EDUCATIE
FOTO. Peste 200 de elevi de la Liceul ”Dumitru Tăuțan” din Florești învață în containere. Director: Sunt prea mulți copii
Prima zi de școală. Copii și părinți, cu flori în mână, urcă dealul spre Liceul Teoretic „Dumitru Tăuțan” din Florești. Străzile sunt pur și simplu blocate de mașini. Mai bine mergi un pic pe jos.
E ora 11.00, iar la școală au fost chemați o parte dintre elevii care vor învăța în containerele înșiruite în curte. Elevii sunt emoționați și abia așteaptă să-și revadă colegii. Printre părinți, însă, există nemulțumiri și îngrijorare.
FOTO. Peste 200 de elevi de la Liceul ”Dumitru Tăuțan” din Florești învață în containere. Director: Sunt prea mulți copii
Liceul ”Dumitru Tăuțan” din Florești a devenit prea mic. Iar în comună nu se construiește în ritmul în care a crescut populația. Așa că elevii vor învăța în două schimburi, iar o parte dintre ei în containere de metal, albe, unde, dă asigurări conducerea unității de învățământ, au toate condițiile.
Totuși, o parte dintre părinții copiilor nu sunt de aceeași părere.
”Acolo nu au toalete. Copiii vor trebui să traverseze toată curtea și să meargă la baie în clădirea școlii”, spune mama unui elevi.
”Nu știu ce să zic, mi se par cam înghesuiți și apoi nu știm cum va fi la iarnă, cât de frig o să le fie”, a spus mama altui elev.
2.200 de elevi au început luni școala la Liceul ”Dumitru Tăuțan”
În acest an școlar, la Liceul Teoretic ”Dumitru Tăuțan” din Florești au fost înscriși 2.200 de elevi.
Dintre aceștia, 250 vor învăța în sălile de clasă amenajate în containere, potrivit directorului școlii, Mirela Feneșan. Aceștia sunt elevi de clasa a II-a, care vor merge la școală dimineața, și elevi din clasa a VII-a, care vor învăța acolo după-amiaza.
”Această situație este din cauza numărului foarte mare de elevi care s-au îndreptat înspre școala noastră.
Liceul a luat naștere în anul 2020 și am început cu 700 de elevi. Erau 24 de clase primare și 2 clase de a V-a.
Din anul 2021 am început să avem și clase de liceu. În acest an școlar avem 13 clase pregătitoare cu 332 de elevi”, spune directorul unității de învățământ.
Astfel, s-a ajuns la un decalaj mare între numărul de clase de ciclu primar față de cele de gimnaziu și de liceu. Practic, în anul școlar 2024/2025 sunt 53 de clase la ciclul primar, dintre care 37 sunt clase pregătitoare, a I-a și a II-a.
Mai sunt 20 de clase de gimnaziu și 7 clase de liceu.
Citește și: Noul an școlar începe la Cluj cu elevi mutați în alte clădiri și părinți nemulțumiți. Zeci de școli și grădinițe sunt în șantier
Conform legii, elevii până în calsa a II-a trebuie să învețe dimineața, și la fel se va întâmăla și cu cei din ani terminali, respectiv a VIII-a și a XII-a.
Copiii vor folosi toaletele din clădirea școlii
Lipsa spațiului a dus la soluția claselor modulare.
”Capacitatea liceului este de 30 de săli de casă și s-a găsit această soluție, la nivelul Primăriei. Tot Primăria a închiriat clasele modulare, care au fost dotate cu mobilier nou, aer condiționat, calorifere și internet. Profesorii au laptopuri și videoproiectoare”, a declarat Mirela Feneșan, care spune că, cel mai probabil, elevii vor învăța așa timp de doi ani școlari.
Una dintre problemele care îi nemulțumește pe părinți este, însă, accesul la toaletă, în special în cazul elevilor mai mici.
”Toaletele sunt în clădire. La fiecare nivel sunt câte două rânduri de toalete, dar dacă vedem că va fi necesar, va fi adusă de către Primărie și o unitate care să funcționeze ca toaletă”, a mai spus directorul școlii.
Conducerea unității de învățământ speră că în doi ani vor fi finalizate lucrările finanțate prin PNRR, iar liceul va fi unul ”verde”. În cadrul lucrărilor, latura estică a liceului se va extinde cu 14 săli de clasă și un laborator de științe.
Până atunci, o parte dintre elevi vor învăța ”în schimburi”, până la ora 18.00 și vor fi duși acasă cu autobuze speciale.
Foto: Cluj24
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







Ioan Angel
septembrie 10, 2024 la 12:30 pm
Dragi floresteni, aveți ceea ce ați votat.