ADMINISTRAȚIE
FOTO. Se asfaltează drumul la Bologa. Este unul dintre traseele turistice spre Parcul Național Apuseni
Au început lucrările de asfaltare a șoselei care traversează localitatea Bologa, un drum turistic important din județul Cluj.
Lucrările de întreținere inițiate pe DJ 103H vizează, în ansamblu, un sector în lungime de 12,25 de kilometri, au precizat reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Cluj.
Se așterne asfalt pe drumul din Bologa
În paralel, lucrările continuă prin frezarea zonelor deteriorate precum și plombarea gropilor cu îmbrăcăminți asfaltice, tratarea burdușirilor și a tasărilor și ridicarea la cotă a capacelor de canalizare.
„Asfaltarea drumului turistic de interes județean care traversează Bologa, unul dintre satele-comoară ale zonei, cu numeroase obiective turistice de excepție, reaprezintă o etapă importantă a proiectului de reabilitare a acestei rute.
După finalizare, aceasta va constitui o alternativă eficientă la celelalte drumuri care fac legătura între DN1 și Parcul Național Apuseni”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
De asemenea, vor mai fi executate operațiuni constând în aducerea la profil și completarea acostamentelor, curățarea și desfundarea șanțurilor și a camerelor de cădere, reprofilarea drumurilor laterale cu cilindrare și adaos de material, asigurarea scurgerii apelor, înlocuirea de podețe, montarea de parapeți metalici în zonele unde situația impune acest lucru și vopsirea capetelor de podețe.
Citește și VIDEO Cum arată Transalpina de Apuseni, înainte de asfaltare. Peisaje sălbatice și case din alte secole, în care nu mai stă nimeni
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






