Connect with us

ADMINISTRAȚIE

FOTO. Consiliul Județean Cluj demarează modernizarea a două drumuri județene. Proiectele au o valoare de 63 de milioane de euro

Publicat


drumuri

Consiliul Județean Cluj anunță începerea unor proiecte de modernizare a două drumuri județene din fonduri europene cu o valoare de 63 de milioane de euro, licitația de execuție urmând să fie organizată la începutul anului viitor.

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, a anunțat că aceste proiecte trebuie să fie finalizate până în anul 2028.

”Primul drum județean, 103K, este cel de la Căpușu Mare până la intersecția cu drumul național de la Beliș. Acesta a fost modernizat în 2009, dar vrem să-l lărgim și să-l facem adecvat pentru traficul din zonă. Este o scurtătură pentru clujenii care merg în zona montană. Drumul va avea o lungime de 28 de km, iar lucrările includ și poduri și stații de încărcare pentru mașini electrice”, a spus Rațiu.

Primarul comunei Căpușu Mare, Gheorghe Iancu, a precizat că drumul are o vechime de 50 de ani și face legătura cu Beliș și Mărișel.

”Este un trafic care solicită această modernizare, pentru că lumea îl folosește pentru zona de munte, unde sunt cabane, case de vacanță, pensiuni și zone de interes turistic, cum este lacul de la Beliș”, a spus Iancu.

Drum județean cu caracteristici de drum național

Al doilea drum, 170B, are o lungime de doar 6 km, dar va fi creat de la zero, de la pământ până la asfalt și va avea o lățime de 9 m, astfel încât să poată circula pe el inclusiv traficul greu, iar viteza camioanelor să atingă 80 de km/oră, având caracteristici de drum național.

”Este vorba despre prelungirea drumului județean dinspre Răscruci – Borșa – Vultureni – Așchileu Mic, fiind ca o centură de nord a zonei metropolitane Cluj-Napoca și se va intra direct pe autostradă la Topa Mică.

Va dezvolta potențialul comunelor de la zonă, va avea stație de încărcare pentru mașini electrice, dar și două ecoducte pentru animale sălbatice sau pentru turmele de oi. De asemenea, va scoate o mare parte din traficul care merge spre Oradea, reducând poluarea.

CJ Cluj va fi un partener al primăriilor din județ”, a explicat Radu Rațiu.

Primarul comunei Sânpaul, Bogdan Mihai, a afirmat că drumul va crea o alternativă pentru comunele din zonă: Așchileu, Panticeu și va face legătura cu comunele din sud-estul județului Sălaj.

Cele două proiecte sunt finanțate din fonduri europene de 63 de milioane de euro, din care co-finanțarea CJ Cluj este de sub 10%. Finalizarea modernizării celor două drumuri este preconizată pentru anul 2028.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate