EVENIMENT
FOTO/ Eveniment UNIC în România. VEZI câte persoane s-au vaccinat la Biserica Neagră din Brașov
În a doua zi de Rusalii, Biserica Neagră din Brașov, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România, și-a deschis porțile pentru toși cei care au dorit să se vaccineze împotriva Covid-19.
Astfel, evenimentul “Liber la biserică” s-a încheiat cu 264 de persoane vaccinate.
Evenimentul este unic, fiind pentru prima dată când o biserică din România și-a deschide porțile pentru a se amenaja în interiorul ei un centru de vaccinare.
Cei care s-au vaccinat au putut vizita gratuit Biserica Neagră și au putut asista, pe parcursul întregii zile, la concerte de orgă susținute de cantori organiști din bisericile brașovene de diferite confesiuni, precum și de studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității Transilvania.
Sursa și foto: RO Vaccinare
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






