ADMINISTRAȚIE
FOTO. Stadiul lucrărilor la Parcul Caragiale. O bandă de pe Barițiu se închide temporar la vară pentru continuarea lucrărilor
Se lucrează la Parcul Caragiale din Cluj-Napoca, o investiție de aproximativ 4 milioane de euro. Proiectul cuprinde decopertarea Canalului Morii și conservarea descoperirilor arheologice.
Parcul Ion Luca Caragiale, Canalul Morii și străzile adiacente sunt incluse într-un proces de revitalizare urbană.
Obiectivul este regenerarea întregii zone, cu reintegrarea cursului de apă în peisajul urban, pentru a deveni un spațiu verde primitor cu prioritizarea pietonilor și bicicliștilor.
Vestigii importante găsite la 4 metri adâncime
Potrivit Primăriei, în acest moment se realizează cercetări arheologice care vizează descoperirea traseului celei de a doua incinte medievale a orașului, ce traversează suprafața parcului.
Odată cu amenajarea spațiului public, primăria va conserva și proteja în manieră deschisă aceste vestigii.
Muzeul Național de Istorie a descoperit în zona proiectului o incintă din Epoca Romană, care se află la 4 metri adâncime. Zidul reprezintă fortificația romană a orașului din anii 117-124; se presupune că incinta a fost construită în timpul împăratului Hadrian când a ridicat orașul nostru la rang de municipiu.
Aici, în parc, se află partea de Nord a cetății și se întinde spre strada Napoca nr. 15 și până în zona Teatrului Puck.
Stadiul lucrărilor la parcul Caragiale
În cadrul proiectului se plantează noi exemplare de arbori de talie înaltă, 3-5 metri înălțime și peste 1.500 de bucăți din specii de arbuști, plante perene cu flori sau ierburi ornamentale.
Suprafața totală amenajată prin acest proiect este de 11.913 metri pătrați.
Până în acest moment, în parc a fost pregătită suprafața pentru montarea mobilierului urban și a început restaurarea bustului scriitorului I. L. Caragiale.
Există prevăzut un sistem de iluminat public și arhitectural cu tehnologie LED, iar dotarea cu mobilier urban include: bănci pentru odihnă, coșuri de gunoi, rastele pentru biciclete, panouri cu caracter informativ privind descoperirile arheologice și istoria orașului.
În ceea ce privește decopertarea Canalului Morii, a fost realizată pasarela și 8 tronsoane din secțiunea curentă de 6 metri și rămân de realizat încă 12 tronsoane din canal, în total 138 de metri liniari.
Stadiul lucrărilor este de 45%, potrivit primăriei.
O bandă de pe Barițiu se închide temporar la vară pentru continuarea lucrărilor
Prima bandă de pe strada George Barițiu va fi închisă circulației pentru continuarea lucrărilor, măsura fiind una temporară și care va fi luată după 1 iulie până în 15 august. De asemenea, circulația pe strada Octavian Petrovici se reorganizează.
În zonele în care condițiile de trafic permit, se propun zone de tip shared-space, prin eliminarea diferențelor de nivel între spațiul pietonal și spațiul pe care este permisă și circulația automobilelor, se plantează arbori și se montează mobilier urban modern.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger








