Connect with us

ACTUALITATE

FOTO/ DNA, pe firul urbanismului din Cluj-Napoca. Partea a II-a. Casa de nuiele

Publicat


Continuăm să prezentăm cazul unor vecini care au case în municipiu și care de 6 ani nu își găsesc pacea. Deja a intrat pe fir și Direcția Națională Anticorupție, după ce un clujean și-a acuzat vecinii că i-au surpat casa, totul cu complicitatea Primăriei Cluj-Napoca. De fapt problema este mult mai complexă. Și acest vecin, care se consideră păgubit, și-a construit casa în mod necorespunzător, cu o firmă care are ca obiect de activitate ”împletirea de nuiele”. Cazul arată și calitatea îndoielnică a unor specialiști care ar trebui să asiste brațul Justiției și a unor arhitecți care scot din joben autorizații. 

Ce faci când dorești să îți construiești o casă și dispui de resursele financiare necesare? Apelezi la un specialist, evident, care să întocmească un proiect.

Familia Pătcaș a primit din partea părinților un teren ca să își construiască o casă. A fost visul lor și al părinților să se stabilească pe strada Câmpului, împreună cu copiii lor. Puteau la fel de bine să construiască un bloc aici, dar au ridicat o casă frumoasă.

Ghinionul lor a fost să dea peste un arhitect care falsifica autorizații.

”Am aflat despre el în timp ce eram la o nuntă, de la alți constructori. Mi-au spus că mai face autorizații false, așa că a doua zi am sunat la Primărie să verific. Am rămas înlemnit când am văzut că numele secretarului municipiului era trecut greșit, că autorizația era emisă pe o doamnă Ildiko. Deja am început lucrul la proiect și a trebuit să spunem stop joc. El a primit cu suspendare și ne-a returnat toți banii. Din câte am înțeles, încă mai face proiecte în zona Chinteniului. Am început totul din nou, de la zero, de data aceasta cu altă firmă, Bogart Construct. Bineînțeles că totul este în regulă de data aceasta, deținem toate avizele și expertizele necesare. Avem cea mai verificată casă din Cluj, au fost la noi pe teren experți, judecători, polițiști, chiar și reprezentanți de la Inspectoratul de Stat în Construcții de la București, totul este în regulă”, a precizat Călin Pătcaș pentru Cluj24.

Problema casei care se surpă, a vecinilor din familia Pop – Pâgleșan, ar fi tocmai faptul că a fost construită prost, susține familia Pătcaș, de către o firmă care are ca obiect de activitate fabricarea articolelor din materiale vegetale. Bixino Import Export SRL, care aparține unui membru al familiei Pop-Pâgleșan, are ca obiect principal de activitate ”Fabricarea altor produse din lemn, fabricarea articolelor din pluta, paie si din alte materiale vegetale împletite”.

Prof. Dr. Popa Augustin a recomandat în anul 2015 ca între proprietăți să se facă un zid de sprijin, zid care era deja autorizat. Problema familiei Pop-Pâgleșan era că acest zid nu se realizează mai aproape de casa lor. Proiectul zidului de sprijin a fost verificat de însuși Popa Augustin și aprobat.
”Domnul Pop i-a făcut plângere penală inclusiv acestui domn expert care i-a făcut dânsului expertiza pe baza căruia am fost târâți în tribunale”, adaugă Călin Pătcaș.
În 2016 familia Pătcaș a fost pentru prima dată chemată în judecată pentru obligația de a face un zid de sprijin deși exista deja proiect și Autorizație de Construcție pentru acest demers.
Chiar la începutul litigiului, înainte să înceapă lucrările la zidul de sprijin, a fost făcut Interogatoriul părților, unde Pop-Pâgleșan recunoaste că avea avarii la casă cu mult timp înainte de a demara vecinii orice lucrare.
În cadrul procesului civil s-au dispus două expertize: una în construcții, care să evalueze casa familiei Pop-Pâgleșan și să verifice dacă respecta proiectul și Autorizația de Construcție întrucât acel imobil nu deține Cartea Tehnică a Construcției, așa cum cere legea, iar cealaltă – expertiza Af, referitoare la stabilitatea terenului.

De-a lungul anilor de procese s-au numit diverși experți judiciari pe care familia Pop-Pâgleșan îi contacta în mod constant și îi intimida pentru a face expertize după bunul lor plac, susține vecinul Pătcaș, iar unul dintre experți a renunțat efectiv la meserie.

Într-un final a fost numit în acest caz un expert din Timisoara, Bogdan Ion Alexandru, care s-a prezentat la fața locului, a făcut câteva poze, câteva măsuratori cu ruleta, a cerut niște acte și cam atât. Urmând ca după 2 luni să emită raportul de expertiză în care familia Pătcaș era vinovată pentru tot.

Expert cercetat pentru mărturie mincinoasă

”Am decis să facem o plângere penală împotriva acestui expert pentru mărturie mincinoasă. În acest moment, dl Bogdan Ion Alexandru a primit calitatea de SUSPECT în dosarul 15/P/2019 și s-a dispus continuarea cercetărilor. S-a prezentat la audieri, a refuzat să dea orice fel de declarație în scris, însă verbal a recunoscut în fața organului de cercetare și a avocatului nostru că nu a efectuat nicio investigație de specialitate și că a făcut expertiza pe baza pozelor vecinului nostru și a aprecierilor dânsului. Mai grav e faptul ca dl Pop- Pâgleșan și avocații dânsului știau de concluziile raportului de expertiză încă înainte ca ea să fie depusă oficial la tribunal”, declară Călin Pătcaș.
La rândul lor, familia Pătcaș a solicitat punctul de vedere al unui expert. Au apelat la profesorul emerit Florian Roman, iar concluziile acestuia spulberă raportul întocmit de către expertul tehnic din Timișoara.

O posibilă cauză pentru fisurile apărute la casa familiei Pop-Pâgleșan ar putea fi și partea de jos a imobilului, transformată în beci, care nu ar figura în proiect. E ca și cum sapi o groapă la vârful pantofului unei femei cu toc, tocmai în locul unde stă toată stabilitatea casei.

La aceasta contribuie și proasta fundare a construcției, la o adâncime necorespunzătoare, mai ales în tipul de soluri din zonă: PUCM (Pământuri cu Umflări și Contracții  Mari).

Gardul dintre vecini, clasic motiv de scandal

Călin Pătcaș crede că tot scandalul a început după ce i-a cerut vecinului său să își retragă gardul amenajat pe terenul său, cu 2,5 m.

Pop-Pâgleșan l-a retras, însă l-a reconstruit tot pe proprietatea familiei Pătcaș. Pop-Pâgleșan a precizat pentru Cluj24 că gardul său a intrat cu 2-15 cm pe terenul vecinilor din cauza săpăturilor adânci făcute de aceștia.

Un proces verbal întocmit însă de Poliția Locală arată însă că Pâgleșan a fost surprins în timp ce construia noul gard tot pe proprietatea vecinilor, adică intruziunea nu a fost cauzată de o deplasare a terenului.

Pentru acest gard amenajat ilegal, Pop Pâgleșan a primit 10.000 de lei amendă de la Inspectoratul de Stat în Construcții, respectiv 50.000 de lei de la Primăria Cluj-Napoca.

De fapt Pop Pâgeșan a fost și în atenția Gărzii de Mediu pentru că utiliza pentru casă o centrală alimentată cu uleiuri arse, și din nou în atenția autorităților locale pentru că nu are contract pentru salubritate.

Zidul de sprijin nu a afectat stabilitatea terenului

În anul 2019, adică la 2 ani de la finalizarea zidului, familia Pătcaș a cerut un nou studiu geotehnic pentru a determina dacă există mișcări de teren așa cum susține dl Pop-Pâgleșan. Studiul arată că nu există niciun plan de alunecare activ, concluzii bazate pe probe efectuate în laborator.

De altfel, doar pentru realizarea zidului de sprijin familia Pătcaș a investit 18.000 de euro.




1 Comentariu

1 Comentariu

  1. POP-PIGLESAN FLORIN-NICOLAE

    august 31, 2021 la 5:45 pm

    CREDEM IN JUDECATORUL SUPREM si in instantele actuale.>CEDO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate