ADMINISTRAȚIE
FOTO. Cum arată noul corp de clădire de la Școala „Iuliu Hațieganu” din Cluj. Va avea 15 săli de clasă. Când va fi gata
Lucrările de modernizare și reabilitare la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din cartierul Mănăștur sunt în toi, dar constructorul este „în prelungiri”. Aici se construiește și o clădire nouă, care va găzdui 448 de elevi.
Lucrările de modernizare și reabilitare la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din cartierul Mănăștur, proiect care cuprinde și construirea unui nou corp de clădire pentru extinderea capacității școlii costă 1,7 milioane de euro.
Cum arată noul corp de clădire de la Școala „Iuliu Hațieganu” din Cluj
Noua clădire va avea 15 săli de clasă, respectiv o capacitate de a primi 448 de elevi, a precizat primarul Emil Boc. Acesta a verificat, vineri, „pe teren”, modul în care se desfășoară lucrările.
„Contractorii sunt în prelungire de termen, iar în acest moment sunt în graficul de finalizare până la sfârșitul anului. Stadiu lucrărilor este de 85%”, a spus Emil Boc.
Pe lângă sălile de clasă, noul corp de clădire include și o bibliotecă dotată cu sală de lectură, o sală multifuncțională, spații de birouri pentru cadre didactice, grupuri sanitare și spații de depozitare.
De asemenea, a fost instalat un ascensor pentru a crește accesibilitatea persoanelor cu dizabilități și un grup sanitar dedicat, astfel încât acestea să aibă parte de un proces educațional incluziv și de calitate.
La această școală se realizează și lucrări de reabilitare termică prin anvelopare, sistemul termoizolant fiind unul modern și eficient din punct de vedere energetic.
Foto: Facebook/Emil Boc
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






