Connect with us

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Sălciile din albia Canalului Morii din Cluj-Napoca, sub drujbe. ”Civicii” clujeni s-au scandalizat. De ce sunt tăiate

Publicat


Sălcii tăiate Canalul Morii

Sălciile din albia minoră a Canalului Morii din Cluj-Napoca sunt îndepărtate de cei de la Primăre.

Tăierile au început de câteva zile, iar acest lucru a nemulțumit o parte dintre clujeni. Aceștia spun că este vorba de o desfrișare excesivă și că ar trebui găsite alte soluții.

Sălciile din albia Canalului Morii din Cluj-Napoca, sub drujbe. ”Civicii” clujeni s-au scandalizat. De ce sunt tăiate

Intervenția de îndepărtare a sălciilor din albia minoră a Canalului Morii din Cluj-Napoca este realizată ca urmare a reclamației riveranilor, cărora le-au fost inundate proprietățile limitrofe cursului de apă, arată reprezentanții Administrația Bazinală de Apă (ABA) Someș-Tisa.

Asta după ce mai mulți clujeni nemulțumiți s-au plâns pe Facebook de faptul că sălciile sunt tăiate de la rădăcină și nu se încearcă salvarea lor.

„Canalul Morii este un corp de apă artificial, iar traseul acestuia și al afluenților parcurge zone intens urbanizate, prin urmare factorul antropic are o influenţă semnificativă.

De-a lungul canalului sunt edificate construcții vechi, unele având fundația chiar zidurile acestuia. În plus, există deponii și vegetație în albia minoră care îngustează secțiunea de scurgere a apei”, au arătat aceștia.

Astfel, sălciile tăiate se numără printre blocajele care obturează secțiunea de scurgere. De asemenea, nu este respectată zona de protecție a cursului de apă.

Ploile abundente, o problemă și în zona Canalului Morii

Cei de la ABA Someș-Tisa arată că în cazul unor precipitații excepționale, de peste 60 de litri pe metru pătrat, înregistrate într-un interval de 24 de ore, de tipul celor produse în ultima perioadă, sunt probleme inclusiv în zona adiacentă Canalului Morii.

Asta din cauza rețelei de canalizare care nu face față, ca urmare a descărcării cursurilor de apă necadastrate, pâraiele Popii, Țiganilor I și Țiganilor II, care preiau atât o parte din apele pluviale, cât și sedimentele de pe versanți.

Locuințe inundate pe strada Onisifor Ghibu

„Instituția noastră colaborează cu Primăria municipiului Cluj-Napoca pentru administrarea acestui curs de apă artificial, fiecare parte acţionând pe tronsoane specifice şi, mai ales, pentru asigurarea secţiunii de scurgere, implicit pentru protejarea riveranilor de efectul apelor mari.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca implementează mai multe proiecte de amenajare, proiecte avizate de către instituţia noastră.

Intervenția de îndepărtare a sălciilor din albia minoră este realizată de către Primăria Cluj-Napoca, ca urmare a reclamației riveranilor de pe strada Onisifor Ghibu, cărora le-au fost inundate proprietățile limitrofe cursului de apă”, au mai arătat reprezentanții ABA Someș-Tisa.

 

Vegetația din albia Canalului Morii va fi îndepărtată și în zona străzii Paris

Aceștia au mai precizat că Primăria Cluj-Napoca a obținut de la Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Cluj aviz de gospodărire a apelor pentru un proiect care cuprinde lucrări de reabilitare a podului peste Canalul Morii de pe strada Paris, în cadrul acestora fiind incluse intervenții de îndepărtare a depunerilor aluvionare și a vegetației din albia minoră.

Având în vedere acest proiect, SGA Cluj a transmis autorității locale să analizeze posibilitatea extinderii lucrărilor de decolmatare pe tronsonul vizat de sesizare, situat în aval de Podul Paris, pentru a proteja cetățenii și bunurile acestora, iar Primăria municipiului Cluj-Napoca a acceptat să execute și aceste intervenții.

Foto principală Facebook/ Clujul Civic; ABA Someș-Tisa




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate