EVENIMENT
FOTO/ Schelă desprinsă de vânt pe strada Universității. Au intervenit pompierii clujeni
ISU Cluj anunță că pompierii au intervenit vineri pentru restabilizarea unei schele desprinsă de vânt, de la fațada unei clădiri situată pe strada Universității din municipiul Cluj-Napoca.
Un echipaj de pompierii, un echipaj al poliției locale și o echipă a unui furnizor de utilități au readus schela, desprinsă de vântul puternic, la nivelul fațadei clădirii aflată în lucrări de renovare.
”Schela prezenta pericol de cădere într-o zonă aglomerată, drept pentru care a necesitat readucerea ei într-o poziție care să-i permită reasigurare cu elemente de prindere specifice, de către personalul de pe locul de muncă”, au spus pompierii.
Nu au fost persoane rănite sau bunuri materiale distruse în urma acestui eveniment.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






