Connect with us

EDUCATIE

FOTO. Prof. dr. Dan Vârban de la USAMV Cluj a obținut recunoaștere europeană pentru două uleiuri esențiale. Pregătește și altele

Publicat


Profesorul Dan Vârban de la Disciplina Fitotehnie din cadrul Facultății de Agricultură a Universității de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca a obținut recent recunoaștere europeană pentru două uleiuri esențiale, produse din plante crescute pe câmpurile universității.

Este vorba despre uleiul esențial de lavandă și uleiul esențial de salvie care, în urma analizelor de calitate, pot fi vândute acum în tot spațiul comunitar.

Un proces costisitor, care necesită multe analize, dar care arată că sunt 100% naturale. Și pe care le puteți găsi la Cluj-Napoca, în magazinele universității.

Prof. dr. Dan Vârban de la USAMV Cluj-Napoca a obținut recunoaștere europeană pentru două uleiuri esențiale. Pregătește si altele

Prof. dr. Dan Vârban se ocupă de sectorul plante medicinale din anul 1997. Universitatea, povestește el, a avut de-a lungul timpului mai multe locuri unde se cultivau aceste plante. Dar au fost desființate rând pe rând, unele pentru a face loc constucțiilor, iar el își ducea studenții pe câmp să îi învețe.

„În 2016, profesorul Cornel Cătoi, rectorul USAMV, care îmi știa pasiunea, mi-a pus în mână 2.000 de butași de lavandă și mi-a spus să scot ceva frumos din ei. Am găsit și teren în grădina botanică a universității noastre și de atunci plantez lavandă”, spune profesorul Vârban.

Apoi a început să cultive și salvie și ideea de a face uleiuri esențiale a venit natural, pentru că profesorul s-a gândit să aducă și plus valoare.

„Patru ani am făcut deplasări la Bonțida, pentru că acolo am găsit un hidrodistilator. Din anul 2020 avem și noi la universitate, așa că putem extrage uleiul esențial aici”, povestește profesorul.

Cum se obține uleiul esențial

Profesorul Dan Vârban explică faptul că uleiul esențial se obține prin trecerea aburului prin materia primă.

„Aburul trece prin plantă, de exemplu la lavandă partea florală, este răcit și transformat în lichid. Acest lichid este apă florală, care conține și acest ulei esențial”, spune el.

Sigur, uleiul esențial este folosit la masaje și aromaterapie, dar Dan Vârban a încercat să îi dea și o altă utilizare.

„Am făcut o încercare. Ideea era să folosim apă florală la călcatul cămășilor, dar am observat că mai rămâneau pete de ulei, deci…”, a spus râzând pofesorul.

La ce este bun uleiul esențial

Acesta precizează că este important de știut să uleiurile esențiale sunt doar pentru uz extern, asta pentru că, deocamdată, s-au făcut puține studii despre beneficiile pe care le-ar avea în uzul intern.

Cel de lavandă, spune profesorul, are două caracteristici. Este un cicatrizant foarte puternic și este foarte bun pentru masaj.

Uleiul de lavandă, care a primit recet certificarea, este propus pentru a se aplica la încheietura mâinii și pe gât, fără spălare ulterioară după aplicare.

Cel de salvie trebuie folosit ca ulei esențial pentru masaj. Acesta se aplică pe corp, fără spălare ulterioară după aplicare.

„Uleiurile pot fi folosite și la aromaterapie. Cel de lavandă, în mod special, este un liniștitor al sistemului nervos și foarte bun dacă ai insomnie. Cel de salvie este foarte bun pentru căile respiratorii”, a mai declarat pentru Cluj24.ro prof. dr. Dan Vîrban, care a spune și că acestea pot fi diluate în alte uleiuri vegetale.

Ulei esențial de agastache, de isop și cimbrișor

După câmpul de lavandă și salvie au apărut, pe o suprafață de 14 ari, și alte plante. Astfel, profesorul a început să cultive agastache, cimbrișor, isop, roiniță, busuioc, oregano și tarhon. Iar studenții de la USAMV sunt implicați în tot procesul. De la întreținerea culturii, la producția de răsaduri și chiar la producerea uleiului esențial.

Anul acesta profesorul Dan Vârban pregătește o altă lucrare științifică pentru încă trei specii, respectiv agastache, isop și cimbrișor, uleiuri obținute deja în cantități mai mici.

În ceea ce privește uleiul esențial de agastache, o doctorandă de la USAMV va studia compoziția și microbiologia și urmează să se vadă și ce efecte terapeutice are. Mai mult, Dan Vârban vrea să facă și ulei esențial de trandafir.

2.500 de lei un litru de ulei esențial

Pe lângă uleiurile de lavandă și salvie, la magazinele USAMV de pe Calea Mănăștur nr. 7 și cel de la capătul străzii Liviu Rebreanu, dar și la standul de la Iulius Mall Cluj-Napoca, în cantități mai mici puteți găsi și uleiuri esențiale de mentă, agastache, isop, cimbrișor, busuioc, tarhon și oregano.

 

Ca preț, de exemplu, uleiul esențial de lavandă, care pleacă „de la sursă” la 15 lei, se vinde cu 25 de lei pentru 10 mililitri.

 

 

 

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate