EVENIMENT
FOTO. Incendiu de proporții în comuna Mihai Viteazu. Acoperișul unei case, cuprins de flăcări
Pompierii au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe din comuna Mihai Viteazu.
Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, fiind nevoie de o mobilizare consistentă de forțe pentru limitarea și lichidarea focului.
Potrivit ISU Cluj, doi bărbați au suferit leziuni ușoare la nivelul membrelor superioare. Aceștia au primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajelor SMURD, însă nu a fost necesar transportul la spital.
„Pompierii turdeni au finalizat în urmă cu puține momente o intervenție pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din comuna Mihai Viteazu. Flăcările s-au manifestat la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. Pe parcursul intervenției, doi bărbați care prezentau leziuni ușoare la nivelul membrelor superioare au fost asistați de către paramedici, fără a se impune transportul la spital. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unei defecțiuni electrice, iar la misiune au luat parte trei autospeciale cu apă și spumă. Pompierii au fost sprijiniți de către SVSU Mihai Viteazu și au revenit la bază după aproximativ două ore”, a transmis ISU Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






