EVENIMENT
FOTO. Peste 2.800 de refugiați ucraineni au primit asistență la Cluj, în Centrul de Coordonare a Refugiaților

Aproximativ 2.800 de ucraineni fugiți din calea războiului au găsit sprijin în Centrul de coordonare a refugiaților din județul Cluj, înființat și gestionat de Asociația Medical International Rescue. Aici, voluntarii asociației le oferă refugiaților câte trei mese pe zi, cazare și asistență medicală de urgență celor care au astfel de nevoi.
Asociația a atras 32 de voluntari care coordonează eforturile de sprijinire a refugiaților, a creat de asemenea și un call-center, funcțional 24/24. În plus, refugiaților le sunt puse la dispoziție gratuit și locuri de cazare în 47 de unități din județul Cluj.
„Misiunea noastră este aceea de a salva vieți. Încă de la înființarea asociației, ne-am dedicat celor cu nevoi medicale speciale.
Ne dorim să putem ajuta cât mai multe persoane aflate în pericol, să ajutăm cât mai mulți copii să ajungă acolo unde mai pot primi o șansă la viață, în condiții decente de transport atât pentru micii pacienți cât și pentru familiile lor.
Odată cu criza refugiaților, misiunea noastră s-a amplificat. Am ales să ne implicăm activ în criza cauzată de situația conflictuală dintre Rusia și Ucraina și să venim în sprijinul refugiaților ucraineni fugiți din calea războiului.
Astfel, am înființat un centru de coordonare al refugiaților pe întreg județul Cluj, fiind desemnați de către Instituția Prefectului Cluj Napoca, Primăria Cluj Napoca și ISU să gestionăm acțiunile de ajutorare.
Zâmbetele și mulțumirea pe care le vedem pe chipurile celor pe care îi ajutăm să treacă mai ușor prin aceste clipe, ne ajută să ne limpezim mințile și să rămânem asumați, deoarece știm că oamenii au în permanență nevoie de noi”, a declarat Andrei Bontidean, președintele Asociației Medical International Rescue.
Medical International Rescue a oferit până în prezent, prin intermediul partenerilor săi, peste 13.480 meniuri pentru refugiați, majoritatea persoanelor rămânând în medie 3 zile în centru.
Donații de 150.000 de lei
Asociația își propune să reușească să strângă din donații, în perioada următoare, suma de 150.000 de lei, pentru a putea acoperi în continuare costurile gestionării fluxului de refugiați.
„Este nevoie în continuare de fonduri pentru a susține activitatea și pentru a acoperi costurile asumate: plata cheltuielilor de cazare pentru anumite unități, a carburantului folosit la transportul refugiatilor către unitățile de cazare, a medicamentelor, pentru a putea acorda ajutor medical de urgență, precum și pentru achiziționarea unui microbuz de capacitate mai mare pentru transportul grupurilor către unitățile de cazare”, a completat Andrei Bontidean.
Toate serviciile oferite de Medical International Rescue au caracter gratuit, asociația sus ținându-și activitatea din donații.
Cei care doresc să sprijine eforturile asociației o pot face pe site-ul https://medical-rescue.ro/doneaza
Asociație înființată anul trecut
Asociația a fost înființată în 2021, de către Andrei Bontidean – Președinte, Alexandru Bontidean – Vicepreședinte și Mihaela Claudia Petrea – Secretar.
Asociația își propune să își aducă un aport semnificativ medicinei mondiale, prin formarea unei echipe medicale de intervenție la dezastre, pregătită oricând să intervină oriunde în lume.
Printre persoanele care beneficiază de serviciile medicale oferite de Asociație se află copiii cu imediată nevoie de transport medical aerian/terestru către o clinică din țară sau din străinătate, persoanele afectate de dezastre, persoanele dispărute, persoanele aflate într-o stare critică de sănătate și, nu în ultimul rând, persoanele implicate în accidente colective.
Toate serviciile sunt cu adresabilitate internațională și se referă la situații cu un număr mare de victime. Asociația reunește medici specialiști, asistenți medicali, paramedici, salvamontiști și personal auxiliar la nivel mondial.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
FOTO. Accident între o mașină și un troleibuz, pe Bulevardul 21 Decembrie din Cluj-Napoca. A intervenit descarcerarea

Pompierii clujeni au intervenit joi dimineață cu un modul de descarcerare la un accident petrecut pe Bulevardul 21 Decembrie, între o mașină și un troleibuz.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit de puține momente pentru descarcerarea unui bărbat rămas blocat într-un autoturism implicat într-un accident rutier pe Bulevardul 21 Decembrie 1989 din municipiul Cluj-Napoca. În acest eveniment a fost implicat și un troleibuz, însă, din fericire, pasagerii acestuia nu au suferit leziuni și nu solicitat consult medical.
La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Pompierii au acționat cu echipamentele din dotare pentru extragerea bărbatului, astfel încât să nu-i fie agravate leziunile suferite, fiind predat ulterior, în stare de conștiență și cooperant, echipajului SAJ în vederea transportului la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, a transmis ISU Cluj.
ADMINISTRAȚIE
Undă verde de la Guvern pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane a Clujului. Costurile urcă la 9,3 miliarde lei

Undă verde din Guvern pentru tronsonul 2 al centurii metropolitane a Clujului. A fost aprobată actualizarea indicatorilor tehnico-economici.
Guvernul Ciolacu a aprobat, în ședința executivului de miercuri, 9 aprilie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii „Drum TransRegio Feleac TR 35, Etapa I Centura Metropolitană TR35 şi Drumuri de Legătură”, judeţul Cluj.
„Au fost aprobate mai multe proiecte care au ca susținere finanțările și expertiza Uniunii Europene. (…) Sunt susținute în continuare investițiile pentru infrastructura de transport – varianta ocolitoare a municipiului Baia Mare și Centura Metropolitană Cluj”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Costuri mai mari pentru centură
Este vorba despre o majorarea costurilor proiectului de la 8,6 miliarde de lei la 9,3 miliarde de lei, cauzată de creșterea prețurilor materialelor de construcții. Noii indicatori tehnico-economici au fost aprobați de consiliul local în luna februarie 2025, fiind ultima etapă necesară încheierii licitației pentru tronsonul 2 al proiectului.
„Investițiile în infrastructură continuă atât la București, unde am văzut în această dimineață că se lucrează la extinderea rețelei de metrou, cât și la Baia Mare și Cluj. (…) la Cluj se va construi centura metropolitană. Ambele etape ale acestui proiect de investiții sunt estimate la 9,3 miliarde de lei, după reaprobarea indicatorilor tehnico-economici care au ținut cont de evoluția costurilor materialelor de construcții. Lungimea totală este de 42,13 km, iar termenul de execuție patru ani. Acest proiect de infrastructură rutieră este finanțat din fonduri europene, dar și de la bugetul de stat și va avea, evident, o contribuție substanțială, de asemenea, la tot ce înseamnă viața economică și socială în acea regiune”, a declarant, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Dimex-2000 va realiza tronsonul 2
Asocierea formată din Dimex-2000 Company (lider), Hydrostroy Ad (Bulgaria), Integral Inzenjering AD Laktasi (Muntenegru) și alți 19 subcontractanți sunt cei care vor realiza lotul 2 al centurii metropolitane a Clujului. Aceștia au depus singura ofertă în cadrul celei de-a doua licitații pentru tronsonul 2, după ce la prima nu a participat nicio firmă.
Finanțarea proiectului va fi făcută din fonduri nerambursabile din cadrul Programului Transport 2021-2027, fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor, cât și prin alte surse legale.

O mașină își petrece rar întreaga viață într-o singură țară. De cele mai multe ori, după câțiva ani de utilizare, vehiculele sunt vândute și exportate în alte țări. În România, majoritatea mașinilor second-hand importate provin din Germania și Franța, tendință care a rămas constantă în ultimii ani. Cu toate acestea, un studiu al companiei de date auto carVertical arată că vehiculele aduse din afara granițelor vin adesea la pachet cu probleme serioase, precum odometre date înapoi, sau cu defecte ascunse.
Cumpărătorii din România preferă mașinile din Europa de Vest
Cele mai multe vehicule importate în România provin din Europa de Vest. Dintre toate vehiculele importate verificate de carVertical în 2024, 32,3% au provenit din Germania, 17% din Franța, 11,7% din Belgia, 11,2% din Italia și 7% din Olanda.
„Cumpărătorii români au o preferință puternică pentru mărcile germane precum BMW, Audi și Volkswagen, așa că nu este surprinzător faptul că majoritatea vehiculelor sunt importate din Germania. Multe mașini din Germania revin la dealeri după 3-5 ani de când au fost cumpărate de noi, creând un stoc mare de mașini relativ noi și bine întreținute, care sunt apoi vândute în țările din Europa de Est”, explică Matas Buzelis, expert în piața auto din cadrul carVertical.
STUDIU. Românii preferă mașinile RULATE importate din Germania, Franța și Belgia
Adriana Marina, Director Comercial Mașini Rulate la Țiriac Auto, una dintre cele mai mari rețele de dealeri auto din România, confirmă că există o preferință clară în rândul cumpărătorilor români pentru mașinile second-hand de import: „Motivele principale sunt legate de gradul mai mic de uzură având în vedere că vehiculele din țări precum Germania, Suedia sau Olanda tind să fie mai bine întreținute datorită infrastructurii rutiere mai bune și a efectuării reviziilor la timp. Mașinile din Olanda și Germania, în special, se remarcă adesea în ceea ce privește starea tehnică, istoricul complet de service și un kilometraj anual redus.”
Mașinile importate nu sunt mereu varianta cea mai bună – unele au odometrul manipulat
Mulți cumpărători de mașini second-hand din România preferă vehiculele de import, dar Buzelis avertizează că este riscant să vă grăbiți să achiziționați un vehicul fără a-i face o verificare adecvată. Un număr mare de vehicule importate au kilometrajul dat înapoi sau defecte ascunse. Mai mult, multe mașini avariate în urma unui accident sunt reparate folosind piese ieftine, neoriginale, ceea ce poate duce la probleme de fiabilitate mai târziu.
Potrivit studiului carVertical, mașinile importate din Polonia au avut cel mai des odometrul manipulat, 14,3% dintre vehiculele verificate prezentând discrepanțe. Urmează îndeaproape SUA (13,9%), Spania (10,5%), Italia (10,3%) și Danemarca (8,5%).
„Rămânem vigilenți în ceea ce privește potențialele riscuri cum ar fi daunele ascunse sau fraudele care implică modificarea odometrului”, adaugă Adriana Marina de la Țiriac Auto. „Am observat că astfel de probleme tind să fie mai frecvente când vine vorba despre importurile din anumite țări. De exemplu, Italia și Polonia tind să aibă o incidență mai mare de mașini cu kilometraje date înapoi. Pe de altă parte, Franța este cunoscută pentru vehiculele cu interioare excesiv de uzate, chiar și atunci când au un kilometraj relativ scăzut.”
Este dificil de descoperit locul în care a fost dat înapoi un odometru. Adesea, o mașină sosește din străinătate cu un anumit kilometraj, dar vânzătorii locali manipulează citirea contorului de parcurs pentru a-i umfla prețul de vânzare. Prin urmare, frauda se poate produce local și nu în țara din care este importată mașina.
„Cumpărătorii sunt sfătuiți să verifice istoricul mașinilor”
„Deoarece țările nu fac întotdeauna schimb de date despre istoricul vehiculelor, vânzătorii necinstiți au de câștigat. Este esențial ca furnizorii de date și companiile din domeniul auto și cel al asigurărilor să partajeze datele despre autovehicule pentru a crește transparența pe piață. În unele cazuri, cumpărătorii nici măcar nu își dau seama că mașina lor a fost importată. Acest lucru permite ascunderea unor probleme grave, cum ar fi accidente anterioare, kilometrajul real sau chiar înregistrările de furt”, avertizează Buzelis.
Cumpărătorii sunt sfătuiți să verifice istoricul mașinilor și să confirme originea acestora, iar la final să le ducă la un service profesionist pentru a le evalua starea reală.
Merită luată în considerare și cumpărarea unui vehicul de la dealeri profesioniști. Uneori este mai bine să faceți asta decât să cumpărați de la persoane fizice deoarece aceste companii verifică vehiculele în prealabil și oferă adesea acces la istoricul de service, tranzacții securizate, asistență post-vânzare și posibilitatea de returnare. Țiriac Auto, de exemplu, oferă multe dintre aceste avantaje și atenuează riscul prin prioritizarea achizițiilor din surse de încredere cum ar fi licitațiile oficiale ale mărcilor auto, reprezentanțele autorizate și companiile de renume de management de flote.
Metodologie
Studiul carVertical a analizat rapoartele privind istoricul vehiculelor achiziționate de clienții companiei în perioada 1 ianuarie 2024 – 31 decembrie 2024. Mașinile importate au fost împărțite în funcție de țara de origine, numărate și transformate în procente raportate la total. Ulterior, s-a întocmit un clasament. Țările în care mașinile exportate sunt cele mai predispuse la a avea odometrele modificate au fost identificate prin selectarea celor mai mari zece piețe de import din fiecare țară; ulterior, clasamentul s-a întocmit în funcție de procentul de vehicule care aveau kilometrajul dat înapoi.
EVENIMENT
Bucuria de a petrece SĂRBĂTORILE pascale alături de cei dragi este PREMIATĂ în Iulius Mall Cluj! PREMII la cumpărături

Familia merită tot timpul tău liber, iar sărbătorile pascale sunt prilejul perfect să le arăți celor dragi cât de mult îi prețuiești. Fie că alegi să petreci timp de calitate alături de ei sau vrei să le oferi un cadou special, în Iulius Mall Cluj găsești tot ce ai nevoie pentru momente de bucurie împărtășite în familie. Vino și pregătește-te de sărbători în Iulius Mall și poți câștiga premii atractive la cumpărături!
Îți este dor de atmosfera prietenoasă de acasă, de cozonacii pufoși și cadrul de sărbătoare plin de amintire și de bucuria revederii? Anul acesta, Iulius Mall Cluj te încurajează să stai cu cei dragi pentru „Paștele se sărbătorește în familie”.
Bucuria de a petrece SĂRBĂTORILE pascale alături de cei dragi este PREMIATĂ în Iulius Mall Cluj! PREMII la cumpărături
Până pe 18 aprilie 2025, Iulius Mall te premiază pentru cumpărături! Cu cât alegi mai multe daruri, cu atât cadoul pentru tine este mai generos. Dacă valoarea cumulată a bonurilor tale (cel puțin două din aceeași zi) este de minimum 600 de lei, poți câștiga pe loc vouchere la locațiile partenere, dar și alte premii.
În fiecare zi vor fi premiate primele 180 de persoane care vin la Centrul de Premiere aflat în zona Massimo Dutti. În total, valoarea premiilor este de peste 20.000 de euro. Mai multe detalii despre campanie, precum și regulamentul, sunt disponibile pe site-ul Iulius Mall Cluj.