EVENIMENT
FOTO. „God Save the King”. Charles al III-lea, proclamat REGE al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord
Charles al III-lea a devenit sâmbătă, oficial, noul Rege al Regatului Unit după moartea mamei sale Regina Elisabeta a II-a.
Charles al III-lea a fost proclamat rege în timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care a avut loc la Palatul St. James din Londra. Regele Charles va conduce și cele 14 națiuni care formează Commonwealth-ul.
Proclamarea a fost urmată de exclamația „God Save the King”, „Dumnezeu să îl aibă în pază pe Rege”, din partea publicului.
Majestatea Sa a depus jurământul ca Rege, în cadrul unei cermonii la care a fost însoțit de soția sa, de acum Regina consoartă Camilla, și de fiul său mai mare William, care a primit vineri și titlul de Prinț de Wales și care este acum primul în ordinea succesiunii la tron.
Regele Charles al III-lea a jurat și că va proteja Biserica Scoțiană, respectiv religia protestantă.
Citește și: FOTO. Casă în România a noului rege britanic. Charles a fost la Cluj: „Voi, prietenii mei români, speciali în întreaga lume”
La ceremonie au fost prezenți prim-ministrul Lizz Truss, dar și foștii premieri ai regatului care mai sunt în viață.
Noul Rege a adus din nou un omagiu mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, care a murit joi.
„În îndeplinirea sarcinii grele care mi-a fost încredințată și căreia îi dedic acum ceea ce mi-a mai rămas din viață, mă rog la îndrumarea și ajutorul lui Dumnezeu atotputernic, a spus Regele Charles al III-a.
Citește și: A murit Regina Marii Britanii
După ceremonie, salve de tun au fost trase în Londra și același lucru se va întâmpa în tot regatul, la Edinburgh, în Scoția, Cardiff, în Țara Galilor și Belfast, în Irlanda de Nord,pentru a anunța proclamarea noului Rege.
O proclamație a fost citită de la balcon, urmată din nou de salutul „God Save the King”. De asemenea a fost intonat imnul, de acum intitulat „God Save the King”, iar la final s-au auzit urale.
Regele Charles al III-lea urcă pe tron la vârsta de 73 de ani, iar soția lui, Regina consoartă Camilla are 75 de ani. Prințul William, moștenitorul tronului, are 40 de ani.
Regatul Unit nu va mai avea o regină pe tron probabil pentru multă vreme. Prima femeie în ordinea succesiunii la tron este Prințesa Charlotte de Wales, fiica prințului William, care are 7 ani.
În ordinea succesiunii este pe locul 3, după tatăl și fratele ei, Prințul George de Wales, care are 9 ani.
Moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii și Irlandei de Nord, a îndurerat nu doar o națiune, ci o întreagă lume. Regina avea 96 de ani și și-a servit țara cu demnitate timp de 70 de ani. Ea a lucrat până în ultima clipă. A murit la castelul Balmoral din Scoția, una dintre reședințele ei pereferate.
Foto: Captură video
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






