FOTO. Iulia, mamă refugiată din Mykolaiv cu un copil, se simte la Cluj ”ca acasă”. Lucrează la un magazin din Florești

Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Iulia Efimenko a plecat în grabă din cauza războiului din Ucraina, și-a părăsit orașul în care locuia, Mykolaiv, bombardat de ruși, și a ajuns în Florești împreună cu mama, tatăl și băiețelul ei, Danil. Clujul este pentru ei, a doua casă.

”Dimineața mea de 24 februarie (ziua invaziei Rusiei – n.a.) a început la ora 5, când printr-un vis am auzit o explozie surdă și înfiorătoare. M-am gândit că nu real, <<nu se poate, nu este ceea ce credeam, sunt doar exerciții ale militarilor noștri>>.

Iulia împreună cu mama ei

Din păcate, mi s-a descărcat telefonul și nu am mai avut internet, astfel că nu am reușit să găsesc imediat nicio informație despre ceea ce se întâmplă. O jumătate de oră mai târziu, copilul meu s-a trezit, uitându-se în aplicația Viber (chat-ul școlii), a spus tocmai cuvintele de care îmi era frică încă din copilărie: <<Mamă, război!>>.

Din acel moment, în sufletul meu s-a instalat o teamă insuportabilă”, povestește Iulia.

Aceasta și-a făcut bagajul în grabă și a pus lucruri de bază în rucsac – documente, apă, medicamente și câteva haine groase.

Și-a  închis apartamentul și s-a dus la părinții ei, care locuiesc în apropiere, iar pe drum a întâlnit oameni cu valize, rucsacuri și genți mergând grăbiți, cu copii, cu animale.

”Frica mi-a umplut din ce în ce mai mult sufletul. Câteva zile a fost un fel de tăcere de gheață în oraș și în suflete. Seara, la ora 21, luminile au fost stinse în tot orașul și totul s-a scufundat în amurg, ca în filmele de groază. Toți așteptau cu răsuflarea tăiată și ascultau fiecare foșnet”, își amintește Iulia ce a trăit în acele momente.

Oraș bombardat

Apoi a început iadul și a avut loc bombardarea haotică a orașului, moartea civililor, raiduri aeriene nesfârșite, sirene urlătoare, nopți petrecute în subsoluri, rachete înfipte în asfaltul din fața casei.

”Toată această groază era de nesuportat și a trebuit să plecăm urgent pentru a salva viețile celor dragi. Dar unde? Încotro să ne îndreptăm? Am sunat o prietenă care a plecat în România și mi-a spus <<Iulia, nu-ți fie frică, du-te în România. Aici vei fi ajutată și nu vei rămâne singură. Sunt oameni foarte prietenoși aici, ei percep nenorocirea noastră ca pe a lor>>”, a mai spus refugiata.

Ajunsă la graniță, s-a întâlnit cu un voluntar, Fedor, care vorbea  ucraineană, pe care l-a întrebat dacă o poate ajuta cu o locuință.

Nu s-a mai simțit singură

”Din momentul în care am ajuns în România, nici o zi nu m-am simțit singură cu nenorocirea în care mă aflam. Am fost însoțiți peste tot, am fost ajutați peste tot, am fost primiți ca o familie. Am fost ajutați să găsim locuințe.

Mai întâi ne-am stabilit într-un sat la o familie de români, iar proprietarii casei ne-au dat o cameră.

Voluntarii au venit la noi, au adus mâncare, haine și tot ce era nevoie. Odată a venit chiar și o familie care a vrut doar să ne susțină moral și să ne vorbească, chiar să ne îmbrățișeze, și nu erau voluntari. M-au ajutat să obțin un loc de muncă la un magazin local.

Colegii de la serviciu m-au acceptat ca pe pe una de-a lor. Chiar și fără cunoștințe de limba română, nici măcar o zi nu m-am simțit străin.

Părinților mei li s-a oferit o consultație medicală la spital și am fost ajutați să ne facem acte pentru locuința temporară. De asemenea, am fost ajutați ș cu mâncare pentru sărbătoarea de Paște de către asociația Iuliei Bodea, căreia îi mulțumim pentru ajutor. Am întâlnit mulți oameni care, nu în cuvinte, ci în fapte, ne-au ajutat să facem față problemei noastre”, a mai povestit Iulia.

Mara, voluntar magician

Iulia (stânga) și Mara

Aceasta a dorit să scoată în evidență relația cu o voluntară din Cluj, despre care a spus că seamănă cu o actriță franceză și care are o inimă uriașă.

”Mara este persoană căreia i te poți adresa cu orice întrebare, problemă, cerere de ajutor 24 de ore 7 zile pe săptămână, care te va auzi și te va ajuta.

Ea trăiește acest război cu noi din ziua în care totul a început. Mara m-a ajutat să găsesc o cazare grozavă pentru familia mea, ba chiar s-a ocupat de drumul din Ucraina până în România.

Energia și dragostea acestei fete fragile sunt suficiente pentru toți cei care o cunosc. Și când familia mea a avut o întrebare despre schimbarea locuinței, am știut că nu voi rămâne fără ajutor.

O singură întâlnire, o ceașcă de cafea și o privire au fost de ajuns pentru a înțelege ce nu există o problem pe care Mara să nu o rezolve, Am început să cred în magie, pentru că a face imposibilul posibil este magie!  Mara, ți-am spus deja că ești magician!”, a afirmat refugiata din Ucraina.

Liniște sufletească

Împreună cu familia

Din 15 iunie, viața familiei sale s-a schimbat în mai bine și s-au mutat într-un apartament nou, spațios, din Florești, care, în două zile, s-a transformat într-o casă confortabilă cu covor, față de masă, masă și scaune și chiar perdele asortate.

”Datorită Marei și Dianei, eu și băiețelul mei Danil, ne-am găsit liniștea sufletească și un sentiment de <<ca acasă>>. Am fost înconjurați de o îngrijire atât de incredibilă pe care doar rudele apropiate le pot oferi. Nu mă voi sătura să mulțumesc tuturor celor care mi-au ajutat familia din primul minut, îi mulțumesc Domnului că am întâlnit oameni atât de minunați în drumul meu.

Este imposibil să uit ceea ce am trăit și prin ce am trecut, dar sentimentul de frică înfricoșătoare care mi-a copleșit sufletul și sentimentul de incertitudine, dacă tu și familia ta te vei trezi dimineața, au dispărut.

Mulțumesc oamenilor din România care nu au bănuit că, pentru sute sau chiar mii de ucraineni, au devenit o <<lumină în fereastră>> și o <<rază de speranță>>, speranță pentru o viață plină fericită”, a conchis Iulia Efimenko.

Aceasta lucrează în prezent la un magazin Mega Image din Florești, iar directorul a avut numai cuvinte de laudă la adresa sa.

*** *** *** *** *** *** *** *** ***

Юлія, мати-біженка з Миколаєва з дитиною, почувається в Клужі «як вдома». Працює в магазині у Флорешті

Юлія Єфименко поїхала поспішно через війну в Україні, залишила розбомблене росіянами місто, де жила, Миколаїв, і приїхала у Флорешти з мамою, татом і маленьким сином Данілом. Клуж для них – другий дім.

«Мій ранок 24 лютого (день вторгнення Росії – прим.) почався о 5 годині, коли уві сні я почула оглушливий і жахливий вибух. Я думала, що це нереально, «це не можливо, це не те, що я думала, це просто навчання наших військових».

На жаль, мій телефон був разряжений, і я більше не мала Інтернету, тому я не могла одразу знайти будь-яку інформацію про те, що відбувається. Через півгодини моя дитина прокинулася, заглянувши в додаток Viber (шкільний чат), сказала саме ті слова, яких я боялася з дитинства: «Мамо, війна!».

З цього моменту в моїй душі оселився нестерпний страх», – розповідає Юлія.

Вона поспіхом спакувала сумки та складала в рюкзак основні речі – документи, воду, ліки та трохи товстого одягу.

Вона зачинила свою квартиру і пішла до батьків, які живуть поруч, і по дорозі зустріла людей з валізами, рюкзаками і сумками, які поспішали, з дітьми, з тваринами.

«Страх все більше наповнював мою душу. Кілька днів у місті і в душах панувала якась крижана тиша. Увечері, о 21 годині, по всьому місту вимкнули світло і все потонуло в сутінках, як у фільмах жахів. Всі чекали, задихаючись і вслухаючись у кожен шелест», – згадує Юлія, чим жила в ті моменти.

Розбомблене місто

Потім почалося пекло і почалися безладні бомбардування міста, загибель мирних жителів, нескінченні авіанальоти, крики сирен, ночі, проведені в підвалах, вбиті в асфальт ракети перед будинком.

«Увесь цей жах був нестерпний і нам довелося терміново їхати, щоб рятувати життя наших близьких. Але де? Куди нам йти? Я зателефонувала подрузі, яка їздила до Румунії, і вона мені сказала <<Юля, не бійся, їдь до Румунії. Тут тобі допоможуть і ти не залишишся одна. Тут дуже доброзичливі люди, вони сприймають наше нещастя як своє >> », – також зазначив біженець.

Доїхавши до кордону, зустріла волонтера Федора, який знав українську мову, і запитала, чи може він допомогти їй з будинком.

Вона більше не почувалася самотньою

«З того моменту, як я прибула до Румунії, жодного дня я не почувалася наодинці з нещастям, у якому потрапила. Нас всюди супроводжували, всюди допомагали, приймали, як сім’ю. Нам допомогли знайти житло.

Спочатку ми оселилися в селі з румунською родиною, і господарі будинку дали нам кімнату.

До нас приходили волонтери, приносили їжу, одяг і все необхідне. Одного разу навіть була сім’я, яка просто хотіла підтримати нас морально і поговорити з нами, навіть обійняти, і вони не були волонтерами. Вони допомогли мені влаштуватися на роботу в місцевий магазин.

Колеги по роботі прийняли мене як свою. Навіть не знаючи румунської мови, я не почувалася чужою навіть на день.

Моїм батькам запропонували медичну консультацію в лікарні та допомогли оформити документи на наш тимчасовий будинок. З продуктами до Великодня нам також допомогла асоціація Юлії Бодя, якій ми дякуємо за допомогу. Ми зустріли багато людей, які не на словах, а на ділі допомогли нам впоратися з нашою проблемою», – розповіла Юлія.

Мара, волонтер-чарівник

Вона хотіла підкреслити стосунки з волонтером з Клужа, про яку вона сказала, що вона схожа на французьку актрису і у якої величезне серце.

«Мара – це та людина, до якої можна звернутися з будь-яким питанням, проблемою, проханням про допомогу 24 години 7 днів на тиждень, яка почує і допоможе.

Вона живе цією війною з нами з того дня, як усе почалося. Мара допомогла мені знайти чудове житло для моєї родини, і навіть подбала про дорогу з України до Румунії.

Енергії та любові цієї тендітної дівчини вистачить на всіх, хто її знає. І коли в моєї родини виникло питання про переїзд, я знала, що не залишимся без допомоги.

Однієї зустрічі, чашки кави та погляду вистачило, щоб зрозуміти, що немає проблеми, яку б Мара не вирішила, я почала вірити в магію, адже зробити неможливе – це магія! Мара, я вже казала тобі, що ти чарівниця!», – сказала біженка з України.

Душевний спокій

З 15 червня життя ії сім’ї змінилося на краще, і вони переїхали в нову, простору квартиру у Флорешті, яка за два дні перетворилася на комфортний будинок з килимом, скатертиною, столом і стільцями і навіть відповідними шторами.

«Завдяки Марі та Діані, я та мій маленький син Даніл, ми знайшли душевний спокій і відчуття «дому». Ми були оточені такою неймовірною турботою, яку можуть забезпечити лише близькі родичі. Я не втомлюся дякувати всім, хто з першої хвилини допомагав моїй родині, дякую Господу, що зустрів на своєму шляху таких чудових людей.

Неможливо забути те, що я пережила і через що пережила, але почуття страхітливого страху, яке переповнювало мою душу, і відчуття невідомості, якщо ти і твоя сім’я прокинешся вранці, пішли.

Я дякую народу Румунії, який не підозрював, що для сотень чи навіть тисяч українців він став «світлом у вікні» і «промінчиком надії», надією на щасливе життя», – підсумувала Юлія Єфименко.

Зараз вона працює в магазині Mega Image у Флорешті, і директор сказав про нього тільки слова похвали.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM)