Connect with us

EVENIMENT

FOTO/ Jurnal de călătorie – Muntenegru și Croația

Publicat


Muntenegru reprezintă una dintre cele mai interesante destinații estivale ale Mării Adriatice. Deși populația din Muntenegru este mai redusă decât cea a orașului Cluj-Napoca, infrastructura rutieră este bine pusă la punct.

Drumul

Din Cluj-Napoca până în Muntenegru aveți opțiunea de a merge pe drumul din Serbia care este foarte întortocheat, cu multe restricții de viteză. Astfel, veți trece prin Canionul Tara, al doilea cel mai mare din lume după celebrul Grand Canion din SUA. Va trebui să luați în considerare să petreceți o noapte în Serbia, întrucât drumul este foarte lung și obositor.

Citește și Reguli de călătorie: 24 de țări din Europa au restricții pentru români. Carantină, la întoarcerea în țară din alte 41 de state

Cea de-a doua opțiune constă în a merge prin Ungaria și Croația, costul va fi mai ridicat, dar veți parcurge majoritatea drumului pe autostradă.

Canionul Tara

Cazarea

Prețurile de cazare variază în funcție de stațiunea pe care o alegeți. Budva și Kotor sunt printre cele mai bine cotate de pe litoralul muntenegrean.

Prețul închirierii unui apartament cu două dormitoare pe durata a șapte nopți în Herceg Novi a fost de aproximativ 350 de euro, cu tot cu taxele de stațiune, în vara anului 2017.

Budva, Muntenegru

Herceg Novi și frumusețile sale

Herceg Novi este situată chiar la granița cu Croația și a fost destinația estivală preferată a burgheziei din Viena în secolul al XIX-lea. Localitatea este plină de istorie, fiind ocupată de turci, spanioli, venețieni, ruși sau chiar de trupele lui Napoleon Bonaparte. Din 1814 până în 1918, teritoriul a făcut parte din Imperiul Habsburgic și, începând cu 1867, din Austro-Ungaria.

Vechea cetate din Herceg Novi, Muntenegru

Pasionații de istorie vor putea descoperi o catedrală a cărei fundație datează din secolul al XI-lea. Locașul de cult capătă un aer de poveste în timpul serii, fiind momentul ideal de a-l vizita. Crucea Sfântului Sava reprezintă una dintre relicvele pe care le puteți descoperi în mănăstire. Aceasta este din cristal și este decorată cu aur, argint și patru rubine. Sfântul Sava este considerat protectorul sârbilor.

Mănăstirea Savini din Herceg Novi, Muntenegru

Un loc ideal pentru fotografii este turnul cu ceas din stațiune, fiind un vechi simbol al orașului, ridicat în anul 1850. În zonă găsiți foarte multe cafenele, restaurante, dar și diferite buticuri cu suveniruri.

Turnul cu ceas din Herceg Novi

Biserica Arhanghelului Mihail reprezintă un locaș de cult spectaculos, prezentând o combinație de stiluri arhitectonice bizantin, romanic, gotic si islamic. Lăcașul de cult a fost ridicat pe locul unei alte biserici mai vechi distrusă de turci, în cinstea lui Herceg Stjepan, un fost rege bosniac care a dat numele orasului și regiunii Hertegovina, conform portalturism.com.

Biserica Arhanghelului Mihail

Nu în ultimul rând, panorama golfului din fortul spaniol este impresionantă. Fortăreața datează de la mijlocul secolului al XVI-lea, iar accesul este gratuit. Cu siguranță, merită să urcați 20 de minute pentru a vedea orașul de sus!

Panorama orașului Herceg Novi

Clubul de scufundări „Peoples” vă oferă oportunitatea de a descoperi insula Mamula care se află la aproximativ 6,3 kilometri de malul stațiunii. Distracția a costat 50 de euro, dar experiența de a descoperi pe viu vegetația acvatică a meritat toți banii!

Dacă nu vă surâde ideea scufundărilor, puteți alege să vizitați insula printr-un tur cu barca organizat de diferitele companii turistice din stațiune. De asemenea, puteți închiria o barcă numai pentru dumneavoastră, dacă sunteți mai îndrăzneți.

Insula Mamula (sursa foto- tripadvisor.com)

Insula poartă numele generalului Lazarus von Mamula, deoarece el a fost cel care a decis să construiască un fort pentru a nu-i lăsa pe inamici să atace Imperiul Habsburgic, în anul 1853.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, între 30 septembrie 1942- 14 septembrie 1943, trupele dictatorului fascist Benito Mussolini au folosit insula drept lagăr de concentrare. 2300 de persoane au fost închise, în timp ce 130 și-au pierdut viața.

În 2016, decizia guvernului muntenegrean de a concesiona insula pentru 49 de ani dezvoltatorului Orascom a cauzat valuri în presa internațională. Acesta își propune să transforme insula într-un complex cu restaurante, plaje și discoteci. Investiția s-ar ridica la 16, 3 milioane de dolari.

Dubrovnik, perla coastei Dalmate

Dubrovnik este unul dintre cele mai emblematice orașe ale Croației, având o istorie îndelungată. De-a lungul Evului Mediu, cetatea Ragusa a cunoscut o perioadă înfloritoare între secolele al-XV-lea și al-XV-lea, din moment ce nu a fost cucerită de Imperiul Otoman din cauza zidurilor impenetrabile, înalte de 25 de metri.

În prezent, turiștii se pot urca pe ele pentru a admira frumusețea locației. Trebuie să vă înarmați cu răbdare pentru că durează câteva ore până înconjurați toată cetatea!

Pe de altă parte, puteți achiziționa un bilet prin care veți avea oportunitatea de a vizita muzeele din cetate, de la Muzeul de Arheologie până la Palatul Rectorului, reședința conducătorului cetății Ragusa, care datează din 1463.

Interiorul cetății Dubrovnik

Portul cetății Dubrovnik

 

Interior venețian

 

 

 

Cetatea Dubrovnik

 

 

Bombardamentele orașului Dubrovnik

Toamna anului 1991 a adus cu sine războiul civil, iar trupele sârbe au asediat orașul timp de 80 de zile. Mulți rezidenți au plecat din oraș pentru a-și salva viețile. Luptele s-au finalizat la data de 31 mai 1992, în timp ce numeroase clădiri istorice au fost afectate de bombardamente. Nu mai puțin de șapte palate în stil baroc au fost distruse, iar numeroase muzee au fost jefuite.

Ruinele bombardamentelor

Mașini distruse în Dubrovnik

 

 

 

 

 

 

 

                                                                  Citește și

FOTO / VIDEO. Jurnal de călătorie: Sudul Italiei – de evitat sau de vizitat?

 

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate