Connect with us

EVENIMENT

FOTO/ Lights in the Park – Luna și Planeta Marte, suspendate în parcurile IULIUS

Publicat


IULIUS și Festivalul de lumină Lights On prezintă simultan, o premieră națională, instalațiile artistului britanic Luke Jerram, sub egida Lights in the Park, în perioada 19 – 28 martie 2021. Instalațiile-eveniment Marte, aflată pentru prima oară în România, și Museum of the Moon vor fi expuse concomitent în parcurile de la Iulius Mall Cluj-Napoca, respectiv Palas Iași.

Este o inițiativă menită să aducă optimism și entuziasm vizitatorilor, cărora le lipsesc evenimentele, arta, culoarea și spectaculozitatea experiențelor de dinaintea pandemiei.

Compania IULIUS aduce „luna de pe cer” și Planeta Roșie în parcurile sale din Iași și Cluj-Napoca, într-un eveniment „astronomic”, organizat în parteneriat cu Festivalul de lumină Lights ON.

În perioada 19 – 28 martie 2021, pentru prima dată în România, în Iulius Parc din Cluj-Napoca va fi expusă „Marte”, cea de-a treia instalație creată de artistul britanic Luke Jerram în seria sa dedicată corpurilor cerești. Cu un diametru de 7 metri și realizată la o scară la 1:1 milion, fiecărui centimetru de pe machetă îi corespunde o distanță de 10 kilometri de pe Planeta Roșie.

Muzeul Lunii la Iași

Simultan, în parcul din ansamblul Palas Iași va fi expusă instalația „Museum of the Moon”, cea care a cucerit până acum peste 3 milioane de spectatori din cele 25 de țări în care a fost prezentată, prin dimensiunile, simbolistica și reprezentarea realistă.

Macheta măsoară 7 metri în diametru și corespunde unei scări de 1:500.000, ceea ce înseamnă că fiecare centimetru corespunde în realitate unei distanțe de 5 kilometri pe Lună. În realizarea instalației au fost folosite imagini furnizate de sateliții orbitali NASA.

„Mă bucură foarte mult că ducem colaborarea începută în 2018 cu Lights On România mai departe și că publicul român va avea o ocazie unică de a vedea cele două instalații expuse în același timp în două orașe mari ale țării. Am fost mereu fascinat de corpurile cerești, care ne înconjoară, și cred că și publicul din România va înțelege de ce, după ce va vedea instalațiile”, spune Luke Jerram, creatorul instalațiilor.

Acces gratuit

Publicul va avea acces gratuit la eveniment, instalațiile fiind expuse permanent. Pentru că sunt amplasate în aer liber, în parcuri ce oferă spații generoase, sunt asigurate toate condițiile pentru siguranța participanților și păstrarea distanțării fizice.

 „Ne-am obișnuit publicul cu evenimente spectaculoase și inedite, care să îi scoată din rutina cotidiană și să le ofere emoții, curiozitate, uimire. Este o perioadă atipică, cu provocări, însă credem că este nevoie de proiecte care să le aducă oamenilor doza de bucurie, iar Lights in the Park este o astfel de inițiativă. Sperăm ca publicul din proiectele IULIUS, pe care îl cunoaștem cu entuziasm și deschidere spre nou și artă, să accepte invitația în călătoria printre corpurile cerești pe care o propunem simultan în două dintre parcurile IULIUS, spații verzi care s-au înrădăcinat în inimile comunităților inclusiv prin numeroasele evenimente găzduite”, a declarat Ovidiu Galan, Head Of Marketing IULIUS.

 Muzeul Lunii

„Ne bucurăm să putem expune unele dintre cele mai apreciate instalații de lumină de la nivel global, mai ales că publicul român a fost mereu fascinat de Museum of the Moon, ori de câte ori a fost expusă aici. Cele două expoziții organizate împreună cu partenerii de la Iulius Group întăresc scopul nostru de a transforma spații familiare sau mai puțin familiare în incinte expoziționale unice, inspirând și educând publicul larg” – Andi Daiszler, fondatorul festivalului Lights On.

Despre Luke Jerram:

 Luke Jerram e un artist multidisciplinar din Bristol, Marea Britanie. Creațiile sale includ sculpturi, instalații și proiecte artistice live. Cariera sa de peste 20 de ani l-a dus peste tot în lume, având proiecte pe aproape toate continentele și expunând în cele mai mari centre urbane ale planetei. În 2019 a fost numit Fellow al Royal Astronomical Society din Marea Britanie, pentru contribuțiile aduse domeniului și promovării acestuia.

 Despre IULIUS:

 Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 20 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.

Proiectele IULIUS au schimbat percepția asupra stilului de viață, au redefinit și revitalizat centrele urbane și s-au integrat în comunitate, oferind experiențe de timp liber captivante. Prin formatul lor și conceptele de lifestyle, sunt spații vibrante, care definesc poli de atracție urbană, inclusiv din punct de vedere socio-cultural, fiind vizitate anual de peste 68 de milioane de persoane.

În portofoliul IULIUS sunt 300.000 mp de retail, prin proiectele mixed-use de regenerare urbană Palas Iași și Iulius Town Timișoara și prin rețeaua națională Iulius Mall din Cluj-Napoca, Iași și Suceava. Pe segmentul office, IULIUS a dezvoltat brandul național United Business Center, cu 13 clădiri de birouri premium și o suprafață totală de 152.000 mp, în care își au sediul peste 60 de companii, cu mai mult de 15.000 de angajați.

Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, care transcend rolul lor funcțional și se armonizează indentității comunităților din care fac parte. Sunt singurele proiecte care integrează grădini ample, aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni.

Despre Lights On:

Lights On este un festival de instalații de lumină lansat de Asociația Daisler la Cluj-Napoca în 2018. Evenimentul a reușit rapid să-și atragă fani din toate rândurile pentru că promovează o nouă nișă a artelor vizuale în spații publice, activări urbane dintre cele mai inedite, dar și colaborări fascinante cros-sectoare.

Între 27 noiembrie și 6 decembrie 2020, cea de-a treia ediție a Lights On a fost organizată la Cluj-Napoca, fiind unul dintre puținele evenimente la nivel european care au fost organizate cu măsuri de siguranță.

Lights On face parte din rețeaua ILO (International Lights festival Organisation), fiind înfrățit cu evenimente majore de la nivel internațional precum festivalurile de lumină Canary Wharf Winter Lights sau Glow Eindhoven, dar și Fete des Lumiere, cel mai mare festival de lumină al lumii.

Lights On este organizat și creat de Asociația Daisler din Cluj-Napoca, o organizație non-profit care are ca scop facilitarea proceselor de activare, reactivare și transformare urbană prin inițiative cultural-creative inedite.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Rezultate parțiale. Călin Georgescu conduce la Cluj în preferințele alegătorilor

Publicat

De

Călin Georgescu

Conform datelor centralizate până la ora 22.00 de Autoritatea Electorală Permanentă, Călin Georgescu a obținut cele mai multe voturi dintre candidații la alegerile prezidențiale în județul Cluj.

La nivel național, Georgescu se află pe locul 3 în preferințele electoratului, după Marcel Ciolacu și Elena Lasconi.

Rezultate parțiale. Călin Georgescu conduce la Cluj în preferințele alegătorilor

Astfel, Călin Georgescu este creditat cu aproape 20% din voturi și este urmat de Marcel Ciolacu (PSD) cu 17%.

Urmează George Simion (AUR) cu aproape 16%. Nicolae Ciucă, PNL, este creditat cu aproape 15% din voturi și Elena Lasconi cu aproape 13%.

Foto: Facebook

 

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Aplauze la PSD Cluj la exit-poll-urile după închiderea urnelor. Marcel Ciolacu este pe primul loc și intră în turul 2

Publicat

De

psd

Exit-poll-urile la închiderea urnelor au adus ropote de aplauze, duminică seara, la sediul PSD Cluj, în condițiile în care candidatul social-democrat Marcel Ciolacu s-a clasat pe primul loc cu 25%.

Social-democrații clujeni s-au adunat, duminică seara, la sediul filialei județene pentru a urmări la ora 21 exit-poll-urilor după închiderea secțiilor de votare.

Cum toate datele caselor de sondare l-au dat pe candidatul PSD, Marcel Ciolacu, pe primul loc, cu circa 25%, și virtual finalist, membrii social-democrați au început să aplaude bucuroși, comentând și surpriza cauzată de independentul Călin Georgescu, clasat pe locul 3, dar și faptul că Elena Lasconi de la USR s-a clasat pe locul 2.

”Ne așteptam să intrăm în turul 2”

Prim-vicepreședintele PSD Cluj, Remus Lăpușan, a declarat că ocuparea de către Marcel Ciolacu a primului loc în exit-poll-uri a fost ceva firesc.

”Am fost convins că românii vor alege calea sigură pentru România, ne așteptam să intrăm în turul 2 și credem că este important că românii au ieșit la vot, fiind un semnal important. Dreptul de a vota este un drept fundamental pe care trebuie să îl exercităm cu toții, fiind o lecție de democrație.

Mă bucur că românii au ieșit în număr atât de mare la vot. Sunt convins că vom face tot ce este posibil să explicăm programul lui Marcel Ciolacu, un program coerent legat de ceea ce înseamnă investiții, sănătate, educație, creșterea veniturilor și a nivelului de trai, față de programele altor candidați, care sunt doar sloganuri de campanie.

Sunt convins că vom reuși în următoarele două săptămâni să convingem mulți dintre votanții altor candidați că programul lui Marcel Ciolacu este cel mai bun și să câștigăm pe 8 decembrie, iar candidatul PSD să devină președintele României”, a spus Lăpușan.

Acesta a precizat că social-democrații nu au emoții pentru turul 2 și că tot ce au de făcut este să explice alegătorilor de ce Marcel Ciolacu este cea mai bună alegere.

Mulțumiri pentru români

Secretarul executiv al PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a mulțumit tuturor românilor, tuturor clujenilor ”care au votat pentru Marcel Ciolacu, care au înțeles că PSD reprezintă garanția stabilității, a dezvoltării și a unei vieți mai bune pentru fiecare cetățean”.

”Rezultatul obținut astăzi este dovada că munca, respectul și seriozitatea sunt apreciate de oamenii care își doresc o Românie unită și prosperă.

Este un angajament ferm din partea noastră, a PSD, să continuăm să punem pe primul loc oameni, să investim în sănătate, educație și infrastructură și să construim o Românie puternică.
Împreună, dăm un nou sens solidarității și echitatii sociale.
Am certitudinea ca pe 8 decembrie vom fi toți împreună, alături de Marcel Ciolacu, pe calea sigură pentru România”, a spus Cordoș.

Citește mai departe

EVENIMENT

Elena Lasconi, USR: Speranţa este vie în România

Publicat

De

Elena Lasconi

Elena Lasconi, președinta USR, ar putea intra în turul doi al alegerilor prezidențiale.

Potrivit exit poll-urilor, Elena Lasconi a fost votată de 18% dintre români și ar putea intra în luptă cu Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte. Totuși lupta între Elena Lasconi și independentul Călin Georgescu, care este pe locul trei, este strânsă.Georgescu a fost creditat cu 16% din voturi.

Elena Lasconi, USR: Speranţa este vie în România

“Românii au arătat că nu doresc acest Guvern PSD – PNL. Votul de astăzi este practic o moţiune de cenzură. 75% dintre români au votat altfel, nu cu PSD.

Urmează alegeri parlamentare. Avem nevoie de un Guvern care să reformeze România. Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forţele de dreapta şi toate forţele democratice din această ţară pentru a ne pregăti pentru o majoritate parlamentară”, a declarat Lasconi, la sediul USR, conform Agerpres.

“Nu vreau să mă bucur prematur”

Elena Lasconi a subliniat că nu doreşte să se bucure “prematur” de rezultatele indicate de exit-pollurile la alegerile prezidenţiale şi i-a îndemnat pe delegaţii din secţiile de votare să fie foarte atenţi la procesul de numărare a voturilor.

“Scorul după cum vedeţi e foarte strâns. Mare atenţie în toate secţiile de votare, la fiecare buletin de vot”, a spus lidera USR.

Lasconi le-a mulţumit tuturor românilor care au ieşit la vot, precum şi tuturor celor care i-au susţinut campania.

Totodată, ea le-a mulţumit lui Ludovic Orban, precum şi Partidului Forţa Dreptei, PMP şi REPER.

“Speranţa este vie în România. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au votat şi le transmit că pentru mine fiecare vot e o responsabilitate”, a mai spus Elena Lasconi.

Foto: Facebook

Citește mai departe

EVENIMENT

Marcel Ciolacu, PSD: Votul românilor a fost unul pentru echilibru şi stabilitate

Publicat

De

Marcel Ciolacu

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la Preșidenția României a obținut duminică, în primul tur de scrutin, cele mai multe voturi, potrivit exit poll-rilor.

Acesta este creditat cu 25% din voturile exprimate în țară.

Marcel Ciolacu, PSD: Votul românilor a fost unul pentru echilibru şi stabilitate

Votul românilor a fost pentru echilibru şi stabilitate, precum şi pentru lucrurile care contează, a declarat, duminică, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Marcel Ciolacu.

“Le mulţumesc tuturor românilor care au ieşit astăzi la vot. A fost un semnal clar că democraţia în România este puternică şi mă bucur că votul s-a desfăşurat fără incidente majore, mai ales că în acest moment sunt şi prim-ministru al României. (…) Votul lor a fost un vot pozitiv pentru echilibru şi stabilitate, pentru lucruri care contează”, a afirmat Ciolacu, conform Agerpres.

Potrivit acestuia, un lucru este extrem de clar: “în spatele rezultatelor obţinute de fiecare dintre candidaţi sunt românii, indiferent de opţiunea lor politică”.

Foto: Facebook

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax