Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Studentă în anul 6 la UMF Cluj-Napoca, execută lucrări dentare gratis sau la preț redus pentru clujeni. Capătă experiență

Publicat


diana 3

Unii studenți din anii terminali de la Facultatea de Medicină Dentară a Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca execută lucrări stomatologice gratuit sau la preț redus pentru clujeni pentru a căpăta experiență înainte de absolvire.

Aceștia efectuează proceduri mai simple sau mai complexe, în funcție de pacient, și încearcă să îmbine teoria cu practica, învățând meserie și pregătindu-se, din timp, pentru momentul în care vor avea propriul cabinet de stomatologie sau vor lucra într-unul.

Diana este una dintre studentele din anul 6 de la Medicină Dentară, aceasta fiind a doua facultate pe care o urmează, după ce a obținut anterior prima sa diplomă în filozofie, politică și economie la University of Warwick, din Marea Britanie.

Stabilitatea profesiei

diana 6

”Motivul pentru care am ales stomatologia este pentru stabilitatea profesiei, spre deosebire de o cariera în finanțe. Tatăl meu este din Londra, mama mea din Norwich și s-au cunoscut amândoi în timp ce studiau stomatologie la UMF Cluj-Napoca”, a povestit Diana Darlene pentru Cluj24.

Aceasta a precizat că a decis să execute lucrări dentare gratuite sau la prețuri reduse pentru că îi place să învețe stomatologia dintr-o abordare practică, așa că a vrut să atragă cât mai mulți pacienți.

Printre aceste lucrări se numără: control, coroane, plombe, periaj profesional, extracții, tratament de canal, detartraj
Tratamentele sunt supravegheate de cadre didactice, la clinicile universitare.

”Ne ajută, pentru că profesorii noștri ne arată cel mai bun mod de lucru, îmbunătățindu-ne și viteza. Ca atare, vom putea vedea mai mulți pacienți odată ce absolvim. De asemenea, curba de învățare nu va fi la fel de abruptă. Pentru mine este important, deoarece vreau să fiu cât mai pregătită pentru locul de muncă”, a spus studenta.

Aceasta nici nu mai știe numărul exact de pacienți tratați până acum pentru care a făcut proceduri de la curățare simplă, dar și mai complicate, cum ar fi extracțiile molarilor de minte și tratamente de endodonție pluriradiculare.

Pacienți fericiți

diana 1

”Mă asigur că pacienții pleacă fericiți și, uneori, chiar lasă mesaje pozitive pe rețelele lor de socializare”, a precizat Diana.

Tânăra a constatat de la începutul facultății, din anul I până acum, că materialele și instrumentele dentare urmează o cale constantă de modernizare.

După absolvire, Diana va lucra la cabinetul stomatologic al familiei din Londra.

La examenul de admitere de anul trecut la Facultatea de Medicină Dentară a UMF Cluj-Napoca cea mai mare notă de intrare la buget a fost 9,37, fiind declarați admiși 76 de candidați.

Anunțul Dianei poate fi găsit AICI:

diana 2

diana 3

diana 4

diana 5




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate