ADMINISTRAȚIE
FOTO. Drumul Făget – Ciurila a intrat în reparații. Se vor realiza accese către proprietăți în două localități
Lucrări pe drumul Făget-Ciurila, unul foarte important, care asigură legătura cu Cluj-Napoca, dar și către Cheile Turzii sau zone căutate de pescari.
Lucrările se vor realiza pe 13 kilometri ai DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila, anunță Consiliul Județean Cluj.
Drumul Făget – Ciurila a intrat în reparații. Se vor realiza accese către proprietăți în două localități
Lucrările de întreținere se fac sectoarele cuprinse între pozițiile 8+300 și 21+350. De asemenea, pe raza localităților Sălicea și Ciurile vor fi realizate accese către toate proprietățile.
„Importanța acestor lucrări e dată de faptul că drumul județean 107R deservește clujenii care trăiesc în arealul Făget – Sălicea – Ciurila din zona metropolitană și asigură legătura directă cu municipiul Cluj-Napoca. În același timp, acesta face legătura cu drumul județean 107L, către Cheile Turzii, lacurile din comuna Ciurila sau alte zone de relaxare preferate de clujeni”, a precizat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Ce lucrări sunt prevăzute
Potrivit reprezentanților CJ Cluj, se vor derula operațiuni constând în:
- întreținerea părții carosabile prin frezarea zonelor deteriorate,
- plombări cu îmbrăcăminți asfaltice
- colmatarea rosturilor,
- întreținerea platformei drumului prin tratarea burdușirilor și a tasărilor,
- aducerea la profil a acostamentelor și completarea acestora
- asigurarea scurgerii apelor prin curățarea șanțurilor, rigolelor și podețelor.
Totodată, vor fi realizate lucrări de:
- asigurare a esteticii rutiere prin tăierea lăstărișului și a vegetației din zona drumului,
- întreținerea drumurilor laterale prin reprofilare cu cilindrare,
- înlocuirea de podețe și refacerea timpanelor la podețe,
- realizarea a aproximativ 250 de accese la proprietăți pe raza localităților Sălicea și Ciurila
- operațiuni în vederea asigurării siguranței circulației prin montarea de parapete și butoni reflectorizanți pe stâlpi și parapete.
Foto: Consiliul Județean Cluj
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger







