S-a scris mult despre Pata Rât, în presa de la noi, ori de peste hotare, însă mai puțin de bine. Zona fostei rampe de gunoi a Clujului de la Pata Rât apare ca o pată adevărată pe o bucată de stofă nouă și care iese greu la spălat. Un lucru e sigur, să reușești să pleci de acolo, să ai o ușă de apartament normală, să ai un robinet la care curge și apa caldă,e o poveste de spus mai departe.

Cluj24.ro a stat de vorbă cu Maria Stoica, o femeie care a făcut o școală profesională, care muncește, care își dorește tot ce mai bun pentru familia ei, la fel ca oricare dintre noi și a fiului ei, Flaviu, elev al Școlii ”Ioan Bob” din Cluj-Napoca.

FOTO Maria si fiul ei

”Mereu mi-am dorit să plec de acolo!”, își începe Maria povestea ei. Are 30 de ani, iar primii 23 i-a petrecut în tot felul de locații din oraș, cu frica de a fi alungată, relocată, mereu și mereu.

Pentru noi, cei care avem o casă, un pat, lucruri personale la care ținem, poate părea ireal să dormi sub cerul liber sau să înghețe peretele lângă tine în iernile reci de iarnă. Maria spune că, de frica evacuărilor, ținea toate lucrurile sale într-o sacoșă, iar când trebuia să se mute punea repede mâna pe ea și pleca în altă parte, tot timpul cu speranța că un loc oarecare va deveni acasă pentru ea.

Apartament de la ZMC

De anul trecut, s-a mutat într-un apartament pe strada Frunzișului, în chirie, unde trebuie să plătească lunar 150 de lei, plus cheltuielile.

”Au venit tot felul de oameni, de asociații, care ne promiteau case, ajutor, astfel că la prima etapă de acordare a locuințelor sociale de către Asociația Zona Metropolitană Cluj, nu ne-am înscris.

De frică, dar și de deznădejde, părea că nu vom pleca de acolo niciodată! Dar, în etapa a doua, am depus dosar și am reușit să ne calificăm la toate comisiile, astfel că ne-am mutat. E foarte bine, avem un spațiu al nostru, baie, pentru prima dată nu ne mai spălăm cu apă rece, de la robinetele comune din comunitate”, ne spune ea.

Pe de o parte, a vrut să plece din comunitate, pe de alta, a rămas să-i ajute în continuare cu depunerea dosarelor pe cei care doresc să se mute de acolo, adică lucrează ca facilitator comunitar pentru ZMC (Zona Metropolitană Cluj). Merge des în comunitate, iar atunci când vorbește de Pata Rât, în general sau despre anumite cazuri pe care dorește să ni le povestească, are o anumită nostalgie în glas.

Un destin special

Am întrebat-o încă de la început dacă nu vrea cumva să-i protejăm identitatea, să nu spunem cum o cheamă, să nu aibă de suferit. Ne-a spus că mai bine ar fi să spunem adevărul. S-a obișnuit cu necazurile pe care i le-a adus până acum faptul că are pielea mai închisă la culoare. Să fie tratată urât, brutal sau cu indiferență!

Nu există o variantă scurtă pentru povestea ei. Doar una lungă, în care fiecare etapă e plină de detalii greu de descris. Acum e bine și acest lucru contează și trebuie să rămână puternică. Doar nopțile mai tresare, trezită de un coșmar de care nu poate scăpa…Doamne ferește ca micuții ei să se întoarcă vreodată în ”comunitate”!

Băiatul ei cel mare merge la școală și nu la orice școală, ci la una de prestigiu, de centru cum se spune. Cum a ajuns aici?, a fost întrebarea noastră, pentru că faima lui a întrecut-o pe cea  mamei sale!

Inteligență peste medie

”La un centru de zi mi s-a spus că băiatul are o inteligență peste medie!”, ne-a confirmat Maria și că ar fi bine să fie dat la o școală bună. Noi aveam adrese temporare pe strada Republicii atunci pentru că voiam să ne luăm carnetul de conducere, doar soțul meu a reușit, acum e șofer la o societate de salubritate. Așa am ales Școala Ioan Bob. Dar, în sinea mea, mi-am spus că dacă încep copiii, părinții sau profesorii să râdă de el, îl mut imediat. Surpriza a fost că a fost foarte bine primit.

A avut o învățătoare în clasa 0, apoi iarăși am avut emoții. Dar, pe tot parcursul școlii, iar Flaviu e acum în clasa a șasea, nu am simțit discriminare. Învață bine, anul trecut a avut media 9.35, putea să fie mai mare, dar a luat un patru la un proiect pentru că nu l-a făcut la timp. Și părinții ne înțeleg, ori de câte ori avem activități împreună”, adaugă Maria.

În fiecare dimineață, Flaviu pleacă de acasă la 6,50, nu cumva să întârzie la prima oră. Ar mai fi multe de spus despre el, dar mai spunem doar că merge în continuare des ”comunitate” și îi ajută pe copiii de acolo la teme. Le explică noțiunile mai grele, ori le povestește cum e să ai o baie în casă și cât de important este să înveți.

Povestea Mariei, pe repede înainte

Ultima sa ”locuință” a fost pe Cantonului, alături de cea a mamei sale, care trăia în ”lux” după ce a primit termopan de la o companie și se menținea căldura înăuntru. Ea cu partenerul ei și cu Flaviu, au locuit într-o baracă din scânduri, undeva în apropiere. Iarna, când era ger sau bătea vântul tare, înghețau pereții, deși se trezeau cu rândul să pună lemne pe foc. Pe Flaviu îl mutau de lângă pereții, pe care apăreau țurțuri, pentru a-l menține sănătos.

A fost evacuată când era mică de pe strada Moților nr. 88, a stat prin parcuri cu mama ei, lângă Someș, în spate la CUG, iar într-un final pe Cantonului, unde au primit ”patru cuie și o sfoară”(n.r. vorbele ei) și le-au spus să-și construiască un adăpost.

Proiect ADI Zona Metropolitană Cluj

De 10 ani, a început un proces greu de desegregare a zonelor intitulate sugestiv ”Pata Rât”. O primă etapă s-a desfășurat între 2014-2017, când, 143 de persoane, 75 de adulți și 68 de copii s-au mutat în locuințe sociale decente. Atunci, printr-un proiect susținut din granturi norvegiene, au fost cumpărate 23 de apartamente de pe piața liberă și 13 apartamente au fost construite de la zero, iar 97 la sută dintre cei care s-au mutat în ele au reușit să se descurce singuri.

A urmat un al doilea proiect de locuințe sociale, demarat în 2019, prin care s-au cumpărat 75 de apartamente, unde au fost mutate alte 158 de persoane. ZMC desfășoară mai multe proiecte în zonă împreună cu reprezentanți ai Primăriei municipiului Cluj-Napoca, ori realizează studii pentru îmbunătățirea calității vieții, împreună cu specialiști ai Universității ”Babeș-Bolyai”.

Maria merge în aceste zile pe teren, ”la Rampă”. Adună cereri pentru acordarea unei locuințe sociale pentru cei care au mai rămas acolo, mai puțini, spune ea, dar trebuie mutați și cei care au mai rămas.

În continuare, în cele patru zone din Pata Rât – Cantonului, Dallas, Coastei și Rampă, trăiesc 1500 de oameni.

Cristina Pintilie-Șendrea