EDUCATIE
FOTO. Jucătorii CFR Cluj, întâlnire cu micuții Așezământului „Sfântul Onufrie”. Proiect de Service Learning la o facultate a UBB
În cadrul departamentului de Comunicare și Relații Publice a Facultății de Științe Politice, Adminsitrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB Cluj-Napoca, se întâmplă lucruri dintre cele mai frumoase, așa cum ar trebui, de altfel, să se întâmple în fiecare facultate.
”Aici, teoria se îmbină cu practica într-o manieră aparte, încă din primul an de studiu, prilej cu care studenții se familiarizează de la bun început cu activitățile pe care se presupune că le vor desfășura la finalizarea studiilor.
Un exemplu în acest sens sunt proiectele de Service Learning, în cadrul disciplinei de „Comunicare interpersonală”, acolo unde aflăm, de fapt, că Psihologia socială este pilonul interacțiunii noastre, atât în viața de zi cu zi, de la cele mai banale interacțiuni și până la cele mai diverse contexte socio-umane”, spus studenta Andreea Ciutacu – Coța.
Potrivit acesteia, având în vedere complexitatea acestei discipline, proiectele de Service Learning (SL) sunt mai mult decât o temă care se întinde pe durata unui semestru, pentru că atunci când îți desfășori activitățile zilnice în aceeași comunitate de o perioadă îndelungată, ai putea aluneca cu ușurință pe panta rutinei, și astfel ai putea crede că acea comunitate ar putea fi una lipsită de probleme, cu atât mai mult cu cât acestea nu te implică ori afectează în mod direct.
Drept urmare, proiectele de SL reprezintă o bună oportunitate de a observa și de a realiza o radiografie complexă și obiectivă atât a comunității de apartenență, cât și a realității acesteia.
Astfel, se conturează un bun prilej de a interveni într-o manieră reală în înlăturarea ori diminuarea problemelor descoperite”, a spus aceasta.
Combaterea abandonului școlar
Studenta a precizat că, în ceea ce privește echipa din care face parte, a optat pentru o temă considerată nu doar frumoasă, ci și extrem de benefică.
”Astfel, în urma unei astfel de observații atente, directe asupra comunității din care facem parte, am reușit să identificăm situații pe care le considerăm oportune de a fi supuse atenției și interesului comun în viitorul apropiat, pentru moment rezonând și empatizând în profunzime cu ceea ce face și tema proiectului echipei noastre, și anume „Combaterea abandonului școlar și integrarea copiilor orfani sau din familii în curs de separare”, aflați sub egida Așezământului „Sfântul Onufrie”, Mănăstirea Tăuți.
Acesta găzduiește, în momentul de față, sub regim permanent, 20 de copii orfani și ia forma unui centru de zi pentru mai binele altor zeci de prunci, care provin din familii defavorizate (monoparentale sau nu, care se situează la limita existenței) sau în curs de separare, ambele categorii fiind de o sensibilitate și importanță aparte.
Având în vedere toate acestea, dar și gradul lor de vulnerabilitate, într-o societate atât de incertă și de nesigură precum cea de azi, am considerat potrivit să venim înaintea acestor copii dar și a altora de vârstă similară, din câteva unități școlare clujene și să le vorbim despre nevoia și importanța educației în viața noastră, despre consecințele lipsei ei, despre pantele alunecoase, printre care cea mai importantă am considerat a fi delincvența juvenilă, prezentându-le situații reale, cifre exacte și exemple concrete”, a explicat Andreea Ciutacu – Coța.
În același timp, aceasta a considerat că micuții aflați sub ocrotirea Așezământului merită ocazia de a întâlni exemple palpabile, care să îi motiveze și să îi facă să înțeleagă că prin educație, muncă și determinare, totul este posibil, atâta timp cât seriozitatea și perseverența de a face lucrurile bine sunt așezate la loc de cinste.
Întâlnire cu jucătorii CFR Cluj
”În acest sens, aceștia au avut posibilitatea de a interacționa cu jucătorii echipei de fotbal CFR Cluj, să afle direct de la ei despre cele menționate anterior, iar la final s-au putut bucura împreună, primind mingi de fotbal, semnate de aceștia, pentru ca de fiecare dată când se vor juca cu ele, să își amintească de sfaturile de viață primite.
Și pentru că orice lucru serios presupune și o pată de culoare, aducătoare de zâmbete, am reușit să le deschidem ușile celor de la NTT DATA, care le-au pus copiilor la dispoziție o sală plină cu jocuri, așa cum fiecare copil își dorește, dorindu-le să le insuflăm sentimentul de apartenență, de egalitate cu fiecare dintre noi.
Pe cale de consecință, proiectele de Service Learning nu reprezintă doar un proiect, ci o șansă pentru fiecare dintre cei implicați, beneficiari sau organizatori, de a aduna experiențe de viață, de a umple goluri și, mai ales, de a face bine”, a conchis studenta FSPAC Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






