EVENIMENT
FOTO. Restaurantul Casa Engels din Cluj-Napoca, închis temporar de Protecția Consumatorilor. Amendă de 20.000 de lei
Protecția Consumatorilor Cluj a închis temporar restaurantul Casa Engels, în urma unui control desfășurat după primirea unei reclamații.
Inspectorii au dat și amenzi în valoare de 20.000 de lei după ce au descoperit mai multe neregului, inclusiv produse expirate.
FOTO. Restaurantul Casa Engels, închis temporar de Protecția Consumatorilor. Amendă de 20.000 de lei
Pe data de 19.07.2023, Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest (CRPC RNV) Cluj, prin CJPC Cluj, ca urmare a unei reclamații, a desfășurat o acțiune de control la operatorul economic SC Antilag Junior SRL.
Verificările s-au derulat în cadrul campaniei Academia Comisarilor – în care sunt implicați tinerii noștri colegi – și au urmărit modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.
În urma acțiunii, comisarii CRPC RNV Cluj/CJPC Cluj au identificat mai multe deficiențe, după cum urmează:
• comercializarea unor produse pentru care nu se putea stabili încadrarea în data limită de consum
• expunerea la comercializare a unor produse fără elemente de identificare-caracterizare
• folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, pentru depozitarea produselor, cu praf în exces, rugină și chedere murdare și a altora, insalubre, care nu mai pot fi remediate
• depozitarea direct pe paviment a produselor alimentare( lăzi de paine, fructe și legume) lângă tomberonul de gunoi
• condiții improprii de lucru în spatiul aferent blocului alimentar (cu pereții înnegriți de fum, filtrele hotelor îmbâcsite de grăsime,
• folosirea coșurilor aferente resturilor menajere, din blocul alimentar fără capac de protecție
• existența insectelor în blocul alimentar
• deși în lista meniu se mentionează că se foloseste friscă si ciocolată, în realitate se utilizeaza un preparat pe bază de grăsimi vegetale, si se utilizeaza topping cu aroma de ciocolata, în loc de ciocolată.
Drept urmare, comisarii CRPC RNV Cluj /CJPC Cluj au aplicat 2 amenzi contravenționale în cuantum de 20.000 lei și un avertisment.
Totodată, au fost dispuse măsurile complementare de:
• oprire definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme
• oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor
• încetarea practicilor comerciale înșelătoare aferente denumirii produselor și preparatelor.
Comisarii CRPC RNV Cluj vor continua acțiunile de verificare a respectării drepturilor consumatorilor și, așa cum am demonstrat în diverse cazuri, indiferent de operatorul economic, vor fi luate măsuri urgente de conformare, inclusiv sancțiuni contravenționale complementare.
Aspectele invocate în cadrul acestui comunicat sunt ilustrate cu imagini realizate în timpul controlului. Avand in vedere faptul ca operatorul economic a solicitat ridicarea sanctiunii opririi temporare a prestarii serviciilor, în data de 20.07.2023 echipa de control deplasata la punctul de lucru a constatat faptul că nu au fost remediate deficiențele și, prin urmare, măsura de oprire temporară a prestării serviciilor nu se ridică.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






