Connect with us

EVENIMENT

FOTO. TIR răsturnat într-un șanț pe DN1, lângă Dumbrava. Șoferul, cetățean străin, a ajuns la spital

Publicat


TIR răsturnat la Dumbrava

Un accident rutier a avut loc, joi, pe DN1-E60, în afara localității Dumbrava.

Un TIR s-a răsturnat în afara părții carosabile, iar șoferul a fost rănit.

Șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei

Potrivit primelor informații, TIR-ul era condus de un bărbat de 63 de ani, cetățean străin, care circula pe direcția Oradea – Cluj-Napoca.

Potrivit polițiștilor, din primele cercetări se pare că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la stânga, pierzând controlul asupra direcției și răsturnându-se în afara carosabilului.

Șoferul a ajuns la spital

La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca și echipajele Gărzii Gilău. Șoferul a reușit să iasă singur din cabină, au transmis reprezentanții ISU Cluj. Acesta a fost preluat de paramedicii SMURD, care i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului, ulterior fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Autotrenul transporta marfă perisabilă, iar pompierii au asigurat zona pentru prevenirea oricărui pericol suplimentar.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Foto: ISU Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate