EDUCATIE
FOTO. Peste 130.000 de răsaduri de roșii, ardei, vinete, dar și mușcate din serele USAMV Cluj-Napoca, scoase la vânzare
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca anunță punerea în vânzare a răsadurilor de legume și a unor specii floricole produse în serele proprii, începând de luni, 18 aprilie 2022.
La Stațiunea de Cercetare Horticolă (SCH) au fost pregătite spre comercializare circa 100.000 de răsaduri de legume, cu prețuri situate între 2-4 lei/ghiveci, în funcție de specie/soi: tomate tradiționale, cherry și hibrizi, ardei kapia, bulgăresc, iute și gogoșar, vinete, dovlecel.
Răsadurile de țelină costă 2 lei, iar cele de plante condimentare 1 leu.
Tot la SCH, unde vânzările vor avea loc direct din sere, vor fi disponibile și specii floricole, cu prețuri situate între 10-25 lei/ghiveci, înfuncție de mărimea plantei: mușcate clasice, curgătoare și semicurgătoare (roșu, roz, alb, mov), respectiv lobelia, crăițe, flori de piatră (4-10 lei/ghiveci).
Accesul în stațiunea USAMV Cluj-Napoca poate fi făcut din str. Horticultorilor nr.5 (auto) sau pe la poarta din capătul str. Liviu Rebreanu.
Program vânzare: luni-vineri, orele 8.00 – 16.00; sâmbătă, orele 8.00 – 13.00.
De miercuri, 26 aprilie 2022, vor fi disponibile spre vânzare și alte 35.000 de răsaduri de legume, care sunt produse la sera din campus. Astfel, se vor vinde răsaduri de tomate (Inimă de bou, cherry, tradiționale, de grădină sau costate), ardei gras alb sau roșu, ardei iute, țelină de rădăcină, vinete, precum și leuștean.
Programul serei din campus: luni-vineri, între orele 8.30 – 14.00. Accesul în campus se poate face pe la poarta din str. Govora, iar cel auto doar pe la poarta principală, Calea Mănăștur nr. 3-5.
Toate răsadurile sunt obținute din semințe profesionaleși au fost plantate individual, în cuburi nutritive.Serele nu asigură ambalajele pentru transportul răsadurilor achiziționate, așa că doritorii sunt rugați să își asigure ambalajele necesare.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






