FOTO/ Misterul căciulii dacice la Atelierul de istorie din Cluj. Poate fi comandată online

Ana Maria Gruia este muzeograf la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca dar și medievist ca specializare și traducător. A îmbinat aceste pasiuni și a creat împreună cu familia sa Atelierul de istorie.

Povestește că nu și-a propus în mod special să înceapă o afacere ci totul a pornit de la arheologia experimentală și a ajuns la timpurile dacilor. La acest capitol ceea ce a făcut-o curioasă a fost vestimentația dacilor. Își aduce aminte, amuzată, prin câte variante a trecut până să confecționeze cea mai complexă piesă – căciula dacică.

Teoriile istorice că dacii sunt strămoșii românilor contribuie la memoria noastră națională și stârnesc interes și atunci când vine vorba de obiecte artizanale.

Atelierul de istorie este un business construit pe curiozități istorice și introduce în viețile celor pasionați de astfel de povești articole vestimentare inspirate din viața dacilor, romanilor și chiar a vikingilor.

Ce material se folosește

,,Am început să citim ce se știe, iar cel mai greu este să îți dai seama cum să faci hainele și cum să te lupți cu sabia respectivă.

Elementul cel mai greu de realizat și de reprodus a fost căciula dacică. Este un chin infernal, nu este deloc simplu să faci moțul. Am încercat zeci de variante, ne-am distrus mâinile, ne-am înțepat buricele degetelor.

Îmi amintesc de această perioadă de experimentare că discutam că ba pe Columna lui Traian căciula este mai în spate, dar din ce material era? Este din lână întoarsă? Dacă este din piele? Dar, până la urmă, am ajuns la varianta cu stofă de lână, pe atunci lână puteau să aibă, așadar este relativ rezonabil. Astfel am ajuns la o formă de vârf”, spune muzeograful clujean.

Lupul dacic stârnește cel mai mult interes

Elementele speciale ale căciulii dacice sunt bentița și lupul dacic pe care le-a adăugat ca povestea să capete mai mult contur.

,,Bentița nu este veritabilă, pe nici o columnă sau sursă nu există decorul cu lupul și modelele de pe bentiță. Toate sunt simple și nu se știe nici ce culoare aveau. Este un interes deosebit pentru daci și atunci am început să adăugăm lupul și bentița.

Așadar, la gradul de acuratețe istorică, treaba asta este undeva între. M-am împotrivit ideii de decoruri tradiționale românești tocmai fiind că nu cred că există o continuitate de la țăran până la daci. De la daci până astăzi suntem amestecați cu zece mii de populații și nu cred că poți să identifici o continuitate pe milenii, este o metodă istorică incorectă.

Sunt și cei care fac astfel de căciuli cu bentițe cu cruci, bentițe care sunt pentru hainele preoțești și este absurd. Dacii au trăit înainte de creștinism. Este un anacronism pentru mine”, mai spune Ana-Maria Gruia.

Moțul căciulii dacice rămâne un mister

Ceea ce face aceste căciuli să fie interesante este forma și vârful fesului fiind orientat spre față ca o creastă, dar motivul pentru care dacii își aranjau fesul în felul acesta este necunoscut. Ana Maria Gruia păstrează misterul despre confecționarea acelui moț.

,,De ce este moțul în față? Nimeni nu știe. Este o întreagă poveste. Mai multe populații purtau genul ăsta de căciuli, termenul general este de căciulă frigiană. Așadar, este o căciulă orientală, cea frigiană este mai înaltă și are un material mai tare.

Cea dacică este mai mică și mai lipită de cap. O formă aproape identică este căciula din Revoluția Franceză de eliberare care este roșie. Și românii au căciulă cu moț roșie pentru sclavi la eliberare. Așadar, este o variantă dintr-o tradiție de căciuli cu moț. Cum le facem? Secret.

După ce ne-am prins toate degetele nu spunem. Acum le putem face după orice fel de circumferința a capului, dar nu dezvăluim rețeta”, explică Ana-Maria.

Jocurile romane se aseamănă cu jocurile copilăriei noastre

La Atelierul de istorie au mare căutare și jocurile romane. Regulile acestora sunt similare jocurilor de strategie sau noroc.

,,Romanii, după cum știm, și scriau și găsești obiectele și ai și scrise regulile de joc. Dacă ai jucat moară sau țințar cu boabe de fasole pe hârtie e același joc. Par mai complicate, dar sunt combinații de strategie cu noroc, un fel de X și O cu șah. Așadar, jocuri universale s-au jucat timp de secole pe spații vaste”, precizează Ana-Maria Gruia.

Cum ne raportăm la teoriile conspiraționiste despre poporul geto-dac?

Pentru cei prea pasionați și naționaliști, istoria dacilor se extinde dincolo de cele scrise, de aici și termenul de dacopat. I-am cerut opinia Anei Maria Gruia cum tratăm astfel de teorii.

,,Mă bucur că există interes față de antichitate și istorie în general și față de daci în particular, dar m-aș bucura să fie o abordare mai științifică. Partea de care îmi pare rău, este că la interesul față de daci se adaugă mult naționalism și multă necunoaștere.

Adevărat că este loc, istoria dacilor este parțial necunoscută, dar de acolo până la teoria conspirației, să crezi absolut orice, este un pas mare pentru istorie. Aș vrea să acceptăm ceea ce știm și ce nu știm și nu vom ști niciodată despre daci. Cu siguranță istoricii se zbârlesc la specie, personal m-aș bucura să existe un numitor comun sau să se poată discuta mai ușor.

Dar sunt două părți deja destul de înrăite. M-aș bucura să îi lege, să îi unească aceste căciuli ale noastre, ar fi o trecere între popoare în simțiri”, spune Ana-Maria.

,,Un popor cu cât o duce mai rău actual, cu atât tinde să își idealizeze trecutul”

Un posibil motiv al teoriilor conspiraționiste este cel al unor confirmări a unui ego, o idealizare a trecutului ce contribuie la identitatea națională.

,,În zona asta de necunoscut lumea, din păcate, tinde să își pună toate frustrările și toate neputințele actuale, un popor cu cât o duce mai rău actual, cu atât tinde să își idealizeze trecutul.

Iar zona noastră de trecut cu potențial de bravură și de cucerire este asta și de aceea acolo intră aceste argumente că dacii sunt cei mai tari și cei mai vechi, japonezii sunt urmașii dacilor, am colonizat mapamondul, am făcut tunele în Subcarpați, am inventat fibra optică – chestii din astea. Dar înțeleg de ce, nu înțeleg cum, dar înțeleg de ce.

Cumva sunt singurii specifici, ne putem mândri. Și romanii au fost curajoși și grozavi, dar cum toată Europa are strămoșii romani nu mai este deloc amuzant, nu este unic”, a adăugat Ana-Maria.

Căciulile dacice sunt căutate la sărbători naționale

Persoanele care merg la sărbători naționale caută astfel de obiecte sau cei îndrăzneți în ceea ce privește combinațiile fashion. Pot purta căciula dacică, pandantivul cu moneda dacică cu articole vestimentare contemporane.

,,Din câte am văzut, clienții noștri au un profil anume și merg pe fantezia că țăranii noștri sunt daci și vor merge la sărbători naționale și așa mai departe. Când a fost Centenarul la Alba Iulia a fost anul nostru de vis, am muncit o grămadă.

Tarabostes, bărbații poartă căciula, dar nu cred că e un element trendy neapărat, deși se poate face. Căciulă dacică este polivalentă și o poți combina în multe feluri. Mai cumpără cei care merg la cetăți sau își fac nunta sau botezul în hainele astea”, povestește Ana-Maria.

Afacere de familie

Atelierul de istorie este în casa familiei Gruia, iar comenzile și articolele pot fi văzute pe site sau pagina de Facebook.

Pe lângă căciuli dacice,  se pot găsi și accesorii inspirate de la celți, vikingi sau romani și chiar și obiecte din marochinărie – portmonee din piele, replici bijuterii, tablouri lupul dacic etc.

,,Livrăm în țară și vindem mult și în străinătate la diaspora și chiar și pentru clase de profesori care voiau să le arate elevilor. Comenzile depind de sezon, vara nu cumpără nimeni, iarna suntem disperați. Suntem afacere de familie și nu știu dacă putem crește.

Totul este hand-made, am putea să ne cumpăram mașini de cusut, dar mi se pare că nu mai este istoric. Îmi doresc un atelier cu de toate, de fapt nu, vreau un «căsoi» în care să fie o parte cu o bibliotecă cu istorie, o parte să fie de artă și o parte să-mi fie atelierul. Da, vrem, visăm la un atelier vizitabil cu magazin în față, dar nu avem bani, doar visăm”, încheie, amuzată, Ana Maria Gruia.

Dana Coțovanu