FOTO. Noi, cei din linia a doua. Cristina Pop (machieuză, peruchieră): A trebuit s-o MACHIEZ pe Maia Morgenstern. Să vezi emoții

„Între teatru şi comorile lumii, aş alege teatrul”, spunea marea actriță Maria Filotti. Și Cristina Pop a ales teatrul. Chiar dacă nu e pe scenă, contribuie din plin la reușita spectacolelor.

Cristina este machieuză și peruchieră la Teatrul Național clujean din 2011. A terminat USAMV secția Piscicultură în 2008. În timpul facultății a lucrat ca vânzătoare la Central, apoi în magazinul alimentar al surorii sale. Încurajată de o prietenă, a ajuns la teatru.

FOTO. Noi, cei din linia a doua. Cristina Pop (machieuză, peruchieră): A trebuit s-o MACHIEZ pe Maia Morgenstern. Să vezi emoții

„Înaintea mea au fost două surori gemene, Cristina și Tatiana care au ieșit deodată la pensie. Ele o știau pe Mariana, actuala colegă, că suntem două aici. Mariana știa că am urmat un curs de cosmetică în timpul facultății și m-a sunat să vin la teatru. Mi-am zis, e prea fain să fie adevărat”, spune Cristina.

Debutul în noul domeniu de activitate n-a fost ușor. „Nu cunoșteam pe nimeni, personal, actori… nimic. Trebuia să ne obișnuim cu ei, cu spectacolele. Doamnele au fost foarte drăguțe, ne-au lăsat un caiet în care și acum ne scriem fiecare spectacol, cu tot ceea ce ține de contribuția noastră, adică cine ce machiaj sau perucă are. Trebuia să știm fiecare actor în ce cabină stă, la ce masă… Domnul Olaru și doamna Iustina de la garderobă ne-au fost de mare ajutor”, zice Cristina.

Mâzgălea păpușile de când era mică, apoi a început să machieze mirese și în cele din urmă a ajuns make-up artist. Cu perucile n-a avut nicio tangență până a ajuns la teatru. „Mi-aș dori să găsesc pe cineva care să mă învețe să fac mustăți sau bărbi, că-mi plac lucrurile migăloase și am îndemânare. Cu perucile e mai ușor, mai vine regizorul și-mi arată cam cum ar vrea să arate personajul și atunci o modelez după exemplu”.

„Aveam de făcut niște tatuaje pe brațe”

Primul spectacol la care a lucrat a fost „Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o cândva în fosta Uniune Sovietică” de David Greig, în regia lui Radu Afrim. „Aveam de făcut niște tatuaje pe brațe, întâi făceam conturul cu creionul apoi veneam cu un machiaj special pe bază de ulei și completam în culoare”, spune Cristina.

Atunci când spectacolele încep la 19.00, la 16.30 Cristina este la datorie. „Pregătim cabinele, lăsăm fiecărui actor ce știm că are nevoie în spectacolul respectiv, farduri, bureți, pensule, piepteni, peruci, măști… Ei încep să vină la machiaj, uneori, când spectacolul este mai complex, și la 15.30. De exemplu, în „Furtuna” lui Shakespeare trebuia să-i fac lui Cristian Grosu tot corpul cu grimă albă, apoi puneam latex, făceam răni, apoi argilă în păr…”

În general, Cristina alternează cu colega ei prezența la spectacole. Atunci când e mai mult de lucru, sunt prezente amândouă. „Ne completăm foarte bine. Eu la curs am învățat strict bazele machiajului, nu există aici ceva specializat pe teatru-film. Am prins din mers, cu sfaturi de la scenografi, Mă documentam de pe pe YouTube sau Google și, alături de ei, m-am perfecționat. Doamna Melania Ursu era profesoară de machiaj la teatru. Am primit de la Ionuț Caras o carte pe care i-a dat-o dânsa, despre tehnica machiajului. Aici am tot ce trebuie să știu”, spune Cristina, răsfoind cartea.

„Am aici inclusiv peruca având numărul de inventar 100”

Perucile, în număr de câteva sute, se păstrează de zeci de ani. Dacă spectacolele respective nu se mai joacă, acestea se transformă pentru alte piese. „Am aici inclusiv peruca având numărul de inventar 100, vă dați seama… E din păr natural, bineînțeles. Acum, fiind foarte scumpe acestea, se iau cu păr artificial. De exemplu, Angelica Nicoară avea nevoie, în „Țiganiada”, de peruci care să-i acopere corpul de sus până jos”, a spus Cristina.

Ca și complexitate, spectacolul cu piesa „Lacrimile amare ale Petrei von Kant” a avut nevoie de multă muncă la machiaj și coafat, fiind foarte multe fete. La fel „Furtuna” și „Cântăreața cheală”. Multe personaje, machiaje, peruci și schimbări de costume. „Eu niciodată n-am considerat că un spectacol este greu. Mie-mi place ceea ce fac. Nu e o muncă monotonă pentru că de fiecare dată faci altceva. Nu te plictisești”, mărturisește Cristina.

Cristina își amintește o pățanie de la începuturile ei în teatru: „Când am venit, printre altele mi s-a arătat și borcanul cu sânge artificial. Eu pe atunci știam că e doar lichid. Într-o zi, găsesc o cutiuță cu o pudră rozalie și zic uau, ce fard mișto! Bag degetele și-mi pun pe un obraz ca să văd cum arată. Fain! După ceva vreme, îmi ating obrazul cu degetele umede și ce să vezi? Mă pomenesc cu niște dâre roșii, ca de sânge, pe față… A fost primul meu contact cu sângele-pudră”, spune râzând Cristina.

Investițiile în trusele de machiaj ajung la câteva mii de lei pe stagiune. Fiecare actriță are trusa ei, nu se machiază toți actorii cu aceleași pensule sau bureți.

„Stresul nu poate lipsi din meserie”

În ceea ce privește aptitudinile unei machieuze bune, Cristina consideră că atenția la detalii și ochiul critic sunt printre cele mai importante. „Lunar avem și 20 de reprezentații. Vă dați seama că trebuie să țin minte exact ce machiaj trebuie să aplic de fiecare dată unui personaj sau ce peruci să pregătesc”.

Munca Cristinei la o premieră începe diferit, în funcție de regizor sau scenograf. „La unele premiere, încă din prima zi primesc toate informațiile. La altele, se întâmplă să știu ce trebuie să fac cu câteva zile înainte de debut. Depinde de regizor…”

Bineînțeles, stresul nu poate lipsi din meserie. „Cel mai stresant moment pentru mine a fost când Clujul a găzduit UNITER-ul. A trebuit s-o machiez pe Maia Morgenstern și pe Mariana Mihuț. M-au trecut toate transpirațiile…”, spune Cristina.

Am întrebat-o care este spectacolul ei preferat: „La răscruce de vânturi… plângeam în culise când Heathcliff își spunea monologul. Este un spectacol extraordinar, sensibil, cu un joc actoricesc de excepție. Dintre spectacolele recente îmi place foarte mult Nu mai ține linia ocupată, un spectacol-manifest, social…

Nu s-a desprins de tot de meseria de bază, piscicultura. Încă mai merge la pescuit, nu atât pentru pește, cât pentru peisaje. „Mă liniștește pescuitul foarte tare. Ador susurul apei și să stau să nu fac nimic în mijlocul naturii”, spune Cristina.

Munca nu e muncă pentru Cristina, e pasiune. Și asta se vede în tot ceea ce face. Pentru că teatrul e lumea ei  și „lumea însăşi este un teatru imens”, după cum spunea actorul Emil Botta.