EVENIMENT
FOTO. Motocicliștii clujeni, față în față cu polițiștii. ”Nu este o vânătoare a motocicliștilor”, spun oamenii legii
Motocicliștii clujeni și polițiștii de la Biroul Rutier Cluj-Napoca s-au întâlnit la acțiunea ”O cafea cu un polițist” lansată de IPJ Cluj în care s-au dezbătut subiecte legate de siguranța motocicliștilor, abaterile săvârșite de aceștia sau de către șoferii aflați în trafic. De asemenea, s-a discutat și despre trusa medicală, triunghiurile reflectorizante și stingătorul de incendiu, subiectul cel mai fierbinte pentru motocicliști.
”Cu această ocazie am discutat despre situațiile care ne cauzează nouă probleme în trafic precum și despre situațiile care ne fac mai puțină cinste ca și comunitate.
Prima parte o știm și o simțim pe pielea noastră cu toții așadar mai jos mă voi referi la situațiile din ograda noastră și mai exact la problemele care ne fac mai puțină cinste că și comunitate.
Aceste situații sunt puține în raport cu numărul total de membri, dar multe în raport cu orele de liniște.
Pentru că sunt foarte evidente/sonore/vizibile/deranjante, aceste situații de deranjare a liniștii publice, în percepția publică, pun o pată gri pe întreagă comunitate moto.
Astfel se ajunge la reclamații 112 pentru deranjarea liniștii publice pe principalele bulevarde iar cei responsabili cu menținerea ordinii publice, sunt obligați să ia măsuri prin mijloacele de care dispun, iar de aici până la a trege mai mulți consecințele pe “nedrept”, este un pas foarte mic.
Am explicat că nu am fost și nu suntem de acord cu sancționarea motocicliștilor pentru lipsa de stingator/ triunghi/ trusa/ vestă/etc și dorim că eventualele sancțiuni pentru perturbarea liniștii publice să fie îndreptate doar către cei care aleg să facă asta, NU și către ceilalți participanți de bună credință.
Acțiuni teribiliste
Pe de altă parte, suntem conștienți că pe termen lung, probabil, cu toții vom trage ponoasele unor acțiuni teribiliste desfășurate în interiorul orașului..
Practic, sancțiunile și limitările se impun în urmă unor probleme care nu pot fi rezolvate altfel. De exemplu, încă putem să parcăm liniștiți la KM0 al municipiului, chiar pe trotuar, la Clopot sau în Piața Unirii.
Deși parcarea unui autovehicul în aceste zone este discutabilă, în lipsa unor reclamații/deranjari în zona, nu s-au luat măsuri de amendare colectivă și parcăm în continuare.
Dar dacă am continuă să turam motoarele în aceste parcări, sau am fi atât de mulți încât am obstrucționa treceri și am deranja, oare ne-am trezi cu limitări și restricții în defavoarea tuturor?
Tobe zgomotoase
La fel se întâmplă și pe străzi. Oricum numărul de posesori de categorie A1, A2, A este în continuă și exponențială creștere, așadar depinde și de noi cum ne facem planurile cu viitorul nostru pe termen lung.
Și eu am deranjat probabil în trecut cu tobele mele, deși chiar dacă aveam o tobă zgomotoasă pe un motor, nu îl turam aiurea în oraș și mergeam în trepte superioare astfel încât zgomotul să fie redus.
Iar acum 10 ani eram mult mai puțini cu motociclete în oraș față de acum. Aș spune “cantitate neglijabilă” pe lângă câți suntem acum: peste 6.000 de vehicule pe două roți, înmatriculate la nivel de județ.
Ce au cerut polițiștilor?
Cam asta a fost despre ograda noastră… în rest, le-am cerut și noi multe polițiștilor, printre care: să sancționeze în continuare de îndată șoferii care ne pun în pericol prin tastarea mesajelor în mers, să sancționeze pietonii care sar brusc dintre mașini prin locuri nepermise, să sancționeze administratorul drumului pentru situațiile de lucrări nesemnalizate pe carosabil, etc.
De asemenea, reprezentanții prezenți ai poliției, ne-au asigurat că în acest moment nu se desfășoară o “vânătoare” organizată a motocicliștilor “fără stingator”, dar ne îndeamnă la respectarea legislației, inclusiv la respectarea limitărilor de viteză și reducerea la minim a zgomotului produs în zonele de locuințe.
Dacă problemele cu zgomotul nu se vor liniști puțin în viitor, probabil serviciul rutier va folosi pentru început un sonometru… Dar depinde mult de cum ne gestionăm între noi și ce ne dorim pe viitor…ce le transmitem noilor motociclisti
Așadar primim respect – oferim respect ! Oferim respect – primim respect ! Respectul cetățenilor către noi, îl vom resimți în trafic, la fel și antipatia.
Depinde de noi ce semănăm și ce culegem”, au spus motocicliștii.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






