Connect with us

ACTUALITATE

FOTO. Pompier din Orăștie, aflat în timpul liber, primul care a ajuns la accidentul cu 5 răniți din Feleacu. Ce a făcut

Publicat


pomp1

Salvatorul rămâne salvator. Căpitanul Petru Cibian, șeful Centrului de Antrenament și Pregătire de Specialitate de la Orăștie, care se afla în mașină cu familia în drum spre Cluj-Napoca, a sărit în ajutorul victimelor accidentului care a avut loc în Feleacu.

Acum câteva săptămâni, căpitanul Petru Cibian, șeful Centrului de Antrenament și Pregătire de Specialitate de la Orăștie, glumea cu pompierii clujeni, veniți la un stagiu de pregătire profesională cu tema „Tactica stingerii incendiilor forestiere”.

„Stimați colegi, imaginați-vă că acum vom stinge un incendiu în zona voastră. Suntem acolo, sus, pe Dealul Feleacului din Cluj”, a spus ofițerul, câștigând ușor atenția și simpatia tuturor participanților.

Un pompier din Orăștie a acordat primul ajutor victimelor accidentului din Feleacu

La nici o lună distanță de la încheierea stagiului, astăzi, Petru Cibian, se afla cu familia în drum spre Cluj-Napoca, chiar pe Dealul Feleacului, și și-a dat seama că traficul e blocat din cauza unui accident rutier.

Fără să stea pe gânduri, pompierul a mers să vadă despre ce e vorba.

În accident au fost implicate patru autoturisme, puternic avariate. Din fericire, n-au existat persoane încarcerate, dar cinci victime necesitau îngrijiri medicale.

O tânără, însă, stătea întinsă pe jos, sub privirile înmărmurite ale celorlalți șoferi. Petru a alergat spre ea și i-a întrebat pe cei din jur dacă au sunat la 112.

„Bună ziua! Să nu vă temeți, sunt pompier! Încercați să nu vă mișcați!”, i-a spus el

Citește și: VIDEO Accident cu 5 victime în Feleacu. Vinovat, un șofer care a pierdut controlul volanului într-o curbă. A lovit alte 3 mașini

Căpitanul a așezat-o pe victimă în poziția de siguranță, a realizat o scurtă recunoaștere și a apelat numărul unic de urgență. Ca orice ofițer operativ care a participat la numeroase intervenții de-a lungul carierei sale, și deopotrivă având experiență în dispeceratul integrat județean de la Deva, a știut exact ce informații să le comunice celor de la ISU Cluj, pentru alocarea de resurse.

„Vă rog să mai trimiteți ambulanțe! Există o tânără rănită pe care trebuie să o vadă un medic și alți trei bărbați acuză dureri. Dintr-o mașină se scurge carburantul și trebuie intervenit pentru decuplarea bornelor de la bateriile mai multor mașini!”, potrivit reprezentanților ISU Cluj.

Petru a rămas la locul accidentului și și-a ajutat colegii clujeni

Salvatorii de la ISU Cluj au ajuns repede la locul accidentului. Petru s-a prezentat, apoi și-a ajutat colegii să decupleze bornele autoturismelor. Între timp au sosit și ambulanțele.

Căpitanul nu și-a terminat însă misiunea și a sprijinit preluarea victimelor de către echipajele medicale. Bucuros că intervenția s-a încheiat cu bine, Petru a glumit din nou cu pompierii clujeni.

„Ce mă bucur să vă găsesc aici, pe Feleac! Dumnezeu a vrut să fim împreună! Nu vă relaxați prea tare, că ne reîntâlnim la Orăștie. Bine, dacă vă descurcați la fel ca astăzi, cu voi nu o să am emoții. Toți o să luați nota 10!”, le-a spus colegilor de la Cluj.

pomp

Indiferent de locul unde îi aduce destinul, pompierii își unesc întotdeauna forțele. Drept dovadă, înainte să se întoarcă la familie, căpitanul Petru Cibian le-a strâns mâna pompierilor de la ISU Cluj și le-a mulțumit. Fiica lui și-a făcut ulterior o fotografie cu una dintre colegele încadrate pe autospecialele de intervenție.

„Întâmplător sau nu, am simțit ceea ce simte orice salvator: nevoia de a sări urgent în ajutor. Faptul că am fost primul pompier aflat acolo, într-un melanj de fiare contorsionate, țipete și priviri disperate, m-a obligat să fiu stăpân pe mine și să procedez astfel.

Reușita intervenției li se datorează exclusiv pompierilor, paramedicilor și echipajelor SAJ Cluj, care au acționat exemplar. Ne-am înțeles din priviri, având bucuria de a constata încă o dată că am făcut ceea ce ar face orice pompier de oricând și de oriunde”, a spus căpitanul Petru Cibian.

Sursa info, foto și video: ISU Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate