Connect with us

EVENIMENT

FOTO. Șeful Secției Psihiatrie III Cluj-Napoca, Horia George Coman: Consumul de droguri poate începe la vârsta de 12 ani

Publicat


droguri

Secția Psihiatrie III a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca face parte dintr-un program național de Sănătate mintală. Conferențiarul Horia George Coman, șeful secției, spune că aici au fost construite saloane închise care dispun 15 locuri pentru bărbați și 6 locuri pentru femei, toți dependenți de droguri.

Traseul unui dependent de droguri

Psihiatrul clujean a precizat la podcastul Human Hub de pe Cluj24, realizat de Cristina Pintilie Șendrea, că dacă un pacient nu este cooperant, este ținut la izolare cel puțin 24 de ore.

Prezența drogurilor este confirmată de testele de urină, iar condițiile de securitate sunt maxime, pentru că pacienții găsesc de fiecare dată modalități de a scăpa de sub supraveghere.

Testele pot arăta și ce tip de droguri au consumat, de exemplu, marijuana, canabis, amfetamine, ori metamfetamine, dar substanțele care au apărut mai nou nu sunt depistate.

Consumul de droguri poate începe la vârsta de 12 ani, mai spune Coman, astfel că aici ajung tineri, cu vârsta de peste 18 ani, care folosesc deja amestecuri de substanțe pentru a obține rezultatele dorite.

Ce efecte are dependența

Horia George Coman precizează că aceștia au deja multe organe importante din organism afectate. Odată dependența instalată, au loc modificări neuro-anatomice și chimice, care apar la nivelul creierului care persistă în corp până la 30 de ani, iar o reluare a consumului, chiar și după cinci ani de pauză, este periculos, și aduce pacientul în punctul inițial.

”Pacienții sunt stabilizați și externați, dar nu pot sta, din păcate, pentru un tratament de parcurs lung. Există câteva centre private, dar și acolo locurile sunt limitate, iar costurile sunt relativ mari.  Aici este marea carență a României, că nu avem aceste centre de dezintoxicare care să poată să țină un pacient o perioadă mai lungă de timp”, mai declară șeful secției Psihiatrie III.

Consumatori mulți, centre de dezintoxicare puține

La nivel național, se impune înființarea unor centre de dezintoxicare, o problemă care a fost intens mediatizată, dar până acum autoritățile statului nu au luat nicio decizie în acest sens. Ministrul Justiției afirma în primăvară că în jur de două milioane de români consumă droguri, ocazional sau periodic.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate