și inspectori ai instituțiilor locale.

„În data de 5 octombrie 2024, între orele 02.00 și 05.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca, împreună cu cei ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, jandarmi, polițiști locali, inspectori de muncă și specialiști ai Direcției Sanitar-Veterinare, au desfășurat o acțiune comună pe strada Piezișă și străzile adiacente”, a transmis IPJ Cluj.

Zeci de amenzi, date de polițiști

Razia polițiștilor s-a încheiat cu 22 de amenzi, în valoare de peste 57.000 de lei și un permis auto reținut. De asemenea, o persoană a fost depistată având asupra sa substanțe psihoactive.

„În urma controalelor, au fost legitimate 152 de persoane, reținut un permis de conducere și constatată o infracțiune pentru deținerea de substanțe interzise. Au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 57.000 de lei, pentru diverse abateri, inclusiv încălcarea legislației rutiere, a ordinii publice și a normelor privind sistemele de securitate”, a mai transmis Inspectoratul de Poliție Județeană Cluj.

Două localuri, închise de specialiștii Direcției Sanitar-Veterinare

Pentru două unități comerciale, s-a propus suspendarea activității din cauza nerespectării normelor sanitar-veterinare.

„Activitatea a avut ca scop prevenirea faptelor violente, creșterea siguranței publice, dar și depistarea celor care încalcă legea prin comercializarea sau consumul de substanțe interzise. Au fost verificate localurile din zonă, în special pentru respectarea legislației privind vânzarea de alcool și tutun minorilor, dar și conformitatea sistemelor de securitate și a normelor sanitar-veterinare”, a mai arătat IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE FOTO. TIR răsturnat în sensul giratoriu, la ieșirea din Apahida spre Jucu

Publicat

Un TIR s-a răsturnat în sensul giratoriu de la ieșire din localitatea Apahida spre Jucu. Șoferul a fost consultat de paramedicii SMURD.

Un autotren s-a răsturnat, sâmbătă, în sensul giratoriu de la ieșirea din comuna Apahida spre Jucu. Traficul auto nu este afectat.

TIR răsturnat, în sensul giratoriu

Șoferul camionului a ieșit din cabină înainte ca autoritățile să ajungă la fața locului și a fost consultat de medici la fața locului, nefiind solicitat transportul la spital.

FOTO: Facebook/ Info Trafic jud. Cluj

„Au fost semnalate doar pagube materiale până acum, așteptăm să transmită datele finale colegii de la fața locului. Au fost trimise o autospecială și o ambulanță SMURD. Șoferul a ieșit singur din cabina autotrenului și este evaluat de către paramedicii SMURD. Șoferul nu va fi transportat la spital”, a transmis ISU Cluj.

Potrivit martorilor de la fața locului, camionul ar avea numere de înmatriculare poloneze.

Update

„Astăzi, 5 octombrie, în jurul orei 13.50, a fost raportat un eveniment rutier în comuna Apahida, soldat cu pagube materiale.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 50 de ani, cetățean străin, care conducea un ansamblu de vehicule dinspre centura Vâlcele – Apahida, la pătrunderea în intersecția cu DN1C – E576, prevăzută cu sens giratoriu, s-a răsturnat pe partea carosabilă.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a transmis IPJ Cluj.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax