EDUCATIE
FOTO. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Cluj: Să fim pregătiți de un scenariu trist, războiul din Ucraina va dura
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat, vineri seara, la Cluj-Napoca, la o conferință la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB), că trebuie să se ia în calcul și un scenariu pesimist conform căruia războiul din Ucraina va dura, miza Rusiei fiind să epuizeze sprijinul Europei și al partnerilor Ucrainei.
”Este o onoare să fiu alături de dvs. Este un lucru foarte bun să discutăm ce se va întâmpla după acest război, dar, în același timp, trebuie să discutăm și despre un scenariu mai puțin optimist, scenariul în care acest război va dura.
Trebuie să fim pregătiți pentru un scenariuu mai trist, că acest război va dura. Va fi mare nevoie de sprijin pentru Ucraina, pentru Republica Moldova în continuare pentru că știm că miza Kremlinului este să epuizeze sprijinul Europei și al partenerilor Ucrainei.
Trebuie să explicăm lumii că acest război nu este doar despre Ucraina, doar despre regiunea noastră ci este împotriva dreptului internațional, împotriva democrației și trebuie să contribuim cu toții să salvăm democrația”, a spus Sandu.
Rusia, risc pentru regiune
Aceasta a precizat că Federația Rusă va reprezenta, în continuare, un risc pentru regiunea noastră și va fi nevoie de eforturi serioase pentru consolidarea democrației din Moldova, integrarea europeană fiind șansa acestei țări.
”Avem mare nevoie de ajutor de avansare pe calea integrării europene și mă refer și la experții din România să ne ajute în acest proces. Ne-am bucura dacă și studenții basarabeni de aici ar reveni acasă și ar găsi un mod în care să ne ajute acest proces.
Republica Moldova are o agendă serioasă pe calea integrării europene și mă refer la reforma justiției și combaterea corupției. (…) Corupția a slăbit instituțiile din Republica Moldova.
Lupta nu este ușoară, dar suntem determinați să reușim și să curățăm instituțiile statului de oamenii corupți”, a mai spus șeful statului moldovean.
Maia Sandu a arătat că economia Republicii Moldova este semnificativ afectată de războiul din Ucraina iar dacă războiul va contiuna, va fi nevoie de mai mult ajutor.
”Fără sprijinul României nu ne-am fi descurcat”, a conchis președintele Republicii Moldova.
Premiu pentru Maia Sandu
Maia Sandu a participat la Facultatea de Studii Europe a Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca la conferința ”Europa după războiul din Ucraina: Perspective, viziuni, strategii, proiecte”.
La deschiderea conferinței au mai transmis mesaje Adrian Corpădean, decanul Facultății de Studii Europene, Valentin Naumescu, președintele Asociației Inițiativa pentru Cultură Democratică Europeană (ICDE), directorul Centrului EUXGLOB și organizator al evenimentului, Păun Rohovei, consilier la Ambasada Ucrainei la București și Doru Liciu, director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Sâmbătă, tot la Facultatea de Studii Europene, Maiei Sandu i se va decerna Premiul ICDE ROMÂNIA EUROPEANĂ 2022.
Președintele Republicii Moldova se află pentru prima oară la Cluj-Napoca.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






