EVENIMENT
FOTO. Peste 150 de modele de manichiură, pictate de o absolventă a UAD Cluj-Napoca. Carmen a pus ia tradițională pe unghii
Carmen Larisa Precup, o absolventă a Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca (UAD), care a lucrat pentru branduri recunoscute, a decis, în urmă cu mai mulţi ani, să îşi folosească talentul artistic pentru a crea manichiuri mai aparte, printre realizările sale numărându-se şi manichiura cu specific tradiţional, potrivită pentru tinerele care aleg să se căsătorească în port popular.
Pe unul dintre pereţii salonului, Larisa are o expoziţie de pictură pe unghii unică, cel puţin în Târgu Mureş, realizată în timpul pandemiei, atunci când saloanele de înfrumuseţare erau închise.
Peste 150 de modele de unghii pictate: „E o muncă elaborată”
„Salonul a fost închis două luni, dar în aceste două luni am putut să fac tot ce nu am reuşit în ultimii ani de muncă. Am făcut multe lucruri pentru mine, am pictat, am desenat, am creat. Într-un fel, am fost încântată de această închidere, singura dificultate a fost că nu mi-am putut vedea familia, fiindcă nu am avut voie să călătoresc.
Am pictat peste 150 de modele de unghii, mi-am lăsat fantezia liberă. Nu sunt multe cliente care să se încumete să poarte pe fiecare unghie modelele create, însă aleg să aibă măcar o unghie pictată astfel, fie pe arătător, fie pe inelar, fie pe degetul mare. Sunt modele foarte elaborate, clientele le admiră extrem de mult, apreciind talentul cu care le-am realizat.
Fiecare unghie pictată mi-a luat între 10 minute şi o oră, pentru că e o muncă elaborată, nu întotdeauna modelul a ieşit din prima, fiind nevoie de o nouă încercare. Spre surprinderea mea, cele mai populare au fost modelele pe negru, foarte multe cliente le-au dorit. Am un model cu un imprimeu de ziar şi am avut o clientă care şi l-a făcut pe toate unghiile.
Pentru realizarea lor am folosit folii, ştampile, desene în tehnică acril, geluri colorate, pudră acrilică, pietricele, floricele. Am folosit toată gama de culori pe care am avut-o, toate sunt frumoase, dar depinde de starea de spirit a clientei ce anume alege.
Când am creat aceste modele am ţinut cont de culorile care se cer şi atunci, spre exemplu, pe o bază neagră am adăugat nişte elemente de închis-deschis, lucios-mat, suprafeţe diferite şi iată ce a ieşit. Poate că unele colege au mai realizat tot felul de modele, dar mie nu îmi place să le ţin ascunse într-un sertar, aşa că le-am pus în rame şi le-am expus. Îţi mai clăteşti ochii cât timp stai la manichiură”, şi-a prezentat expoziţia din salon Carmen Larisa Precup.
Cele peste 150 de modele unice de pictură pe unghii sunt expuse pe categorii, în rame identice, despre care artista spune că le-a achiziţionat de multă vreme, fără să ştie la ce le va folosi, fiind pasionată de vizitele în magazinele de bricolaj.
Model de unghii tradițional românesc pentru o mireasă: „Este ca o ie țesută”
Pe lângă expoziţia de unghii pictate, Larisa ne-a arătat şi un voluminos album de fotografii cu manichiuri unicat, realizate de-a lungul anilor. Printre acestea ne-a atras atenţia un model realizat sub forma unei ii tradiţionale, cu model tricolor.
„Am făcut o manichiură unei cliente pentru starea civilă, voia să se căsătorească în costum naţional. E un model simplu, dar foarte drăguţ, mi-a rămas la suflet. Simplu şi frumos: este pe un fundal alb, ca ia naţională, cu accente de roşu-galben-albastru cu contur negru, foarte frumos. Este ca o ie ţesută. Nu mi-a mai cerut nimeni până atunci, dar dacă vor fi cliente care vor dori pot să fac acest model, e foarte simplu, rapid şi de efect”, a susţinut artista.
A renunțat la branduri de top pentru a fi aproape de familie: „Oamenii nu apreciau lucrul de mână”
Dată fiind fantezia cu care realizează picturile pe unghii, am întrebat-o pe Larisa de ce a renunţat la cariera de designer, dedicându-se domeniului înfrumuseţării.
„După ce am terminat facultatea, am lucrat ca designer de lenjerie intimă la o firmă cunoscută din Cluj-Napoca şi apoi Târgu Mureş, pentru branduri recunoscute. Dorind să vin mai aproape de familie, la Târgu Mureş, am acceptat un job de designer în acest oraş, lucrând pentru un mare creator de modă român, însă condiţiile în care eram nevoiţi să lucrăm m-a făcut să caut alt loc de muncă.
Un artist nu poate sta în frig, praf, fum de ţigară, mai ales dacă are anumite alergii, aşa că am decis să plec. Nu am mai găsit în domeniu şi nici nu voiam să plec din oraş. Aşa că am început să pictez tablouri. Dar oamenii nu apreciau lucrul de mână, aşa că am decis să fac ceva astfel încât banii să vină ceva mai rapid.
Am făcut cursuri de manichiură începând cu anul 2010. O prietenă terminase cursul şi mi-am spus că e ceva ce aş putea să fac, să îmi câştig existenţa şi să mă exprim ca artist. Pot astfel să pictez, să creez, să cunosc multă lume.
Acum, ca o paranteză, aş prefera de multe ori să fiu singură. E destul de greu să te încarci cu poveştile tuturor, fiindcă nu întotdeauna clientele sunt vesele şi drăguţe. E dificil pentru un suflet de artist, fiindcă sensibilitatea atrage şi absoarbe energiile negative. Aş prefera să fiu de fier, dar nu sunt”, ne povesteşte Carmen Larisa Precup.
Ce cred oamenii despre manichiură: „Din afară pare totul banal, lipsit de creativitate”
Deşi este o artă, ne spune Larisa, manichiura nu este văzută la nivel de artă, deşi e un lucru frumos, plin de creativitate.
„Chiar dacă pentru unii pare plictisitor, fiindcă, la prima vedere, ai face acelaşi lucru, nu e deloc aşa. Fiecare om, fiecare unghie diferă, necesită alt stil de lucru, altă tehnică şi altă abordare, chiar dacă din afară pare totul la fel de banal, lipsit de creativitate.
O clientă chiar mi-a spus odată că ceea ce fac eu este un lucru la care ‘nu îţi foloseşti creierul, doar pileşti, pui o culoare şi atât’. Am lăsat-o să creadă ce doreşte, degeaba încerci să le schimbi opiniile preconcepute, fiindcă nu vei reuşi. Clienţii nu ştiu că în spatele acestei munci sunt foarte multe cursuri şi multe specializări, dar ceea ce se vede e că doar pileşti şi atât”, dezvăluie Larisa.
Jobul de manichiurist, desconsiderat: „Mulți nu cred că un om cu studii universitare poate face această meserie”
În cariera sa de manichiuristă, artista a observat că unele meserii sunt desconsiderate de cei cu un ego foarte puternic, care ţin neapărat să îşi demonstreze superioritatea în faţa tuturor, fără a se gândi că în faţa lor pot să stea oameni cu o experienţă de viaţă, cu o carieră sau cu o pregătire, inclusiv universitară, cel puţin la fel de importante ca ale lor.
„Mulţi nu cred că un om cu studii universitare poate face această meserie. Eu văd, cel puţin aici, la salon, coafezele, cosmeticienele câte cursuri de specializare urmează, e multă muncă în spate, multe ore, iar tehnicile evoluează an de an. De aceea e necesar să participăm frecvent la cursuri pentru aplicarea noilor tehnici. Dar, din fericire, sunt oameni care apreciază această muncă şi chiar o consideră o artă. Şi chiar este o artă!”, subliniază Carmen Larisa Precup.
Planuri de viitor: „Nu aș renunța la ceea ce fac acum”
Întrebată ce îşi doreşte pentru această perioadă, ea menţionează că în domeniul cosmeticii şi înfrumuseţării corporale luna decembrie este una dintre cele mai solicitante, aşa că gândurile sale se îndreaptă spre Crăciun: „să fie zăpadă şi să ne revedem cu toţi membrii familiei”.
Deşi munca de manichiuristă este solicitantă, Larisa nu crede că ar dori să facă altceva, deşi ar putea.
„M-am pregătit foarte mult, am investit mult în materiale şi în tehnică şi, în plus, eu simt că sufletul meu de artist simte că se poate exprima. Ce mi-aş dori este un pic de timp, astfel încât să pot să desenez, să pictez. Îmi plac picturile abstracte, mai puţin portretele, poate pentru că unii mi-au spus că nu sunt un portretist bun, aşa că nu am mai încercat. Oricând m-aş putea întoarce la designul de lenjerie intimă, a rămas domeniul meu preferat, mai ales că îmi plac lucrurile micuţe, dar nu aş renunţa nici la ceea ce fac acum, fiindcă o fac cu toată pasiunea”, a conchis Carmen Larisa Precup.
Sursa: Agerpres
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Anunț al Casei de Pensii Cluj: Cererile pentru bilete de tratament se pot depune începând de luni. Cum se acordă
Casa Judeţeană de Pensii Cluj anunță că va prelua cererile pentru acordarea biletelor de tratament începând de luni, 20 ianuarie 2025.
Cererile se pot înregistra și la Casele Locale de Pensii Turda și Dej, dacă solicitanții au domiciliul în raza acestora.
Anunț al Casei de Pensii Cluj: Cererile pentru bilete de tratament se pot depune începând de luni. Cum se acordă
La sediul Casei Județene de Pensii din Cluj-Napoca, cererile pentru acordarea de bilete de tratament se vor depune la ghişeele 7 și 8.
“Numărul de înregistrare NU reprezintă un criteriu de acordare a biletului de tratament”, au precizat reprezentanții Casei de Pensii Cluj.
Biletele de tratament balnear se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear.
Conform precizărilor făcute de reprezentanții Casei de Pensii Cluj, în situația neridicării biletului de tratament, repartizat pentru o serie, solicitantul mai poate obține un alt bilet doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie.
Formularul de cerere și declarația le puteți vedea și descărca de AICI. Aceste documete se pot primi spre completare și la ghișee.
EVENIMENT
FOTO. Mașină răsturnată pe strada Constantin Brâncuși. Alte 3 autoturisme au fost avariate în accident
Un accident rutier a avut loc noaptea trecută pe strada Constantin Brâncuși din Cluj-Napoca.
Din fericire nu au fost victime.
FOTO. Mașină răsturnată pe strada Constantin Brâncuși. Alte 3 autoturisme au fost avariate în accident
Echipajele ISU au găsit la fața locului un autoturism răsturnat pe plafon. De asemenea, alte trei autoturisme au fost ușor avariate în urma accidentului.
Nu au fost persoane care să necesite transportul la spital, iar la misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
EVENIMENT
Curier speriat de BOMBE, la Cluj. Ce se afla de fapt într-un COLET ce trebuia livrat unei cliente
Angajatul unei cunoscute companii de curierat a avut parte, zilele trecute, de o experiență traumatizantă. Conform unei postări pe Facebook a unui internaut, acesta a tras o sperietură pe cinste în momentul în care trebuia să livreze un colet la o adresă din Cluj-Napoca.
În timp ce căuta printre pachetele din autoutilitară, a auzit un zgomot ciudat. Curierul a început să ia la rând pachetele, ca să vadă de unde provine acel zgomot. La un moment dat, a identificat sursa, un pachet de 50x30cm. Când a pus mâna pe el a simțit o vibrație persistentă. A sunat la dispecerat și a cerut sfaturi: „Am un colet care vibrează. Ce fac cu el?”. Persoana de la celălat capăt al firului i-a cerut să deschidă pachetul, compania asumându-și eventualele compensații financiare solicitate de destinatar.
Curier speriat de BOMBE, la Cluj. Ce se afla de fapt într-un COLET ce trebuia livrat unei cliente
Curierul a desfăcut cu mare atenție pachetul. În interior, printre alte jucării erotice, se afla un vibrator. Din cauza transportului nu tocmai liniștit, acesta s-a activat și a început să-și facă datoria. Curierul a mai avut puterea să glumească: „Dacă și ticăia, nu puneam mâna pe el nici la Dumnezeu! Chemam geniștii…”
Foto: Arhivă
EVENIMENT
Ce SURPRIZE vă mai pregătesc ȚEPARII. Încă o metodă de ÎNȘELĂCIUNE la care trebuie să fiți atenți
Escrocii nu au limite. Poliția care urmărește infracțiunile cibernetice nu poate ține pasul cu ingeniozitatea acestora. Din păcate, mulți cetățeni naivi „pun botul”, cum s-ar zice, la acest gen de acțiuni.
Un cititor Cluj24 ne-a trimis pe adresa redacției un mail prin care era înștiințat de Poșta Română că are un colet în tranzit ce nu poate fi livrat pentru că ar trebui achitate ceva taxe. În corpul mail-ului se află o imagine cu un colet, activă. Aceasta cuprinde inclusiv un cod al așa zisului pachet.
Ce SURPRIZE vă mai pregătesc ȚEPARII. Încă o metodă de ÎNȘELĂCIUNE la care trebuie să fiți atenți
Mailul este venit de pe adresa newsletter@link.shefinds.com, deși pe imagine e sigla Poștei Române dar cu textul „Serviciul Poștal”.
Primul pas în cazul în care primiți un mail suspect e să-i verificați adresa de expediere. De regulă, aceasta este una care conține litere și cifre aleatorii, fără să includă numele companiei folosită ca momeală. Niciodată, dar niciodată să nu dați click pe link-uri ce nu prezintă siguranță, cu atât mai mult cu cât sunteți conștienți de faptul că nu ați făcut nicio comandă și nu așteptați pachet de undeva.