FOTO. Noi, cei din linia a doua. Nelu Negrea (mașinist-șef): Suntem o echipă, o mare FAMILIE, aici la Naționalul clujean

„Alege-ţi o meserie pe care să o iubeşti şi nu vei lucra o zi în viaţa ta”, spunea Confucius. Dac-ar fi să ne luăm după el, Nelu Negrea n-a lucrat o zi în viața lui.

Angajat la Teatrul Național clujean, Nelu are peste treizeci de ani de coabitare cu arta, relație conturată prin prisma mașinistului-șef. Înainte de a ajunge aici a lucrat la Terapia și la Sanex. „Din 1978 sunt clujean, am făcut liceul de Chimie Industrială Terapia, am avut calificarea de operator chimist, după care am urmat o școală postliceală de 3 ani cu specializarea laborant chimie organică”, spune Nelu.

FOTO. Noi, cei din linia a doua. Nelu Negrea (mașinist-șef): Suntem o echipă, o mare FAMILIE, aici la Naționalul clujean

Poate vă întrebați ce legătură are chimia cu teatrul… Categoric, una afectivă. Pentru că atunci când chimistul din Nelu a dat de artă, a rezultat o dragoste la prima vedere. „În 1988 am aflat că Arta Decorativă, cooperativa, avea nevoie de 11 oameni care să lucreze la Lipica, în Slovenia. Trebuia să turnăm ghivece de flori. Am dat o probă de lucru și am luat-o. Salariul era bun, 800$ pe lună, față de 100 cât aveam la Sanex. A plecat prima grupă de 5, după două săptămâni urma să plecăm și ceilalți 6. Norma era de 200 de ghivece pe zi, însă românii noștri turnau câte 600.

Ca urmare, cei care erau deja acolo i-au propus președintelui cooperativelor să nu mai trimită oameni și diferența de sumă s-o împartă cu el. Ca atare, rămâi Nelule și fără Slovenia, și fără Sanex. Soția unui coleg lucra la poartă la teatru și mi-a spus că se caută mașiniști. Pe 1 septembrie 1989 m-am prezentat la concurs și am dat o probă de lucru pe care am luat-o. M-au angajat, e drept, pe jumătate salariu cât aveam la Sanex”, povestește Nelu.

„Îmi iubesc meseria și pun suflet în tot ceea ce fac”

Bun, atunci de ce a mai rămas în teatru? „În prima zi când am venit la slujbă, doi actori repetau în buzunarul scenei un schimb de replici din Macbeth: – Ce s-a-ntâmplat? – L-am arestat, monseniore, dădea târcoale cortului. Avea un cuțit ascuns sub sutană… Cuvintele astea m-au făcut să rămân. După trei ani, fostul mașinist-șef a plecat la muncă în Ungaria și de atunci, din 1992, am rămas eu pe post”, mai spune Nelu.

Care este rolul unui mașinist în teatru? Ce face el, ce conține fișa postului? „Șeful grupului de muncitori trebuie să întrețină decorul, care la orice oră din zi trebuie să fie gata pentru repetiție. Verifică dacă s-a rupt ceva, dacă s-a descusut, face reparațiile, din astea… De când sunt eu în teatru, din punct de vedere tehnic, nu s-a întârziat cu nicio repetiție sau spectacol. Îmi iubesc meseria și pun suflet în tot ceea ce fac. Mă gândesc că și după pensionare o să dau târcoale teatrului pentru că îmi va fi foarte greu să mă despart de el”, spune, zâmbind, Nelu.

Cum decurge ziua de lucru a unui mașinist? „Dacă treaba începe pe la 9, la ora 7 îmi iau un scaun și mi-l pun în mijlocul scenei, mă uit spre sală și nu contenesc a mă minuna unde lucrez… Se întâmplă să lucrăm și câte 2-3 ore pe zi, dar și să stăm până noaptea târziu. Lucrăm sâmbăta, duminica, nu contează… Întâlnești oameni faini, profesioniști desăvârșiți, situații inedite care te pun la încercare. E o viață pe care n-aș schimba-o cu nimic în lumea asta. Am ținut-o de mână pe Brigitte Bardot, i-am cunoscut pe Alain Delon și Armand Assante, pe Caramitru sau Ovidiu Iuliu Moldovan… Nu oricine are șansa asta”, spune Nelu.

„A lucrat cu scenografi mari ai teatrului românesc”

Nelu Negrea are 14 oameni în echipă, dintre care 10 mașiniști care montează decorurile pe scenă, 2 mobilari care aduc mobila și 2 recuziteri. Înaintea punerii în scenă a unui spectacol se desfășoară „ritualul” împărțirii sarcinilor. „La început, discuțiile sunt între directorul tehnic, eu, ca șef al mașiniștilor și scenograful. Se comunică viziunea artistică și pe baza acesteia începem să clădim contribuția fiecăruia”, spune Nelu.

A lucrat cu scenografi mari ai teatrului românesc, printre care Adrian Damian și Adriana Grand. Fiecare regizor vine cu viziunea lui asupra spectacolului iar scenografii au rolul de a pune în valoare aceste viziuni, bineînțeles, cu contribuția actorilor și a personalului auxiliar, cum sunt și mașiniștii.

„Cel mai mult mi-a plăcut să lucrez cu Victor Ioan Frunză, poate și pentru că a fost începutul meu în teatru. Repeta în paralel Visul unei nopți de vară, dimineața, Beckett după masa și Falstaff noaptea. Piesa Visul unei nopți de vară a fost preferata mea, la egalitate cu Hamlet, pus în scenă de Mugur Vlad. Ambele făceau săli pline zile la rând. Dac-ar fi să numesc o piesă dificilă aș spune Amfitrionul. Primele manevre le-am făcut în premieră și totuși ne-a ieșit ca la carte, vorba regizorului”, spune Nelu.

Pe strada funiilor

Cei care au ajuns cumva în spatele unei scene au remarcat, probabil, multitudinea de funii care atârnă. Fiecare funie are rolul ei bine determinat: una coboară un „pantalon”, alta ridică un actor la pod, iar alta deplasează o butaforie. „Avem etichete la ele, ca să nu ne încurcăm. Sunt 4 așa zise străzi, la o stradă avem 10 funii. Avem străzile 1-1, 1-2, 1-3, până la 10, apoi străzile 2-1, 2-2, 2-3, și tot așa. Asta se învață și se exersează la repetiții”, mai spune Nelu.

Eram curios dacă au fost ceva evenimente în timpul vreunui spectacol, legat de manipularea funiilor. „Eu nu l-am prins, am auzit doar de unul, la Visul… maestrului Frunză. La o repetiție, actorul Balazs Attila, actualmente directorul Teatrului German din Timișoara, trebuia să zboare dintr-o parte în alta a scenei, el fiind Puck. Ei bine, la un moment dat i s-a prins părul, care era lung, în funie și n-a mai putut coborâ. Atunci i s-a aruncat un șnur cu o foarfecă legată, l-a prins și a fost nevoit să-și taie părul”, povestește, zâmbind, Nelu.

Ce pare ciudat e că toată această agitație din spatele scenei este una pe silent. Pare incredibil, dar toată acea forfotă nu deranjează cu nimic spectacolul. Oamenii s-au învățat să comunice prin semne, se înțeleg din priviri și totul merge ca uns. „De exemplu, la Amfitrionul, toate schimbările de decor se petrec pe liniște. Fiecare om este atât de responsabil încât toate mișcările sunt făcute într-o liniște perfectă”, spune Nelu.

Interacțiunile cu actorii sunt zilnice. Munca mașiniștilor musai să fie minim invazivă în pregătirea actorului. „Există cazuri când un actor are repetiție la o dramă, apoi seara are spectacol cu un rol comic după care a doua zi revine la drama. Nu e ușor să te desprinzi de o stare, să-ți intri în cealaltă fără să rămână urme din starea precedentă… Orice factor perturbator poate duce la pierderarea concentrării, așa că noi ne-am obișnuit să ne facem treaba fără a deranja”, spune Nelu Negrea.

„M-am gândit de multe ori ce las în urmă”

„Am avut oportunități să plec, dar nu mă văd făcând altceva. Orice rugăminte din partea cuiva de a-l ajuta într-o problemă mă face să mă simt important în această instituție și o fac cu cea mai mare plăcere, n-o văd ca pe o corvoadă, ci ca pe un dar”, completează Nelu.

Pensia bate la ușă, dar Nelu nu se gândește la asta. Se gândește, în schimb, la succesorul lui. Oare se va ridica la nivelul cerințelor? Asta pentru că în fiecare învățăcel se regăsește o parte din profesor. „M-am gândit de multe ori ce las în urmă. Am ales cumva pe cel care-mi va urma. Îl studiez de doi ani și corespunde exigențelor postului. Trebuie să știe să țină în mână echipa, să fie un buffer între scenografi, regizori, actori și mașiniști. Și pentru asta îți trebuie mult tact, multă diplomație, dar și intransigență…”, mai spune Nelu Negrea.

I-ar fi plăcut să fie actor. Crede că s-ar fi descurcat. „Aș fi făcut-o. Am și jucat acum 21 de ani într-o piesă a lui Matei Vișniec, Bine, mamă, dar ăştia povestesc în actul doi ce se întâmplă în actul întâi. Era un rol de mașinist-șef și cine putea să-l joace mai bine decât un mașinist vero? Un actor striga: – Să vină șeful mașinist la mine! O actriță era urcată cu o funie la înălțime și se legăna. – Ce se întâmplă, domnu’ Negrea? Răspunsul meu era: – Nu știu, domle… În fiecare seară la ora 11 se balansează deasupra gropii.

Atât de tare m-am emoționat în spectacol încât replica mea a fost: – Nu știu, domle… În fiecare seară la ora 11 se bălăngăne deasupra gropii. Sala a început să râdă și la sfârșitul spectacolului, profesorul Miki Bacs, cel care pusese în scenă piesa cu studenții, vine și-mi zice: – Domnu’ Negrea, eu am adus directorii din țară ca să-și aleagă dintre studenți, nu pe dumneavoastră. Pare-se că acel „bălăngăne” în loc de „balansează” m-a propulsat în actorie”, spune, râzând, Nelu Negrea.

„Îmi place să simt emoția unui spectacol, acea tensiune inerentă dinaintea reprezentației… Mă simt bine și vreau să contribui din toate puterile mele la reușita lui. De aceea suntem o echipă, o mare familie, aici la Naționalul clujean. Și asta se vede”, încheie Nelu Negrea, mașinist-șef.

Abraham Lincoln spunea odată: „Nu contează ce meserie ai, contează să fii cel mai bun.” Iar Nelu Negrea asta a făcut toată viața. A fost cel mai bun…