Asociația Cluj24 și Fundația Comunitară Cluj, cu sprijinul OXFAM, lansează de la 1 iunie campania ”Cluj pentru Ucraina”, al cărei scop este prezentarea refugiaților ucraineni stabiliți în județul nostru prin articole în limbile română și ucraineană.

Elena, o tânără ucraineancă din Dnipro, s-a refugiat la Cluj împreună cu mai multe femei din țară și copiii lor. Își dorește să se întoarcă la viața normală din orașul natal, dar momentan locuiește printre ardeleni, departe de soț, pentru a fi în siguranță.

„Am plecat din Dnipro în data de 4 martie, dimineața, și am ajuns în România 2 zile mai târziu. Am părăsit țara pentru că, pe timp de noapte , trupele rusești au început să bombardeze centrala nucleară din Energodar, iar soții noștri au decis să ne trimită pe noi, 4 femei și cei 4 copii ai lor, în afara țării, pentru a rămâne în siguranță”, precizează aceasta pentru Cluj24.

Cu alte cuvinte, Elena a venit în România fără niciun membru din familie.

„Toți ceilalți au rămas acasă: soțul, mama care are grijă de bunica în vârstă de 96 de ani, și fratele meu, soția și copilul lor. Vorbim prin apeluri video, fiecare apel se încheie cu fraza <<Când se va termina, totul va fi Ucraina!>>, ceea ce pentru noi înseamnă că totul va fi bine”, indică ea.

Viața la Dej i-a adus noi experiențe

O prietenă ucraineancă se afla deja în România, fiind căsătorită cu un român. Cuplul le-a oferit ei și celorlalte ucrainence sprijin încă din prima zi.

„Numele ei e Albina și mi-a spus să plec din țară de când începuse războiul. Era foarte îngrijorată pentru mine și soțul meu.

Prietenii mei români au găsit o casă mică și modestă în Dej pentru 8 persoane, astfel că în primele 2 luni am locuit acolo.

Am fost ajutate cu cumpărăturile, o femeie minunată pe nume Felicia ne-a gătit, vecinii se interesau de noi. Am întâlnit mulți oameni deosebiți în Dej, față de care ne-am arătat recunoștința cu fiecare ocazie”, relatează Elena.

Din când în când, mergea să lucreze gratis la fabrica de bomboane a Feliciei, pentru a o ajuta.

„Am ajutat-o și cu curățenia în casă, alteori dădeam o mână de ajutor în bucătărie, la restaurant. Am avut grijă și de grădina casei împreună”, adaugă ea.

De asemenea, a lucrat ca vânzătoare de legume la un magazin din Dej, astfel că încă din primele zile a avut parte de numeroase experiențe noi, urmând ca în luna mai să se mute în Cluj-Napoca.

Pășind prin Ardealul urban

Orașul îi amintește de Dnipro.

„Clujul e mare și frumos, cu numeroase locuri interesante și oportunități. Am întâlnit mulți oameni faini aici și sper să îmi pot face mai mulți prieteni”, menționează ucraineanca.

Albina i-a oferit propriul apartament pentru a locui până la sfârșitul lunii iulie, fiind plecată cu soțul într-o vacanță.

„Din august, dacă nu mă voi putea întoarce în țară, voi căuta un alt loc unde să stau”, adaugă Elena.

În prezent, lucrează ca bonă part-time, ajutând la curățenie în casă și pregătind candy bar-uri pentru nunți, în paralel.

„Încerc să fac tot ce pot, folosind toate resursele pe care le am la dispoziție”, afirmă ea.

În rest, îi place campingul, kayakingul, alergatul, iar în fiecare dimineață face yoga.

Rușii încearcă să bombardeze Dnipro: „Fragmentele rachetelor doborâte se împrăștie peste tot în suburbii”

Situația s-a mai liniștit la Dnipro, comparativ cu începutul războiului, dar sirenele continuă să se audă, anunțând sosirea rachetelor, pentru ca oamenii să se ascundă în buncăre sau alte adăposturi, conform spuselor sale.

„Poți auzi cum apărarea aeriană este doborâtă de rachete. Se întâmplă de vreo 5-6 ori pe zi.

Fragmentele rachetelor doborâte se împrăștie peste tot în suburbii, uneori în sate rezidențiale. Au fost puține atacuri cu rachete asupra infrastructurii civile, dar au fost destule.

De când a început războiul, aeroportul e distrus complet, asemenea depozitelor de combustibil și mai multor unități militare.

Cu toate acestea, situația în orașul meu e mai liniștită decât cea din Kharkiv, un oraș din apropiere. Rușii încearcă să bombardeze Dnipro pentru că nu reușesc să treacă de apărarea noastră mergând pe jos”, descrie Elena.

Viața înainte de război versus cea de acum: „Ne făcuserăm planuri de viitor, dar acum visăm doar la pace în țară”

Înainte de război, locuia împreună cu soțul și lucra în departamentul de marketing ca leading specialist, la o fabrică de carne, un job pe gustul său.

„Obișnuiam să călătorim mult. Am vizitat peste 15 țări împreună și nu ne-am fi imaginat că într-o bună zi vom locui în țări diferite atâta timp, fără să ne vedem în realitate”, împărtășește ucraineanca.

Când a început războiul, șeful său de la fabrica de carne a anunțat că nu va mai avea nevoie de reclame, astfel că nu a primit nicio ofertă de a lucra de la distanță, fiind nevoită să se descurce în România.

„Eu și soțul ne făcuserăm planuri de viitor, ne dorim copii, dar acum visăm doar la pace în țară. E înfricoșător ce se întâmplă”, conchide Elena.

*** *** *** *** *** *** *** *** *** ***

 Олена з Дніпра, БІЖЕНКА серед трансільванців: «Коли це закінчиться, все буде Україна!»

Олена, молода українка з Дніпра, знайшла притулок у Клужі з кількома жінками з країни та їхніми дітьми. Вона хоче повернутися до нормального життя у своєму рідному місті, але зараз живе серед трансільванців, далеко від чоловіка, щоб бути в безпеці.

«Я виїхала з Дніпра 4 березня вранці, а через 2 дні прибула до Румунії. Ми виїхали з країни, тому що вночі російські війська почали бомбити Енергодарську АЕС, і наші чоловіки вирішили вислати нас, 4 жінок і їхніх 4 дітей, з країни, щоб залишитися в безпеці», – заявляє вона для Cluj24.
Іншими словами, Олена приїхала до Румунії без рідних.

«Всі залишилися вдома: чоловік, мама, яка доглядає за моєю 96-річною бабусею, і брат, дружина та їхня дитина. Ми спілкуємося через відеодзвінки, кожен дзвінок закінчується фразою «Коли все закінчеця буде Україна!», що для нас означає, що все буде добре», — сказала вона.

Життя в Дежі принесло ій новий досвід

Подруга-українка вже була в Румунії, вона одружена з румуном. Пара запропонувала їй та іншим українцям підтримку з першого дня.
«Її звати Альбіна, і вона сказала мені виїхати з країни, оскільки почалася війна. Вона дуже переживала за мене і мого чоловіка.

Мої румунські друзі знайшли маленький і скромний будиночок в Дежі на 8 осіб, тож перші 2 місяці ми жили там.
Нам допомагали з покупками, чудова жінка на ім’я Феліція готувала для нас, сусіди цікавилися нами. У Дежі ми зустріли багато особливих людей, яким висловлювали свою вдячність при кожній нагоді», – розповідає Олена.
Час від часу вона ходила безкоштовно працювати на цукеркову фабрику Феліції, щоб допомогти їй.

«Я також допомагала їй з прибиранням вдома, іноді допомагала на кухні, в ресторані. Ми також разом доглядали за садом у будинку”, – додає вона.
Вона також працювала продавцем овочів у магазині в Дежі, так що з перших днів у неї було багато нових вражень, а в травні вона переїде в Клуж-Напока.

Прогулянка міською Трансільванією

Місто нагадує ій Дніпро.
«Клуж великий і красивий, з багатьма цікавими місцями та можливостями. Я познайомилася тут з багатьма хорошими людьми і сподіваюся, що зможу знайти більше друзів”, – зазначає українка.

Альбіна запропонувала їй власну квартиру, щоб жити до кінця липня, будучи з чоловіком у відпустку.
«З серпня, якщо я не зможу повернутися в країну, я буду шукати інше місце проживання», – додає Олена.
Зараз вона працює нянею на неповний робочий день, паралельно допомагає з прибиранням будинку і готує батончики на весілля.

«Я намагаюся робити все, що в моїх силах, використовуючи всі ресурси, які є в моєму розпорядженні», — каже вона.
Також вона любить кемпінг, каякінг, біг і щоранку займається йогою.
Росіяни намагаються розбомбити Дніпро: «У передмісті всюди розкидані уламки збитих ракет»
У Дніпрі ситуація заспокоїлася порівняно з початком війни, але сирени продовжують лунати, сповіщаючи про приліт ракет, щоб люди могли сховатися в бункерах чи інших укриттях, за ії словами.

«Чутно, як збивають ракетами ППО. Це відбувається приблизно 5-6 разів на день.
Осколки збитих ракет розкидані скрізь у передмістях, подекуди в житлових селищах. Ракетних ударів по цивільній інфраструктурі було мало, але їх було достатньо.

З початком війни аеропорт був повністю зруйнований, склади палива та кілька військових частин.
Але в моєму місті ситуація спокійніша, ніж у Харкові, сусідньому місті. Росіяни намагаються розбомбити Дніпро, бо їм не вдається пройти нашу оборону пішки», – описує Олена.

Життя до війни проти сьогодення: «Ми будували плани на майбутнє, а зараз лише мріємо про мир у країні»
До війни жила з чоловіком, працювала у відділі маркетингу провідним спеціалістом на м’ясокомбінаті, робота їй до душі.
«Раніше ми багато подорожували. Ми разом побували у понад 15 країнах і не могли подумати, що колись так довго будемо жити в різних країнах, не бачивши один одного наяву», – ділиться українка.

Коли почалася війна, ії начальник на м’ясокомбінаті заявив, що ій більше не потрібна реклама, тому вона не отримувала жодної пропозиції працювати віддалено, будучи змушеною справлятися в Румунії.
«Ми з чоловіком будували плани на майбутнє, хотіли дітей, але зараз лише мріємо про мир у країні. Страшно, що відбувається», – підсумовує Олена.

(Un proiect al Asociației Cluj24 și Fundației Comunitare Cluj, susținut de OXFAM)